Cum a fost reţinut jurnalistul de la Rise Project de poliţia bulgară, în timp ce investiga un caz de fraudă cu fonduri europene în ţara vecină

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Attila Biro, jurnalist la Rise Project
Attila Biro, jurnalist la Rise Project

Attila Biro, jurnalist în cadrul Rise Project, a fost reţinut săptămâna trecută de autorităţile din Bulgaria în timp ce investiga, împreună cu alţi jurnalişti bulgari, un caz de fraudă cu fonduri europene. Jurnalistul român a fost încătuşat, împreună cu un jurnalist bulgar, în miez de noapte, pe un câmp situat la 50 de kilometri de Sofia.

Potrivit unui articol publicat de Rise Project, unde este prezentat filmul evenimentelor ce au condus la reţinerea lui Attila Biro, jurnalişţii români au lucrat în ultimele două luni cu Bivol, centrul de jurnalism de investigaţie din Bulgaria,în cadrul unui proiect comun ce investighează fraude cu fonduri europene în cele două ţări.

Săptămâna trecută, în ziua de miercuri, jurnalişti bulgari au dezvăluit că un grup de firme de consultanţă au fost implicate în manipularea licitaţiilor legate de finanţări europene. Potrivit sursei citate, jurnaliştii bulgari au identificat şi au prezentat publicului o bază de date care indexa plăţi suspecte către oficiali bulgari dar şi documente contabile ce demonstrau că preţurile bunurilor şi serviciilor plătite cu fonduri europene au fost umflate cu 20 – 30 la sută.

Potrivit celor de la Rise Porject, Attila Biro se afla în BUlgaria unde participa la o conferinţă de presă organizată de OLAF, Oficiul European de Anti-Fraudă – instituţia care investighează tocmai fraudele cu bani europeni. În cadrul evenimentului a fost prezentat şi cazul de fraudă proaspăt publicat de cei de la Bivol.

Astfel, „la câteva ore după eveniment, pe seară, jurnaliştii de la Bivol au fost alertaţi printr-un mesaj că documente legate de frauda tocmai dezvăluită sunt transportate în afara capitalei bulgare, unde urmau a fi incinerate”, scriu cei de la Rise. „Ce doi jurnalişti au plecat spre sediul uneia dintre firmele de consultanţă în speranţa că vor surprinde în direct cum documentele sunt scose din companie. Au ratat momentul, documentele erau deja pe drum spre o localitate aflată la 50 de kilometri de Sofia. Colegii de la Bivol au insistat şi au aflat coordonatele exacte ale locului unde urmau să fie distruse documentele alături de telefoane mobile şi hard-disk-uri. După aproximativ o oră, reporterii au ajuns în localitatea Egalnitsa, în căutarea dovezilor”, susţin în continuare cei de la RIse. Potrivit acestora, cei doi jurnalişti au descoperit aici şapte saci plini cu documente trecute deja prin tocătorul de hârtie, sacii de plastic, de 120 de litri.

În momentul în care cei doi jurnalişti au început să scormonească prin sacii cu documente, potrivit celor de la Rise, poliţia locală şi-a făcut apariţia şi i-a imobilizat pe cei doi. „Poliţiştii au ignorat complet faptul că cei doi jurnalişti s-au identificat şi au prezentat legitimaţiile de presă. Oamenii legii i-au ţinut pe colegii noştri mai bine de o oră în cătuşe, lângă sacii cu documente tocate. Nu au dat nicio explicaţie şi le-au confiscat atât telefoanele cât şi actele de identitate”, scriu cei de la Rise. Aceştia susţin că, în urma apelurilor făcute de cei de la Rise şi Bivol, care semnalaseră lipsa celor doi colegi, „varianta poliţiei a fost că cei doi au fost arestaţi în urma unui incident în trafic”.

Cei doi jurnalişti au fost eventual eliberaţi din cătuşe după două ore, atunci când la faţa locului au mai sosit şi alţi polişti, inclusiv „şi patru poliţişti din Sofia, în civil, care păreau să facă parte dintr-un departament de investigaţii speciale”. „Din acel moment, Attila şi Dimitar au căpătat posibilitatea să se mişte pe câmpul din zonă. Au observat însă că la mică distanţă de saci se afla o groapă cu o adâncime de aproximativ jumătate de metru şi un diametru de 3 – 4 metri unde ardeau mocnit documente provenite probabil din bibliorafturile goale găsite anterior pe marginea drumului. La scurt timp, au ajuns şi pompierii care au stins focul. Investigatorii din Sofia au pozat sacii şi au au colectat şi fotografiat documentele fumegânde. Unul dintre ei a vorbit cu reporterul RISE: “Sunt documente legate de proiecte finanţate din fonduri europene”, a explicat poliţistul care părea să conducă echipa”, au scris cei de la Rise Project.

După miezul nopţii, cei doi jurnalişti au fost duşi la o secţie de poliţie locală unde reporterii au fost întâmpinaţi şi de consulul României la Sofia, Florian-Daniel Mazilu care s-a deplasat de la Sofia pentru a-l ajuta pe Attila. „Au mai urmat o serie de declaraţii de martor iar ziariştii au aflat că au fost reţinuţi pană la 3 dimineaţa “în vederea identificării”. După ce au semnat alte cinci hârtii necesare aparatului birocratic bulgăresc, au fost lăsaţi să plece din secţie”, au concluzionat cei de la Rise, care au ţinut să aducă mulţumiri diplomaţilor români de la Sofia pentru ajutorul acordat.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite