Eveniment

articolul anterior articolul urmator

Cum au ajuns zeci de tone de peşte otrăvit din Spania, Franţa şi Italia în galantarele din România

27
14 May 2019 18:06:35
Autor: Valentin Bolocan
Poliţiştii români au făcut peste 100 de percheziţii alături de colegii spanioli
Poliţiştii români au făcut peste 100 de percheziţii alături de colegii spanioli

Sub coordonarea directă a EUROJUST şi EUROPOL, poliţişti români şi din alte patru ţări europene au declanşat ieri procedurile de dezmembrare a unei puternice reţele de traficanţi de peşte contaminat cu substanţe extrem de periculoase, care este braconat în ţări ca Italia, Spania sau Franţa şi care este vândut în România.

Concret, ieri dimineată,  simultan, în România, Franţa, Spania, Ungaria şi Italia au fost puse în aplicare peste 150 de mandate de percheziţie.  
Numai în România, poliţiştii au executat 115 astfel de mandate de percheziţie domiciliară, pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Constanţa, Călăraşi, Dâmboviţa, Argeş, Ilfov, Tulcea, Prahova, Braşov, Brăila, Buzău, Vâlcea, Giurgiu şi Maramureş. La aceste misiuni, alături de ofiţerii români au participat şi  reprezentanţi ai Poliţiei Naţionale din Spania. „La rândul lor, poliţiştii români au participat la acţiunile similare care au avut loc pe teritoriul Italiei, Spaniei, Franţei şi Ungariei. Dosarul este instrumentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi, având în vedere complexitatea cauzei, precum şi caracterul transfrontalier, cazul a fost deschis la nivelul EUROJUST, fiind efectuate anchete în Italia, Spania, Franţa, Ungaria şi Portugalia, coordonate direct de EUROJUST şi EUROPOL”, a comunicat Poliţia Română. 

Multinaţionala braconierilor

Gruparea, formată din sute de persoane (români, francezi, italieni şi maghiari), ar fi creat un adevărat mecanism pentru procurarea ilegală a peştelui, din afara ţării, pentru transportul acestuia şi, ulterior, pentru comercializarea lui în România. Reţeaua nu funcţiona după un sistem piramidal ci, dimpotrivă, acţiona pe mai multe paliere, la nivelul cărora erau constituite grupuri distincte, în funcţie de „obiectul de activitate”, braconaj piscicol, transport marfă şi comercializare. „Sunt informaţii relevante că ar conţine o cantitate mai mare de mercur decât cea maxim admisă pentru consum, tocmai pentru că era pescuit din ape în care pescuitul era interzis din cauza gradului de poluare", a declarat despre acest caz ministrul Carmen Dan, într-o conferinţă de presă la sediul IPJ Bihor. 

Ulterior, cantitatea rezultată în urma braconajului piscicol era depozitată şi transportată fără a avea autorizaţie sanitar-veterinară, aşa cum impune legislaţia europeană şi română în domeniu. 

Peştele confiscat a fost distrus

Aducerea în România a peştelui s-ar fi realizat cu ajutorul unor documente falsificate, membrii grupării efectuând achiziţii intracomunitare, prin intermediul unor societăţi româneşti cu obiect de activitate în domeniul comercializării produselor piscicole, special înfiinţate pentru a servi activităţii infracţionale", precizează poliţiştii. În total au fost confiscate 30 de tone de peşte, impropriu consumului. Cu sprijinul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a fost distrusă întreaga cantitate de peşte confiscată. 

Pescuit în foste zone industriale

Mariana Munteanu, preşedinta Patronatului Peştelui din România ne-a declarat că peştele comercializat de traficanţi era de apă dulce (somn, ceap, şalău) şi că acesta ajunge la vânzare la un preţ mult mai mic decât cel autohton. “Era o adevărată reţea care acţiona de mai multă vreme şi despre care noi am informat ANSVSA. Peştele era braconat din ape din Spania, Franţa şi Italia unde pescuitul este interzis pentru că apa este infestată cu diverse substanţe. Este vorba de unele râuri aflate în zona unor foste arii industriale. Recolta ajungea în România cu acte false de provenienţă. Mai mult, în acele acte false erau trecute cantităţi mult mai mici decât cele aflate efectiv în respectivul transport. Şi culmea este că fiind vândut la un preţ mic acest peşte infestat se vindea extrem de repede”, a încheiat Mariana Munteanu. 




Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

27 Comentarii

Ion Capsuna
14.05.2019, 18:55:08

De ce vindut in Romania, in special? Pt. UE ne iubeste...!

-10 (18 voturi)
eu eu
14.05.2019, 20:05:05

aliosa, intraba la radio erevan. sau mai direct, pe putin... ps. la cat de prost te exprimi in romana, te dai de gol imediat.

+1 (11 voturi)
Carmen Florea
14.05.2019, 20:12:59

... e vorba numai de niste sarlatani dupa cum ii avem si aici, dar si peste tot, padure fara uscaturi nu exista ... Tie insa mereu ti se rastoarna carul la UE..., nicidecum macar la cotroalele sanitare, pe care erau obligati sa le faca ROMANII, nu UE... De aia nu e musai sa te chinui in UE, mai e Mongolia, Congo si via ... Mereu altii sunt de vina ... Cand romanul si-a mai asumat responsabilitatea?..

+3 (11 voturi)
gmbplay
14.05.2019, 19:00:32

Pestele ala CEAP ii bun can-am mincat niciodata .

+2 (2 voturi)
Brain surgeon
14.05.2019, 20:06:33

Tara nimanui ! Groapa de gunoi a Europei la un moment dat iar acum bucataria groazei.

+3 (5 voturi)

Vezi toate comentariile (27)