Cum vom putea produce în ţară vaccinul anti-COVID şi când va fi disponibil

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vaccinul ar putea fi produs şi în România anul viitor
Vaccinul ar putea fi produs şi în România anul viitor

Nelu Tătaru susţine că primele doze de vaccin pentru COVID-19 vor ajunge în România la începutul anului viitor, iar în prima parte a anului 2021 acesta va putea fi produs şi la noi în ţară. Toate acestea în timp ce numărul zilnic de infectări este extrem de mare, iar printre victime se numără şi un copil de 9 ani care a ajuns la Terapie Intensivă în stare gravă

România ar putea beneficia de un vaccin împotriva COVID în primul trimestru al anului viitor, a anunţat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru. „Comisia Europeană are în discuţie, în acest moment, în evaluare şi contractare cu şase firme producătoare. Sunt deja două care au semnat contractul. Noi suntem acolo, urmează ca în primul trimestru al anului viitor să beneficiem de un prim vaccin şi în prima jumătate să putem să îl şi facem la noi în ţară“, a declarat Tătaru. În prima fază, Comisia va primi 30 de milioane de doze, iar în România vor ajunge 4% din acestea, adică 1.290.000 de doze. În final, la noi în ţară vor ajunge peste 10 milioane de doze de vaccin din cele 300 de milioane achiziţionate de Comisia Europeană.

Surse militare au declarat pentru „Adevărul“ că procesarea vaccinului se va putea realiza şi la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino“, aflat în subordinea Ministerului Apărării Naţionale, dar numai în anumite condiţii. În plus, mai sunt necesare unele investiţii. „Se va ridica o nouă linie de producţie în zona limitrofă a Capitalei pentru că vaccinul nu se poate fabrica în actualul sediu. Va costa aproximativ 50 de milioane de euro, aceasta ar fi putea fi gata într-un timp relativ scurt, de câteva luni”, au precizat sursele citate. În plus, Institutul Cantacuzino trebuie să se doteze şi cu un utilaj numit „maşină de recoltat” fără de care producţia, chiar şi numai în loturi experimentale, nu poate fi demarată. 

Primul copil român la Terapie Intensivă cu infecţia

Zilele trecute, un copil în vârstă de 9 ani, infectat cu coronavirus, a ajuns la Terapie Intensivă, fiind primul caz de acest fel din România, de la debutul pandemiei. Informaţia a apărut în ziua în care România înregistra cele mai multe cazuri noi de infectare cu virusul SARS-CoV-2, peste 1.700. Copilul a fost diagnosticat cu boala Kawasaki, care pare că ar fi fost declanşată de coronavirus. Boala îi poate pune în pericol viaţa, fiind un caz rar, unicat în România, conform Dianei Ionescu, director medical al Spitalului „Victor Gomoiu“ unde se află internat copilul.

„E un sindrom foarte rar chiar şi în ţările care au avut mii de copii infectaţi. De exemplu, în Franţa au fost diagnosticaţi 17 copii, în SUA au fost diagnosticaţi până în 30 de copii cu acest sindrom. Este o boală foarte rară, citată foarte rar în literatură chiar şi în ţările cu mii de copii infectaţi“ Medic

În primă fază, părinţii băiatului au fost diagnosticaţi cu noul coronavirus, testul său fiind negativ. Apoi, el a prezentat simptome de febră, somnolenţă şi dureri, fiind dus la un spital din Buzău, şi transferat apoi în Bucureşti, după ce medicii de acolo au crezut că este vorba de o meningoencefalită.

Ajuns în Capitală, micuţul a fost din nou testat cu un test PCR, rezultatul fiind unul pozitiv. Actualmente, el se află la Terapie Intensivă, în stare stabilă, nefiind intubat sau ventilat mecanic, însă boala i-ar fi afectat grav plămânii. Cu toate acestea, medicii care îl tratează sunt încrezători şi spun că băiatul va fi bine. Sindromul inflamator care îl afectează pe copil este unul rar, cu simptome similare bolii Kawasaki, iar specialiştii încearcă să afle dacă acesta poate fi declanşat chiar de noul coronavirus.

Începerea şcolii provoacă creşterea numărului de cazuri în rândul copiilor

De altfel, începerea noului an şcolar a venit cu noi cazuri de COVID-19 confirmate în rândul elevilor sau al personalului didactic, ceea ce a dus la izolarea colegilor de clasă sau chiar la închiderea unităţilor de învăţământ. O elevă de la Colegiul „Anghel Rugină” din Vaslui a fost confirmată cu noul coronavirus, conducerea instituţiei de învăţământ aplicând în acest caz măsurile necesare de dezinfecţie şi de carantinare a colegilor fetei. Potrivit inspectorului general şcolar din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Vaslui, Loredana Roman, elevii din clasa în care învaţă eleva testată pozitiv desfăşurau cursuri în sistem hibrid, fiind luată măsura dezinfecţiei în vederea chemării la şcoală a grupei care învăţa online, în timp ce copiii care au fost prezenţi fizic la şcoală vor fi trimişi în carantină timp de 14 zile.

Şi în Capitală sunt probleme. Cursurile unei clase a XII-a de la Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai” se vor desfăşura online ca urmare a testării pozitive la SARS-CoV-2 a unuia dintre elevi, potrivit Primăriei Sectorului 4.

„Primăria Sectorului 4, împreună cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti, a dispus în această după-amiază mutarea în sistem online a activităţilor de învăţare în cazul elevilor unei clase a XII-a dintre cele ale Colegiului Naţional „Gheorghe Şincai”, ca urmare a testării pozitive la SARS-CoV-2 a unuia dintre cursanţi”, se arată într-un comunicat transmis de administraţia locală. 

Bilanţul

Bilanţul total al persoanelor confirmate în România cu noul coronavirus a ajuns, joi, la 108.690 de cazuri, după ce în ultimele 24 de ore fuseseră confirmate alte 1.679 de noi îmbolnăviri din 24.025 de teste efectuate. În acelaşi timp, sunt înregistrate 4.312 decese, din care 27 în ultimele 24 de ore. Numărul pacienţilor internaţi la Terapie Intensivă a ajuns la 460.

Un medicament pe bază de anticorpi ţine bolnavii de COVID-19 departe de spital

Compania farmaceutică Eli Lilly a anunţat că a testat cu succes şi a intrat într-o fază finală de dezvoltare a unui medicament pe baza de anticorpi care reuşeşte să menţină bolnavii de COVID-19 într-o stare relativ bună, evitându-se astfel internarea acestora. Conform testelor, cantitatea virală întâlnită la persoanele infectate s-a diminuat apreciabil după administrarea medicamenului.

Tratamentul cu plasmă care conţine anticorpi este utilizat şi acum, dar rezultatele asupra pacienţilor sunt variate pentru că puterea şi tipurile de anticorpi variază în funcţie de fiecare donator. Medicamentele pe care Eli Lilly şi alte companii le testează sunt versiuni concentrate ale anticorpilor specifici care au funcţionat cel mai bine împotriva coronavirusului în testele de laborator. Tratamentul se poate administra, astfel, în doze mai mari, standardizate.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite