CTP, despre Băsescu: Zece ani a fost omul ăsta preşedinte al României. Şi ce face acum? Nu vrea să iasă din casă, ca ultimul coţcar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Arhivă
Foto Arhivă

Gazetarul Cristian Tudor Popescu l-a criticat vineri, la Digi 24, pe fostul preşedinte Traian Băsescu, comparând faptul că acesta ar putea fi evacuat din vila de protocol cu executor judecătoresc cu vizita preşedintelui Ungariei.

„Mă gândeam acum, oare ce este mai ofensator pentru România, comportamentul preşedintei Ungariei sau comportamentul preşedintelui Băsescu? 10 ani a fost omul ăsta preşedinte al României. Şi ce face acum? Acum nu vrea să iasă din casă, ca ultimul coţcar. Pur şi simplu nu vrea. Ştie foarte bine legea şi aşteaptă acum, luni am înţeles că urmează executarea cu evacuare, cu judecător care să vină să-l evacueze”, a spus gazetarul Cristian Tudor Popescu, conform Libertatea.ro.

„Deci, ai fost preşedintele României şi te comporţi în felul ăsta? Vă daţi seama, este o jignire pentru toţi cei care am fost în regimul Băsescu. Omul ăsta a fost preşedintele României. Cum să faci aşa ceva?

Legea spune să pleci din casă, te duci, îţi cauţi undeva cu chirie şi până când îţi amenajezi un alt apartament, care să fie de nivelul celui de protocol, că nu se poate altfel, nu poţi să scazi standardul, până atunci puteai să îţi iei chirie undeva şi să eliberezi casa de protocol. Nu să ajungi în situaţia ca un fost preşedinte al României să fie scos cu executorul judecătoresc din casă”, a adăugat CTP.

Gazetarul a mai spus că ceea ce se petrece cu Traian Băsescu „este o palmă pentru noi toţi cetăţenii acestei ţări”. Dar domnul Băsescu are obrazul atât de gros, încât palmele le simţim numai noi, el nu simte nimic”, a precizat CTP.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, miercuri, la ieşirea din vila de protocol, că nu s-a mutat încă pentru că nu este gata apartamentul pe care l-a achiziţionat. 

Fostul şef de stat a mai spus că a primit ieri notificarea de la RAAPPS, în care se spune că trebuie să evacuez imobilul, dar că nu i s-a dat un termen. „Eu sper să fie o plecare civilizată”, a subliniat Băsescu.

„Am primit ieri notificarea de la RAAPPS, în care se spune că trebuie să evacuez imobilul şi că un executor judecătoresc se va ocupa de treaba asta”, a mai spus el, precizând că nu i s-a dat şi un termen pentru a elibera imobilul. 

RAAPPS a anunţat că va demara procedurile de evacuare

„În data de 23.05.2022 s-a împlinit termenul legal de 60 de zile în care Dl. Traian Băsescu avea obligaţia de a elibera şi preda imobilul. (...) Precizăm faptul că, în condiţiile în care nu se va da curs notificării în sensul eliberării reşedinţei oficiale, vom demara procedurile de evacuare”, a transmis RAAPPS.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite