Cum se poziţionează România faţă de alegerile prezidenţiale din Republica Moldova?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
iohanis si dodon

În 1 Noiembrie 2020 Republica Moldova îşi alege preşedintele pentru următorii patru ani. Dintre cei opt candidaţi, contează în primul rând Igor Dodon şi Maia Sandu, dar şi alţi doi care vor putea înclina balanţa în turul II: Andrei Năstase şi, mai ales, Renato Usatâi. Care este poziţia Bucureştiului faţă de aceste alegeri foarte importante în politica noastră de securitate regională?

Cine sunt cei opt candidaţi la funcţia supremă în Republica Moldova?

Igor Dodon, preşedintele în funcţie, candidează oficial ca independent, sprijinit de Partidul Socialiştilor din Republica Moldova. Oficial nu este candidatul PSRM, pentru a nu încălca legislaţia electorală, dar beneficiază de tot sprijinul partidului. Recent au fost publicate mai multe documente care atestă susţinerea serviciilor secrete din Rusia. Oponenţii săi afirmă că există suficiente dovezi pentru a fi judecat pentru trădare de ţară. Beneficiază de avantajul funcţiei, care îi oferă maximă vizibilitate pe canalele media, mai ales TV, dintre care unele sunt controlate direct sau de interpuşi. În plus, şi-a creat din timp o emisiune pe platformele de socializare, care are un public fidel. Pozează într-un om econom, ponderat în cheltuieli, dar sumele declarate pentru cheltuielile electorale de până acum – circa 40.000 euro – sunt mult prea mici faţă de anvergura campaniei sale electorale. Este creditat cu prima şansă de către toate sondajele de opinie.

Maia Sandu, fost premier pentru câteva luni în 2019, este candidatul Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), fiind cotată drept principalul candidat al opoziţiei, singurul cu şanse reale de a ajunge în turul doi împotriva lui Igor Dodon. În raport cu acesta, are câteva dezavantaje, pe care cu greu, dar nu imposibil, va reuşi să le surmonteze. După ce guvernul ei a fost demis în toamna anului 2019, a pierdut foarte multă vizibilitate pe canalele TV, principala sursă de informare a electoratului din R. Moldova. Se străduie să suplinească acest dezavantaj printr-o campanie intensă pe canalele de socializare şi prin întâlniri dese cu electoratul. Trebuie să convingă în primul rând electoratul tânăr, care foloseşte în mod cotidian reţelele de socializare. Din cei peste 86.000 euro cheltuiţi în campanie până acum, peste jumătate sunt pentru materiale promoţionale, iar o altă parte semnificativă pe publicitate. Bugetul său de campanie este redus, în comparaţie cu alţi candidaţi. Un alt dezavantaj constă în misoginismul societăţii moldoveneşti, dovedit de reacţiile lipsite adesea de bun simţ din partea unor politicieni imediat după debarcarea guvernului său. Poate compensa prin mobilizarea electoratului feminin, în condiţiile în care o mare parte dintre bărbaţi sunt plecaţi la muncă peste hotare, unii în Rusia, alţii în Uniunea Europeană. Cea mai bună acţiune de imagine a fost saltul cu paraşuta de ziua ei de naştere, un filmuleţ care a strâns cele mai multe vizualizări şi aprecieri, dovadă că poate mobiliza, cu atenţia cuvenită, electoratul feminin din R. Moldova, care se poate identifica în acest candidat. Pe lângă electoratul proeuropean, respectiv cel nehotărât de gen feminin, un rol important îl au votanţii tradiţionali ai partidelor proruse. Mesajul său electoral se adresează şi populaţiei rusofone, în speranţa ruperii unui oarecare procent din susţinătorii tradiţionali ai candidaţilor proruşi. Aici este bătălia cea mai importantă, pe alegătorii tradiţionali ai partidelor proruse. În ce măsură ei vor reacţiona la mesajul anticorupţie al Maiei Sandu, este greu de estimat. În general, locuitorii R. Moldova, indiferent de etnie, sunt atât de familiarizaţi cu mita, încât ea face parte din cotidian. Încă nu există o masă critică de tineri care să fie dispuşi să iasă în stradă pentru sprijinirea luptei anticorupţie. De aceea, votul negativ la adresa actualei administraţii a lui Dodon, pe care se bazează Maia Sandu, s-ar putea să nu fie suficient de mare. În plus, Maia Sandu are nevoie de susţinerea în turul doi de către ceilalţi candidaţi sau de către alte partide fără candidaţi, ca de exemplu PDM, ceea ce va depinde de flexibilitatea ei în negociere. Mai ales că cea mai mare spaimă pentru vechii politicieni din R. Moldova este o structură eficientă anticorupţie, obiectiv pentru care a acţionat Maia Sandu încă pe când era prim-ministru.

Andrei Năstase candidează din partea Partidului Platformei Dreptate şi Adevăr. Sondajele de opinie, în special cele realizate de institute fidele lui Igor Dodon, îl creditează cu un scor de 10-12% în primul tur. În ciuda declaraţiilor sale, în care face apel la Maia Sandu să se retragă în favoarea sa, nu are nicio şansă să ajungă în turul doi. El face, involuntar sau nu, jocul lui Dodon, pentru că rupe o parte din electoratul proeuropean, în loc să se unească în jurul Maiei Sandu, pentru a transmite un mesaj de unitate şi forţă. El se străduie de fapt să urce procentele electorale ale partidului său, care riscă să nu mai intre în viitorul Parlament. Electoratul PPDA va vota sigur în turul doi cu Maia Sandu, însă depinde de Andrei Năstase gradul de mobilizare al acestuia. Vor fi oare capabili cei doi foşti tovarăşi de luptă antioligarhică să dea dovadă de flexibilitate în negocierea sprijinului pentru turul doi?

Renato Usatâi, primarul oraşului Bălţi, candidează în numele Partidului Nostru. Deşi este cotat de sondaje cu circa 9%, el are cele mai multe cheltuieli, bugetul său, de peste 310.000 euro, fiind mai mare decât cel cumulat al tuturor celorlalţi candidaţi. Desigur că, la averea sa, aceste costuri sunt nesemnificative. Usatâi adună în jurul său un număr semnificativ de votanţi ruşi şi proruşi şi afectează în primul tur bazinul electoral al lui Dodon, mai ales cel din partea de nord a Moldovei. Electoratul lui Renato Usatâi va juca rolul cel mai important în turul doi. Datorită afacerilor controversate, precum şi relaţiilor sale cu serviciile ruseşti, primarul din Bălţi este total incompatibil cu Maia Sandu, care şi-ar piede o mare parte din electoratul propriu în cazul în care ar încheia vreo înţelegere cu acesta pentru cel de-al doilea tur. Inevitabil, Renato Usatâi este trimis în braţele lui Dodon, chiar dacă, oficial, sunt duşmani ireconciliabili. Om de afaceri de succes, cu relaţii în lumea interlopă şi în serviciile secrete, Usatâi nu investeşte nimic fără un obiectiv personal. El este acuzat în Rusia pentru spălare de bani. Singura lui şansă pentru albirea dosarelor sale penale din Rusia, unde are afaceri înfloritoare, este o negociere dură a condiţiilor de sprijinire a lui Dodon în turul doi.

Un alt candidat prorus este Violeta Ivanov, din partea Partidului Shor, al cărui membru a devenit în luna mai, după ce a plecat de la Partidul Democrat, unde poposise vreo trei ani, fiind adusă de la comuniştii lui Voronin, se zice pe bani grei, de Vlad Plahotniuc. Ea cumulează procentele electoratului tradiţional al lui Ilan Shor, patronul celui de-al doilea partid „pe persoană fizică” din Republica Moldova. Shor, primar al oraşului Orhei, care este de ceva vreme fugit din R. Moldova, a reuşit să îşi formeze un electorat fidel, de 7-8%, format din ruşi şi proruşi, mai ales din jurul Orheiului, prin acţiunile sale de modernizare a infrastructurii din anumite localităţi, multe făcute din banii personali. Pe moldoveni nu îi interesează provenienţa banilor lui Ilan Shor, iar vizibilitatea acţiunilor sale în contrapartidă cu letargia multor primari bugetaţi de guvern, i-a crescut bazinul electoral şi în alte părţi ale republicii. Violeta Ivanov a devenit imaginea „puternic prelucrată în photoshop” a partidului lui Shor şi este principalul intermediar cu ceilalţi parlamentari proveniţi din Partidul Democrat. Deja mai mulţi dintre foştii colegi din PDM, grupaţi în noul partid, Pro Moldova, al finului lui Vlad Plahotniuc, Andrian Candu, şi-au anunţat sprijinul „dezinteresat” pentru Ivanov în primul tur. Procentele pe care le va strânge Ivanov în primul tur, parţial pe creditul de încredere al lui Shor, parţial pe votanţii luaţi din bazinul PDM şi din cel al nehotărâţilor, vor fi baza negocierii lui Ilan Shor cu Igor Dodon şi serviciile ruse pentru albirea dosarelor sale penale.

Mai sunt alţi trei candidaţi care nu contează aproape deloc în disputa electorală: Octavian Ţîcu din partea Partidului Unităţii Naţionale, Dorin Chirtoacă, fostul primar al Chişinăului, care a moştenit Partidul Liberal de la unchiul său, Mihai Ghimpu şi Tudor Deliu din partea Partidului Liberal Democrat al proaspătului eliberat din închisoare, Vlad Filat. Toţi trei îşi dispută electoratul unionist din Republica Moldova. Cei trei candidaţi sunt oglinda eşecului mişcării unioniste peste Prut şi, mai direct spus, a eşecului României. Teoretic, fiecare candidat încearcă să adune cât mai mulţi votanţi în jurul său din felia foarte îngustă a unioniştilor, cu scopul de a-şi fideliza alegătorii sau de a avea o bază în negocierea unui loc eligibil în viitoarele alegeri parlamentare într-o posibilă alianţă cu partidele proeuropene. Niciunul dintre ei nu are mai mult de 2-3 procente. Dispersarea votului unioniştilor face jocul lui Dodon şi al ruşilor, pentru că o parte a electoratului unionist va fi indecis sau încă din primul tur se va orienta spre alt candidat proeuropean, nemulţumit de lipsa de unitate a unioniştilor. În ciuda apelurilor la unitate lansate după alegerile locale din toamna anului trecut, liderii acestor partide nu au reuşit să îşi depăşească orgoliile, canibalizând astfel electoratul unionist. Revenirea lui Vlad Filat în PLDM a agravat situaţia, transformând partidul în unul greu digerabil de către alte partide proeuropene. Astfel că aceste partide declarat unioniste nu reuşesc decât să îngroape idealul unionist, liderii lor nefiind în stare să se unească în jurul ideii comune. Ce şanse mai au să ducă la împlinire idealul naţional al Unirii?

 

Cum se poziţionează România faţă de alegerile prezidenţiale din R. Moldova?

Alegerile din Republica Moldova au o miză foarte importantă pentru România din perspectiva securităţii regionale. După cum a subliniat preşedintele Klaus Iohannis cu ocazia unei întâlniri cu Igor Dodon în pauza dintre şedinţele unei reuniuni internaţionale, ceea ce se întâmplă în Republica Moldova este important pentru securitatea României.

Igor Dodon, Renato Usatâi şi Ilan Shor şi-au declarat de mai multe ori ostilitatea faţă de România şi simpatia faţă de Rusia. Pe ultimii doi îi mai ponderează puţin interesele lor economice din România, a căror importanţă este totuşi redusă în volumul total al afacerilor lor. Igor Dodon, când nu este furat de discurs, este mai ponderat în ultima vreme în speranţa că va fi invitat oficial la Bucureşti, un pas important pentru creşterea vizibilităţii sale internaţionale, atât de mult clamată de aparatul său de propagandă în urma câtorva participări la reuniuni internaţionale. Atât el, cât şi consilierii săi, au înţeles importanţa unei invitaţii la Bucureşti pentru deschiderea reală a cancelariilor occidentale. Bucureşti-ul şi, mai ales, Klaus Iohannis contează în multe dintre capitalele europene.

Viitorul preşedinte al Republicii Moldova va trebui să se pronunţe în dosarul Transnistriei în contextul negocierilor privind rezolvarea conflictului din Ucraina. Grupul Normandia pune presiuni pe rezolvarea situaţiei din Transnistria, pentru a servi ca model de rezolvare a conflictului ucrainean. Miza principală este Ucraina, pentru că sancţiunile internaţionale împotriva Rusiei instituite după ocuparea Peninsulei Crimeea afectează semnificativ interesele economice ale Franţei şi Germaniei în Rusia. Iar unele compromisuri încheiate între Chişinău şi Tiraspol sunt văzute de unii funcţionari ai OSCE ca model bun de urmat în cazul Ucrainei. Pe de altă parte, pentru unii occidentali, ale căror ţări sunt state federale, este de neînţeles opoziţia Chişinăului faţă de proiectele de federalizare a R. Moldova, pentru că nu înţeleg substraturile politice ale acestor planuri în favoarea intereselor Rusiei. În această situaţie complexă Igor Dodon s-a pronunţat în mai multe rânduri, însă atunci când şi-a arătat dispoziţia pentru a ceda cererilor Rusiei şi Transnistriei, societatea civilă din R. Moldova şi partenerii politici din PDM au pus suficientă presiune pentru a-l determina să facă un pas în spate. Cel puţin deocamdată, pentru că avea nevoie stringentă de voturile Partidului Democrat în susţinerea guvernului Chicu, pentru a culege maxim de avantaje în campania electorală. Doar pandemia ce i-a mai stricat din planuri. Însă după alegeri nu o să mai aibă nevoie de echipa lui Pavel Filip, care devine pas cu pas nesemnificativă în politica din Chişinău, aşa că orice este posibil cu Igor Dodon în al doilea mandat de preşedinte. Mai ales că nu va mai avea miza unui alt mandat.

Indiferent de orientarea politică internaţională a guvernului sau a preşedintelui de la Chişinău, România este direct interesată de ceea ce se întâmplă în Republica Moldova. Dincolo de fructificarea electorală a discursului unionist, mai mult în favoarea unor politicieni din România decât în cea a românilor de peste Prut, politica României faţă de Republica Moldova trebuie să fie consecventă, atât ca direcţie, cât şi ca intensitate.

Tabloul electoral din 2020 arată limitele acţiunii României în peisajul politic din Republica Moldova. În ciuda clamării pe reţelele de socializare şi în presă a unui număr din ce în ce mai mare al unioniştilor, din punct de vedere electoral situaţia este cel puţin jenantă, dacă nu chiar dezastruoasă. În loc să fie un singur candidat unionist pentru demnitatea de preşedinte al RM, avem trei, astfel încât nu pot să nu mă întreb cine este cu adevărat unionist şi cine face jocurile Moscovei. Sper ca măcar istoricii care vor cerceta peste decenii aceste vremuri vor putea lămuri chestiunea. Apoi, nici măcar cei mai importanţi doi candidaţi proeuropeni nu au fost în stare să îşi depăşească orgoliile personale şi să formeze o echipă.

Poziţia autorităţilor de la Bucureşti faţă de Maia Sandu şi Andrei Năstase este ambiguă. A. Năstase a stat în jur de 1 Iulie o săptămână în Bucureşti, străduindu-se să fie primit şi să facă măcar o poză cu orice ministru din guvernul român. În urma acestui efort „diplomatic”, a promovat acasă ideea că este sprijinit de către guvernul din Bucureşti în cursa prezidenţială. Maia Sandu a venit aproape incognito la Bucureşti pentru o singură zi, în 17 Iulie, când s-a întâlnit cu preşedintele şi premierul. A doua zi a anunţat la Chişinău ceea ce deja toată lumea se aştepta, că va fi candidata PAS la prezidenţiale.

Preşedintele României nu a făcut declaraţii de presă pe tema alegerilor din R. Moldova, probabil pentru a nu da apă la moară speculaţiilor în presa prorusă. În schimb, preşedintele Partidului Popular European, polonezul Donald Tusk, şi-a declarat sprijinul pentru Maia Sandu într-un mesaj video în limba română în 1 Septembrie. În aceeaşi zi, unul dintre cei mai vocali europarlamentari români, Rareş Bogdan, deşi membru al PPE, şi-a declarat susţinerea pentru celălalt candidat proeuropean, A. Năstase. Oare ce au putut să înţeleagă din aceste mesaje contradictorii alegătorii din R. Moldova?

Recent, liderul partidului de guvernământ din Germania, CDU, mâna dreaptă a cancelarului Angela Merkel, a anunţat susţinerea faţă de Maia Sandu. Românii s-au întrebat în comentariile articolelor, care au preluat ştirea respectivă, când va face o declaraţie asemănătoare şi preşedintele României?

Probabil că până în preajma celui de-al doilea tur de scrutin nici nu trebuie să ne aşteptăm la o declaraţie a preşedintelui României despre alegerile din R. Moldova şi cu cât mai puţin în favoarea Maiei Sandu. În primul rând pentru că orice declaraţie a preşedintelui Klaus Iohannis va fi reinterpretată de către partizanii lui I. Dodon. Apoi, nici autorităţile româneşti încă nu şi-au definit clar poziţia. Partidul principal de guvernământ, PNL, şi-a arătat susţinerea faţă de Andrei Năstase, chiar dacă acesta nu are nicio şansă. Cel puţin până după primul tur, ar fi o dovadă de inconsecvenţă orice declaraţie de sprijin al Maiei Sandu. Iar Preşedinţia nu poate face acum nicio declaraţie în contradicţie cu partenerul său politic, PNL, chiar dacă are opţiuni diferite. Politica României faţă de R. Moldova este decisă în două birouri: de la Cotroceni şi de la Ministerul de Externe. Iar în ambele are un cuvânt greu de spus ministrul de externe, Bogdan Aurescu, foarte bun cunoscător, în multe aspecte, al politicii din R. Moldova.

Politicienii din Bucureşti trebuie să îşi asume eşecul politicii României faţă de R. Moldova şi, în perpectiva recuperării influenţei la Chişinău, indiferent de soluţii, trebuie să înţeleagă un lucru: politicienii din R. Moldova sunt parteneri de dialog, nu sunt fraţii mai mici pe care îi tragi de ureche dacă nu te ascultă. E nevoie în primul rând de respect şi de încredere. Respectul ţine de educaţie, încrederea se câştigă greu şi se pierde uşor. E valabil pentru ambele părţi.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite