Cum a reacţionat Ştefan Mandachi la atacul lui Liviu Dragnea privind protestul #şîeu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ştefan Mandachi
Ştefan Mandachi

Românii au demonstrat, astăzi, că pot fi o voce unită după ce vineri, la ora 15.00, timp de 15 minute, zeci de mii de oameni, din întreaga ţară, s-au oprit din ce făceau ca să le atragă atenţia celor de la putere că România are nevoie de autostrăzi. În acest timp, la Suceava, Ştefan Mandachi, omul de la care a pornit mişcarea #şîeu, inaugura în mod simbolic primul metru de autostradă al Moldovei, înconjurat de aproape 2.000 de oameni.

„Sunt copleşit de solidaritatea care a fost între români astăzi. Sunt foarte multe companii din România care au reacţionat pozitiv. Acele mari companii sau corporaţii care nu au manifestat pentru autostrăzi probabil că nu au nevoie de drumuri”, a spus omul de afaceri la Digi24.

Întrebat cum comentează atacul lui Liviu Dragnea, preşedintele PSD, care l-a acuzat că „face circ” şi a spus că putea dona unor case de copii banii cu care a construit metrul de autostradă, Mandachi a spus: „Nu vreau să comentez reacţia asta: dacă sunt la 2 metri sub pământ nu mai pot să folosesc 100.000 de euro”, a spus Ştefan Mandachi. El făcea referire la faptul că, în lipsa autostrăzilor, pe şoselele din România au loc multe accidente grave. „Nu comentez declaraţii politice pentru că nu fac politică. E problema lui”, a adăugat Mandachi.

Reamintim că liderul PSD, Liviu Dragnea, l-a atacat vineri pe iniţiatorul mişcării #şîeu, antreprenorul Ştefan Mandachi, spunând despre acesta că e un „şmecher” care face „circ” şi că PSD-ul a început să lucreze la primii „metri reali” de autostradă.

„Nişte şmecheri care, vezi Doamne, fac ei un metru de autostradă. La ora 12.30 a început lucrul la primii metri de autostradă din Moldova. Primii metri reali. Ei fac circ, noi facem autostrăzi. Ei ţipă, noi dezvoltăm România. Acel om de afaceri care a cheltuit toţi acei bani pentru acest circ...

Dacă tot avea banii ăştia, putea să dea la nişte case de copii, să îi doneze undeva. A zis 'Plec să văd dacă s-au început lucrările' şi a plecat spre Bucureşti. Numai că legea aprobată este pentru autostrada Târgu Mureş - Iaşi. Totul este circ. Rămâne la determinarea noastră sa spunem românilor adevărul. Nu vă cer altceva, nu vă cer să minţiţi, nu vă cer să manipulaţi. Să spuneţi oamenilor ce se întâmplă şi oamenii să judece. Altfel îi lăsăm doar pe aceşti circari", a afirmat Dragnea la Dâmboviţa.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite