Cum să compromiţi un jurnalist incomod? Dar un magistrat?

În România, jurnaliştii continuă să fie hărţuiţi atunci când descoperă prea multe lucruri ruşinoase despre capii justiţiei, despre vârfurile corupţiei sau despre metodele neortodoxe folosite de unii înalţi demnitari.

Există forme complicate şi sofisticate prin care sunt descurajaţi cei care au curajul să arate cu degetul spre persoanele intangibile sau pentru cei care fac din transparenţă un principiu de bază al meseriei.  

Justiţia nu pune mereu umărul de partea celor care vor să afle adevărul, ci înclină adesea balanţa spre cei care vor să-l ascundă. Este cazul recentei clasări a dosarului în care au fost filaţi doi jurnalişti (Alex Costache şi Cosmin Savu), care se aflau împreună cu doi magistraţi (procurorul Horaţiu Radu şi judecătorul Răzvan Păştilă) la un restaurant unde sărbătoreau ziua de naştere a unuia dintre ei. Faptele există, se ştie cine le-a pus în practică, dar Parchetul anti-mafia nu vrea să afle cine le-a comandat.

Cei patru au fost fotografiaţi şi filmaţi întreaga seară în cadrul unei operaţiuni care a fost executată, acum un an, de profesionişti coordonaţi de un fost ofiţer al Serviului Român de Informaţii, după cum descrie G4media lucrurile.  

În secvenţele trimise la televiziunile mogulilor (A3, RTV) au fost extrase imaginile cele mai urâte şi au fost extrase din conversaţie cuvinte disparate pentru a putea fi interpretate în sensul scenariului gândit să pună sub semnul întrebării reputaţia şi credibilitatea unor jurnalişti de primă mână şi să arunce cu lături în concurentul cel mai redutabil pentru fotoliul de procuror general. Cina festivă a fost prezentată, în februarie 2020, de televiziunile şi site-urile care au făcut mereu campanii anti-DNA, ca şi cum ar fi fost o întâlnire conspirativă, ca şi cum cei prezenţi acolo pregăteau sabotarea noilor procurori şefi preferaţi de preşedintele Klaus Iohannis.  

Trebuiau compromişi trei dintre cei prezenţi: în primul rând, procurorul Horaţiu Radu, fiindcă tocmai candidase pentru fotoliul de procuror general, având teoretic mai multe şanse decât Gabriela Scutea, ale cărei calităţi au fost contestate de CSM, dar preferate de preşedintele Klaus Iohannis. 

Alex Costache, ziarist foarte cunoscut pentru informaţiile şi anchetele despre marile personaje corupte ale României; Cosmin Savu a devenit celebru cu documentarul „Africa, pământ românesc”, în care arată cum au fost jefuite câteva state africane cu ajutorul unor oameni de afaceri români vestiţi şi în ţară pentru ingineriile lor la limita legii (Frank Timiş, Nicolae Buzăianu etc); împotriva judecătorului Răzvan Păştilă, mogulii autohtoni de presă care au ordonat kompromatul nu aveau nimic, el doar s-a nimerit la locul nepotrivit într-un moment nepotrivit. 

Cei trei au fost luaţi în colimator de televiziunile şi site-urile deţinute de patroni cercetaţi penal într-un spectacol în care aceştia ar fi vrut să demonstreze că metodele mafiote nu sunt folosite de ei, ci dimpotrivă, de magistraţii şi ziariştii care s-au opus şi au criticat marşul împotriva statului de drept din perioada 2017-2019.    

Dosarul deschis în urma plângerii celor trei a avut o traiectorie confuză, în primă instanţă s-a ocupat de caz un procuror militar, căruia i s-a luat însă ancheta în momentul în care încerca să afle cine a ordonat operaţiunea de urmărire. Şefa Parchetului General a intervenit personal pentru devierea dosarului spre unul dintre procurorii care lucrează îndeaproape cu SRI şi care s-a mai ocupat şi altădată să îngroape adevăruri spuse de jurnalişti: Robert Fleckhammer, proaspăt numit adjunct la secţia anti-terorism a DIICOT.

După aproape un an de anchetă, procurorul Fleckhammer a ajuns la concluzia că supravegherea operativă a fost făcută de colaboratori ai tabloidului Cancan, pe care îi consideră jurnalişti şi ca atare nu-i poate întreba pentru cine au executat filajul, fiindcă, se ştie, jurnaliştii îşi pot proteja sursele.

Procurorul Fleckhammer nu e un naiv, el pare mai degrabă un complice al regizorului care a imaginat întreaga scenă plus efectele ei mediatice rostogolite săptămâni la rând. Nu a fost un naiv nici în 2017 când a vrut să o scoată vinovată pe jurnalista Gabriela Scraba, pe care a ridicat-o cu mascaţi, fiindcă a dat informaţii despre cheltuieli nelegale făcute de preşedintele Radioului public. 

Într-o ţară în care Justiţia şi presa sunt şubrezite de interese oculte, ţara poate deveni în scurt timp captivă în mâinile unor grupuri de interese care visează să trăiască în afara regulilor impuse de UE. Când procurorul general al României deturnează o anchetă, gestul e mai mult decât un atentat la statul de drept. Indiferent dacă e îndreptat din răzbunare împotriva unui concurent sau împotriva unor ziarişti critici, cărora vrea să le arate că puterea ei e mai presus de lege. 

În România, jurnaliştii sunt lăsaţi să spună ce vor câtă vreme nu deranjează sfere prea înalte ale puterii politice, juridice sau economice. Adesea, când cineva deranjează apele, e pus pe o lista neagră, cu efecte imediate sau pe termen mai lung. Nici chiar preşedintelui nu i-a convenit când ziaristul Virgil Burlă i-a făcut adevărata biografie Giorgianei Hosu. Klaus Iohannis a numit-o procuroare şefă anti-mafia pe Hosu după ce a aflat despre afacerile cu o firmă offshore ale mamei octogenare şi despre complicaţiile legale ale soţului, între timp condamnat la închisoare. 

Sabina Fati - Deutsche Welle