„Cutremurul de aseară a fost o replică a seismului din 22 noiembrie, pe care noi o aşteptam de aproape două săptămâni. Este o replică ce a apărut târziu asta pentru că în urma cutremurului de la sfârşitul lunii noiembrie, care a fost destul de mare, s-a produs o eliberare dar şi o oarecare perturbare a zonei. Era, însă, de aşteptat ca acest cutremur de 4,4 să apară mai repede. Cele peste 75 de replici care au existat până aseară abia dacă au depăşit 3 grade pe Richter, ceea ce era destul de puţin”, a declarat pentru adevarul.ro Mircea Radulian, directorul ştiinţific al INFP.
Specialistul a precizat că seisme cu magnitude aşa mare nu vor mai fi în perioada următoare. Cel mult, vor exista replici de 3 grade pe scara Richter. „Era de aşteptat să apară şi o replică mai mare, nu este ceva neobişnuit. În mod normal, ar trebui să nu mai apară replici de peste 4 pe Richter”, a completat Radulian.
Radulian: „E greu de spus când va fi un cutremur mare!”
Duminică seara, oraşele cele mai apropiate de epicentru au fost Mărăşeşti (6 km), Tecuci (21 km), Adjud (22 km), Focşani (24 km) şi Oneşti (49 km). Mai exact, epicentrul a fost localizat la 19 kilometri de Focşani şi la 4 kilometri de localitatea Mărăşeşti, la 40 de kilometri adâncime, la fel ca seismul din 22 noiembrie. Atunci, un cutremur cu magnitudine de 5,7 grade pe Richter a avut loc în Vrancea, acesta fiind cel mai puternic seism înregistrat la noi în ţară în ultimii zece ani. Cutremurul a fost simţit şi în Bucureşti, el fiind urmat de mai multe replici, care nu au depăşit însă 3,3 grade.
Mai exact, din cauza seismului, alimentarea cu energie electrică a fost afectată în mai multe localităţi din judeţul Galaţi. Serviciile de ambulanţă din Vrancea au primit mai multe apeluri pentru atacuri de panică, iar funcţionarea unor reţele de telefonie mobilă a fost afectată temporar.
„A fost un cutremur ceva mai mare care putea să producă mai multe pagube decât a produs. Oamenii nu ar trebui să îşi facă probleme, deşi a fost o activitate intensă în zona arcului carpatic. Dacă ar fi să rămână o îngrijorare, aceasta ar fi în continuare legată de zona Vrancea. E greu de spus când va fi un cutremur mare!”, a conchis directorul ştiinţific INFP.
Kit-ul de urgenţă în caz de cutremur
- Apa care este esenţială pentru supravieţuire. Trebuie să aveţi rezervat cel puţin doi litri de apă pentru fiecare persoană. Este recomandat să aveţi sticle mici de plastic care trebuie puse într-un loc răcoros, la întuneric. În cazul în care după cutremur veţi avea acces la apă din alte surse, fierbeţi apa timp de minim 10 minute şi apoi după răcire se poate consuma în siguranţă.
- Mâncarea. Alegeţi mâncare care nu trebuie păstrată în frigider, care nu trebuie gătită sau preparată precum conserve de mâncare preparată: fasole fiartă, mazăre, peste, carne, fructe, vegetale, cereale, biscuiţi, lapte pasteurizat, sucuri, cafea, ceai (îmbuteliate), mâncare specială pentru copii sau pentru persoane care necesită un regim special (diabetici). Includeţi în pachet şi un deschizător de conserve.
- Saci de dormit, pulover şi şosete călduroase, tricouri, pelerină de ploaie.
- Trusă de prim ajutor (medicamente: analgezice, antiseptice). Dacă în familia dumneavoastră sunt persoane care au nevoie de medicamente speciale sau urmează un tratament, includeţi medicamentele în trusă. De asemenea, trebuie să adăugaţi şi rolă de faşă, bandaj sau pansamente la plic, prosoape şi săpun.
- Fluier cu care să puteţi cere ajutor.
- Radio şi baterii de rezervă (înlocuiţi bateriile de rezervă la fiecare 12 luni)
- Lanterne şi baterii de rezervă (1 lanternă / persoană). Păstraţi-le lângă pat, în maşină şi la locul de muncă (împreună cu baterii de rezervă).
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
0 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate