Cum detectăm amicii Rusiei şi trolii care îi susţin?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Troli FOTO sobaka.ru
Troli FOTO sobaka.ru

Imaginea Federaţiei Ruse în rândul opiniei publice româneşti este, în mare parte, negativă. Un fapt ce se datorează, în special, experienţelor istorice. De aceea, tot ce este livrat din partea Rusiei în România, cu excepţia culturii, este privit cu neîncredere. Realitatea este că mesajul transmis prin intermediul canalelor media oficiale ale statului rus nu prind în faţa publicului din Bucureşti, Cluj sau Iaşi, dar nici în restul ţării.

Analiză realizată de Radu Cupcea*

Un site precum Sputnik nu are nicio şansă să devină o sursă foarte accesată şi credibilă pentru cititorii din România. Din acest motiv, există o mulţime de alte site-uri, din umbră, care urmăresc să influenţeze opinia publică de aici. Ele au o altă abordare. Una simplistă şi bogată în mesaje emoţionale, naţionalist-retrograde.

Un adevărat cluster de pagini „informative“ ce nu mai transmit doar despre cât de „rău este Occidentul“, cât de „perversă este politica Uniunii Europene“ sau cât de „periculoasă poate fi existenţa României în NATO“. Ele au trecut la spus lucruri mult mai uşor de înţeles de oamenii simpli, plictisiţi de politică şi de ştiri negative. Trolii ruşi şi cei afiliaţi lor cuceresc prin farmecul vorbelor, fie ele scrise incorect în limba română. Scaldă în laude silite poporul român şi inventează istorioare mincinoase, dar seducătoare despre cât de special a fost acest neam străvechi şi cât e de nenorocit astăzi.

Aceste echipe plătite lansează o suită de elogii la adresa autohtonilor şi o duzină de interpretări tendenţioase ale unor subiecte de scandal, demult consumate, preferând să răscolească orgoliul şi furia oamenilor. Lucrează la renaşterea miturilor despre occidentali care ţin „România în subdezvoltare şi nu-i permit să prospere“. Numai că de oamenii de afaceri străini sau de companiile străine care comit infracţiuni se ocupă organele abilitate şi jurnaliştii de investigaţii. Sunt multiple cazuri şi-n România. Trolii urmăresc altceva. Ei laudă românul şi contestă „străinul“ din Vest, fără să pomenească de problemele cronice din Estul Europei, de exemplu din Rusia sau Belarus. Nu contestă nici nivelul de trai şi nici modul cum se iau deciziile în multiple state din spaţiul eurasiatic. Sunt mai degrabă îngrijoraţi de soarta noastră şi scot în evidenţă doar problemele, incidentele, subiectele convenabile construcţiei lor propagandiste. Laudă oamenii obişnuiţi, simpli. Iar cum un vechi proverb spune că „lauda aduce pagubă“, avertizăm românii de pretutindeni să o refuze. În cazul trolilor, lauda şi aşa-zisele investigaţii jurnalistice sunt viciate şi absurde.

image

Lauda fără acoperire este o calomnie. Şi o... capcană!

De „fake news“ sau calomnii lăudăroase, combinate cu o chemare la ură, trebuie să-şi dea seama oricine administrează un site de ştiri sau citeşte zilnic ştiri din surse online. Cititorii trebuie să facă diferenţa între o ştire adevărată, bine documentată şi o calomnie ascunsă care se desfăşoară într-un proces pe etape.

În continuare, vă propun să urmărim cum au creat unii „experţi“ de acest gen procesul. El are loc pe o reţea de site-uri şi conturi de socializare false din care aflăm despre unele ştiri precum „testele genetice făcute în laboratoarele Vaticanului asupra celor două schelete de îngeri [care] confirmă fără nici o urmă de îndoială că românii sunt urmaşii direcţi ai îngerilor având structura genetică cea mai apropiată de a acestora[1]. O prostie care nu merită nicio atenţie. Articolul în cauză nu s-a bucurat de mare popularitate fiind catalogat drept „o inepţie“ de cei care l-au citit şi comentat. În material apare şi o captură foto după un canal media din Federaţia Rusă, iar în poveste scheletul de înger ar fi fost descoperit în solul îngheţat al Siberiei. Minciuna nu este luată de nimeni în serios. Numai că autorii aceluiaşi site, pe numele său socialistul.com, au inventat alte povestiri mincinoase care, a doua oară, au prins la foarte mulţi oameni naivi sau neatenţi. Aşa-zişii „internet trolls“ s-au impus, pentru scurt timp, în spaţiul virtual românesc. Au reuşit să stârnească reacţii, iar asta este tot ce ei îşi doresc.

Ipoteza este, însă, că administratorii site-ului în cauză nu sunt ruşi, ci din România. Ei ar fi lansat o capcană cu ştiri prosteşti ca să observe cum vor cădea oamenii neatenţi în ea şi ce site-uri distribuie astfel de ştiri. Oricum ar fi, pe noi ne preocupă faptul că un număr semnificativ de oameni au crezut şi nu neapărat ce au urmărit cei de la socialistul.com.


Personajul inventat Felix Munteanu

image

În autointitulatul „ziar al românilor social democraţi corecţi, cinstiţi, harnici şi curajoşi“, socialistul.com, a fost lansat un alt material mincinos care relatează că „de ani buni regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii bea numai vin românesc fiind pur şi simplu îndrăgostită de acesta[2]. O nouă ştire falsă luată de foarte mulţi cititori drept bună. Până la urmă, nimeni nu are nimic cu vinurile româneşti, dar pur şi simplu este o naivitate să crezi în faptul că regina consumă doar vin de provenienţă românească şi acesta ar fi unul din factorii longevităţii sale. Mai degrabă vorbim de un truc, unul întâlnit şi inspirat de pe site-ul televiziunii Publika de la Chişinău, care a scris, în 2013, despre cum regina Marii Britanii comandă vin din Republica Moldova. În primul caz, ştirea este mincinoasă, îl al doilea este tot un fals, adică o exagerare transformată în fals, şi un truc de publicitate ieftină. Cazul din România, lansat de socialistul.com, a fost preluat de pagini ca eustiu.com, cancan.ro, romaniatv.net, stirile.top, infoactual.ro, cuvântul-liber.ro şi alte publicaţii mari sau mai puţin cunoscute în spaţiul online românesc. Materialul a primit zeci de comentarii şi zeci de distribuiri. Jumătate din comentatori sunt troli. Aici, băieţii au intrat în joc. Dar cel mai grav lucru pe care noi îl observăm şi îl semnalăm este că distribuitorii de pe platformele de socializare sunt oameni obişnuiţi. Aceştia au ajuns să se felicite pentru marea performanţă a vinului românesc fără să ştie că postarea din septembrie a fost doar încălzirea pentru următorul material din luna octombrie oferit de cei de la socialistul.com.

Apare Felix!

Cine este Felix? Nu e motanul din reclamă, de data asta. Este un geniu român [inventat] fără de noroc, pe care un număr impresionant de oameni sar să-l apere. Aparent, oricine citeşte o astfel de ştire nu crede o secundă că este adevărată. Numai că foarte mulţi au căzut în plasă. Chiar şi trolii ruşi sau de altă provenienţă. Iar asta, din punctul meu de vedere, este cel mai interesant.

Pe scurt, în luna octombrie, o nouă ştire naşte emoţii la o parte din utilizatorii internetului. Sursa în cauză îl creează pe Felix Munteanu. De această dată, povestea nu mai are doar părţi bune, cum a fost în cazul vinului românesc, ci este construită din două părţi aflate în contradicţie. În prima aflăm despre un copil de 5 ani, din Cluj-Napoca, presupus campion mondial la programare. Citez: „Este deja un membru activ recunoscut şi foarte apreciat al comunităţii de programatori din Cluj, Bucureşti şi Iaşi, fiind supranumit micul Zuckenberg [corect ar fi Zuckerberg, cu aluzie la inventatorul Facebook]. Toţi programatorii cu experienţă îl cunosc şi îi sfătuiesc când au programat calculul mai dificil, fiind deja supranumit micul Zuckenberg[3].

Numai că în poveste micul geniu riscă să rămână fără titlu din cauza contestaţiei depuse de echipele Statelor Unite, Germaniei şi Chinei. Da, probabil dacă citeaţi ştirea pe 5 octombrie vi se părea una din cele mai proaste glume pe care aţi citit-o până acum. Mai ales că titlul poveştii este scris greşit: „Un copil roman de 5 ani este noul campion mondial la programare. Este considerat cel mai inteligent copil din lume şi toate gigantii din IT se bat pe el“. S-au găsit redacţii serioase şi din acelea formate de un singur om, troli care l-au preluat, l-au corectat, iar după asta l-au distribuit fără să clipească.

Comentarii pe site-ul socialistul.com

image

Primii care au scris despre acest caz şi au semnalat că este vorba despre o ştire falsă sunt cei de la PressOne. Autoarea specifică faptul că textul „conţine detalii greu de crezut pentru un individ cât de cât raţional[4]. Şi aşa este. Textul are probleme de logică. Anumite fraze nu au nici un sens. Cu toate acestea, continuă autoarea, „victimizarea micului român de către SUA, China şi Germania − care i-ar fi contestat victoria − a făcut ca acest articol complet inventat să devină viral în rândul publicului care vrea să creadă că străinii ne vor răul şi nu ne lasă să fim cei mai buni din lume[5]. Unii cititori l-au distribuit de mai multe ori. Trolii au avut grijă ca materialul să fie preluat de o parte din reţea. La site-urile pomenite deja, mai adăunăm observator.news, frip.ro şi chiar unii IT-şti din Bucureşti sau jurnalişti locali cărora nu le vom da numele, deoarece nu are niciun rost. Oamenii pur şi simplu au fost înşelaţi.

Ştiri false au existat întotdeauna. Acum există şi mai multe. Nu poţi să le interzici, pentru că internetul nu are limite. Dar putem să-i facem pe oameni să înveţe cum să verifice informaţia pe care o găsesc.

Orice enormitate îşi are publicul ei!

Jurnalistul Lucian Mândruţă a prevenit publicul pe pagina sa de Facebook în data de 6 octombrie. Acesta a spus că „nu este vorba despre propagandă rusă“, ci despre o glumă lansată de administratorii site-ului socialistul.com. O glumă care demonstrează că nu este nevoie de un material foarte bun ca sute de români să-l creadă, să-l comenteze şi să-l distribuie.

Concluzia este că ştiri false au existat întotdeauna. Acum există şi mai multe. Nu poţi să le interzici, pentru că internetul nu are limite. Dar putem să-i facem pe oameni să înveţe cum să verifice informaţia pe care o găsesc. Să urmărească cine este autorul, cine o distribuie şi cât de credibilă este respectiva sursă. Doar aşa putem face trolii ruşi şi cei care îi susţin să devină inutili. Sau, cel puţin, inofensivi la nivel societal.

*Radu Cupcea este cercetător la Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I. C. Brătianu“ al Academiei Române şi doctorand al Universităţii din Bucureşti.


[1]Poveste disponibilă online la adresa: socialistul.com/testele-de-la-vatican-confirma-romanii-sunt-cei-mai-apropiati-genetic-de-ingeri

[2] Poveste disponibilă online la adresa: socialistul.com/regina-elizabeta-a-marii-britanii-bea-doar-vin-romanesc-motivul-este-uimitor

[3] socialistul.com/un-copil-roman-de-6-ani-este-campion-mondial-la-programare-stie-la-perfectie-4-limbaje-de-programare-si-toti-gigantii-din-it-se-bat-pe-el

[4] Codruţa Simina, „Geniul de 5 ani din Cluj“ e luat dintr-o colecţie de frizuri pentru copii, Pressone.ro, 9 octombrie 2017, disponibil la: pressone.ro/sectiuni/geniul-de-5-ani-din-cluj-e-luat-dintr-o-colectie-de-frizuri-pentru-copii/

[5] Idem.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite