Cutremur la graniţa cu România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cutremur la graniţa cu România FOTO Arhiva Adevărul
Cutremur la graniţa cu România FOTO Arhiva Adevărul

Cutremur cu magnitudine de 2.9 în Serbia, chiar lângă graniţa cu România. Seismul vine la doar câteva ore după ce a fost înregistrat un cutremur cu magnitudine de 3.5 în Vrancea.

Un cutremur sub 7 grade poate avea loc oricând în România, însă unul puternic ar fi aşteptat după 2062 a declarat luni, pentru Mediafax, director onorific al INFP, prof. Gheorghe Mărmureanu.

„Sunt foarte liniştit în ceea ce priveşte cutremurele la noi în ţară. Avem o analiză pe mai bine de 600 de ani, iar pentru ultimii 300 de ani ştim tot ceea ce s-a întâmplat în această ţară. Sunt anumite lucruri care nu pot să se întâmple oricând vrem sau când umblăm noi cu probabilităţi. Eu, pe partea de analiză a cutremurelor, merg pe ceea ce s-a întâmplat, nu pe matematică sau pe fizică Am trecut cu toţii prin cutremurele din 1986 - 7 grade şi 1996, cu 6,9 grade. Un cutremur la peste şapte şi ceva, cum a fost în 4 martie 1977, ne iese cam în perioada 2062, 2064, 2065. Ştim o perioadă, dar asta nu înseamnă că este anul exact. Dar ştim o perioadă de 18 ani, care începe în 2040 şi se termină prin 2060, şi interesant este că această analiză făcută de mine şi o cercetătoare la institut este similară celei făcute de profesorul Dumitru Enescu şi de băiatul lui care este în Japonia. Noi am găsit nişte alternanţe când «lucrează» foarte puternic Africa (activitatea seismică a zonei - n.r.) şi când «lucrează» foarte puternic India cu Australia; se potrivesc foarte bine”, a declarat prof. Mărmureanu.

Gheorghe Mărmureanu consideră că mesajele de tipul „sfârşitul lumii la 21 decembrie 2012 sau în 2013", sunt nişte prostii.

„Toate acestea sunt prostii. Singurul lucru pe care pot să-l transmit oamenilor este să nu creadă în ele. Apoi, în cazul unui cutremur, le recomand să rămână pe loc, să nu sară pe scări sau din bloc .Viitorul cutremur important nu va fi foarte puternic. Lucrul important este că un cutremur foarte puternic, peste şapte şi ceva, începe mişcarea pe verticală, care o simţi, şi după 10, 12, 15 secunde urmează mişcarea pe orizonatală, care transportă circa 76 la sută din energie Aici trebuie să fie atenţi. Dar este timp", a adăugat cercetătorul.

Potrivit lui Mărmureanu, în România există sisteme de alertare pentru centrala atomică, pentru Poliţie şi pentru alte instituţii.

Tot anul acesta, la 1 ianuarie, în Câmpia Română, s-a produs un cutremur cu magnitudinea de 4,4 grade.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite