Cuvinte libere şi deloc festive de 1 Decembrie

În mod normal, astăzi ar trebui să pun în cui toate supărările şi să scriu doar vorbe optimiste. Şi aceasta fiindcă din 1990 încoace, 1 Decembrie este Ziua Naţională a României.

O zi naţională pe care nici conducătorii ţării, dar nici românii obişnuiţi, cei cu taxele şi impozitele la zi, nu prea au ştiut să o sărbătorească aşa cum s-ar fi cuvenit. În primul rând fiindcă prea adesea ţara a fost dezbinată. Iar dezbinarea s-a văzut încă de la primul 1 Decembrie Zi naţională, la acel 1 Decembrie în care urmaşul arhitectului Unirii, regretatul Corneliu Coposu, a fost ruşinos huiduit de o mulţime dirijată de liderii FSN, în frunte cu Ion Iliescu şi cu Petre Roman.

Anul trecut, guvernarea PSD-ALDE a ratat Sărbătorirea Centenarului. S-au organizat doar ici-colea manifestări aniversare, s-a mai pus de simpozioane, ne-am autoamăgit cu Catedrala Mântuirii Neamului, singura mare realizare a celor 100 de ani de Românie Mare, am identificat Centenarul cu reluarea Cerbului de Aur. Fără să băgăm de seamă că nici măcar acel sărman festival de muzică uşoara nu a avut continuitate. Un semn al incapacităţii noastre funciare de a ne duce până la capăt proiectele a devenit  simbol al Sărbătorii. Semn că gura păcătosului adevăr grăieşte. Autorităţile l-au declarat  cu inconştientă veselie cea mai grandioasă manifestare din anul cu pricina, iar noi am înghiţit găluşca. În vreme ce tot felul de comisioane au intrat în buzunare ilicite. Teatrele au montat spectacole mai mult de formă (au fost şi excepţii, cea reprezentată de Pădurea spânzuraţilor  de la Teatrul Naţional din Bucureşti fiind cum nu se poate mai lăudabilă), nu de alta dar bugetele curente fiindu-le substanţial tăiate, salvarea producţiei curente a venit din banii alocaţi sărbătoririi împlinirii a 100 de ani de Românie Mare.

Unii şefi, chiar dregători de frunte, nu au ştiut nici măcar ce se sărbătoreşte, în loc de 100 de ani de Românie Mare vorbind de 100 de ani de Românie.

Anul acesta, sărbătoarea se încadrează iarăşi în infernul actelor formale. Adunări festive, aceiaşi comemoratori cu discursuri reşapate şi cele câteva mii de porţii de fasole cu ciolan. Poate şi micii declaraţi specialitatea naţională. Şi cam atât. Ajunge.

Ne lăudăm cu faptul că, spre deosebire de alte State la noi nu este încă la mare căutare discursul naţionalist-xenofob şi nici partidele specializate nu sunt în vogă. Uităm că în PSD a reînviat Corneliu Vadim Tudor şi spiritul lui distrugător  iubitor de mahalaua etnică, uităm sau ne facem că nu băgăm de seamă câte grozăvii naţionalist-şovine  s-au rostit în cursul campaniei electorale şi nu băgăm de seamă  că prea multe dintre acestea au rămas nepedepsite. Vorbim despre Unire şi necesitatea unităţii, dar suntem dezbinaţi, Diaspora a ajuns pentru noi doar ceva de care ne amintim numai când avem nevoie de ea pentru bani sau voturi,  Aşa se face că un individ cvasi-analfabet, un mitocan politic patentat, o lepidopteră de Giurgiu care încă mai este preşedinte de oganizaţie judeţeană PSD, după ce odinioară a fost chiar preşedinte executiv al partidului, jigneşte românii din străinătate, îi califică drept prostituaţi chiar înainte de Ziua Naţionala  doar pentru că Diaspora  nu îi va vota partidul niciodată.

Şi uite aşa trecem şi de 101 de ani de Românie Mare. Tare mi-e teamă că şi la 102 va fi tot astfel. Fiindcă Unirea nu mai este pentru noi decât o cifră. Cu care nu mai ştim prea bine ce să facem.  

Comentariu publicat concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevarul.ro.