Cum explică MAI cozile pentru eliberarea actelor: vacanţele în străinătate şi afluxul diasporei în ţară. Românii preferă să plătească taxele la ghişeu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Creşteri record în privinţa eliberărilor de documentele, asta după ce în primele 12 zile ale lunii august au fost emise 7.988 de paşapoarte, cu 103% faţă de întreaga lună aprilie când au fost emise 3.940 de astfel de documente.

Ministerul de Interne a anunţat că în primele şapte luni ale acestui an, numărul documentelor eliberate de serviciile publice comunitare de paşapoarte, permise de conducere şi înmatriculări vehicule şi evidenţa persoanelor a crescut constant de la lună la lună.

Spre exemplu, în primele 12 zile ale lunii august a acestui an au fost eliberate 7.988 de paşapoarte, înregistrându-se o creştere de 103% faţă de întreaga lună aprilie, când au fost eliberate 3.940 astfel de documente.

MAI precizeazî că în total, în primele şapte luni ale anului 2016, au fost eliberate 671.039 paşapoarte, cu 43% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului 2014 şi cu 19% faţă de primele şapte luni ale anului 2015.

De asemenea, în 2016 au fost eliberate peste 1,1 milioane de permise de conducere, certificate de înmatriculare şi autorizaţii provizorii, cu 17% mai mult faţă de aeeaşi perioadă a anului trecut.

Totodată, în acest an au fost eliberate 1.298.229 cărţi de identitate şi cărţi de identitate provizorii. 

Explicaţiile MAI

Numărul mare de documente solicitate de cetăţeni în special în această perioadă este motivat de următoarele aspecte:

În cazul înmatriculărilor auto, numărul de solicitări este generat de prezenţa în România, în vacanţă, a unui mare număr de cetăţeni români care în mod normal lucrează în străinătate şi odată sosiţi în ţară îşi rezolvă şi problemele administrative; debutarea programului Rabla în luna iunie (faţă de anii anteriori când a debutat în primăvară); creşterea cu aproximativ 20% a numărului de absolvenţi ai şcolilor de şoferi (majoritatea fiind tineri şi intenţionând să-şi obţină permisul de conducere în perioada de vacanţă).

În cazul paşapoartelor, analiza a reflectat că anul acesta expiră paşapoartele emise în anii 2006, respectiv 2010-2011, ceea ce înseamnă peste 3 milioane de astfel de documente. De asemenea, paşaportul devine un document din ce în ce mai utilizat inclusiv de către cetăţenii care se deplasează în statele europene unde se poate circula şi pe baza cărţii de identitate. Nu în ultimul rând se constată că 42% dintre cererile de eliberare pentru paşapoarte se referă la minori, care nu pot călători decât cu acest tip de document.

Românii preferă plata la ghişeu

Din punct de vedere al modalităţilor de plată utilizate de către români pentru eliberarea acestor documente, chiar dacă noua legislaţie prevede şase modalităţi de plată (online prin internet banking, virament bancar, mandat poştal, plata la trezorerii, plata direct la ghişee, plata la prefecturi), Ministerul de Interne anunţă că românii preferă în continuare plata în numerar la ghişeu.

„Conform analizei realizate a reieşit că în cazul paşapoartelor în luna iulie peste 74% dintre cetăţeni au plătit taxele la ghişeu, numai 2% prin virament bancar şi puţin peste 1% prin internet banking. În primele zile din luna august, tendinţa este aceeaşi, în sensul că scade procentul celor care plătesc prin internet banking şi creşte al celor care plătesc numerar la ghişeu”, se arată într-un comunicat emis de Minister.

În cazul permiselor de conducere şi înmatriculărilor auto, în luna iulie peste 90% dintre cetăţeni au plătit numerar la ghişeele Trezoreriei sau ale Serviciilor Publice Comunitare, prin mandat poştal plătind doar 8%, iar restul prin internet banking sau virament bancar.

Pentru reducerea timpilor necesari preluării şi prelucrării acestor solicitări de documente, MAI a luat succesiv măsuri administrative de suplimentare a ghişeelor până la capacitatea maximă, redistribuirea la ghişee a unui număr mai mare de funcţionari, mărirea programului de lucru şi reducerea sau reprogramarea concediilor de odihnă pentru lunile de vară.

„Recomandăm cetăţenilor utilizarea tuturor modalităţilor de plată pentru taxele necesare eliberării acestor documente şi reamintim că în cazul cererilor pentru eliberarea paşapoartelor simple temporare (cu valabilitate de 1 an) pentru minorii cu domiciliul în România care nu au împlinit 14 ani, documentele necesare însoţite de 2 fotografii (3,5 x 4,5 cm) se pot depune de către părinţi sau reprezentantul legal, fără a fi obligatorie prezenţa minorului la ghişeu”, se mai arată în documentul citat.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite