Dacă ne facem că nu vedem, tot aia e: România, sub foarte grave acuzaţii la Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington
0
Cred că este întotdeauna interesant, instructiv şi pe deplin justificat să ştim ce se scrie, ce se spune şi cum este descrisă ţara noastră, cu istoria şi întâmplările ei.
Cu atât mai mult ar trebui să preocupe pe cineva ce se spune în marile centre de putere, acolo unde se modelează şi de cele mai multe ori se şi transmite pe mai departe, pe toate canalele (şi nu numai din media) o anume imagine care mai apoi se impune şi se instalează drept adevăr absolut în memoriile colective.
Ştiind acest lucru, sunt ţări - exemplele semnificative care-mi vin cel mai rapid în minte, pentru arealul nostru, sunt Polonia şi Ungaria - a căror diplomaţie şi aparat guvernamental reacţionează cu viteza luminii şi dezlănţuie întreaga forţă a propagandei - în cazul în care socotesc că prestigiul şi demnitatea naţională au fost cumva ştirbite de afirmaţii pe care le socotesc denigratoare sau neconvenabile sau împotriva intereselor lor naţionale. La cel mult o distanţă de câteva ore, veţi auzi o intervenţie a prim-ministrului, a ministrului de externe, apoi a unei întregi pleiade de specialişti care vin cu argumente în favoarea poziţiei politice. Toţi corespondenţii de presă din Bruxelles primesc automat pe mail transcrierea în engleză a discursului prim-ministrului la postul naţional de radio, din Polonia vine acelaşi tip de propagandă naţională chiar agresivă, în orice caz imposibil de ignorat.
România stă pe coadă şi, în faţa oricărui eventiment care-i cocoşează reputaţia, se uită calmă şi indiferentă, precum curca-n lemne, semn că puţin îi pasă de ce zice lumea. Şi ce zice? Uite, spre exemplu, ce se zice într-un material revizuit ultima dată în 2019, în prezentarea făcută de Muzeul Holocaustului de la Washington, cea mai cunoscută şi mai des citată sursă de autoritate în acest domeniu atât de sensibil. Chiar merită citat in extenso în speranţa că cineva va vrea să audă.
În rest, măcar dumneavoastră să citiţi acuzele respective care, lăsate fără replică, întăresc cât se poate de oficial imaginea unei ţări cu comportament criminal în perioada celui de-al doilea Război Mondial şi, în consecinţă, participantă direct la Holocaust.
Asta cu atât mai mult cu cât, se spune în prezentarea respectivă, „chiar înainte să cadă în orbita Germaniei naziste, autorităţile române au dus o politică antisemită, dură şi de persecuţie mai ales împotriva evreilor care trăiau la frontierele estice, cei care erau prezentaţi ca fiind legaţi de comunismul sovietic, dar şi împotriva celor din Transilvania, identificaţi ca fiind legaţi de fostul regim conducător ungar. Mişcări social revoluţionare de extremă dreapta precum Garda de Fier fascistă, au găsit un sprijin popular semnificativ şi oarece simpatie pentru cererea lor ca evreii din România să fie daţi afară din funcţiile pe care le ocupau şi să fie expulzaţi din România....«Statul Naţional Legionar» creat de Antonescu şi Garda de Fier a dus rapid la o serie de măsuri restrictive împotriva evreilor din România. În plus, tâlharii din Garda de Fier au preluat în mod arbitrar sau au jefuit proprietăţi evreieşti. Au agresat şi câteodată au ucis evrei în stradă. Confiscările şi corupţia au ameninţat să distrugă economia românească şi au dus la tensiuni între Antonescu şi armata română. În timpul unui război de trei zile, până la urmă câştigat de Antonescu cu sprijinul armatei germane, membrii Gărzii de Fier au instigat la producerea unui progrom în Bucureşti, capitala ţării. Deosebit de cumplită a fost ucidera a zeci de evrei într-un abator din Bucureşti. După ce victimele au fost ucise, trupurile lor au fost atârnate de cârlige şi apoi mutilate în timpul unei parodii criminale a obiceiului koşer de sacrificare a animalelor.
Sub conducerea lui Antonescu, România a participat la invazia URSS de către Germania în iunie 1941. La câteva zile după invazie, autorităţile române au organizat un pogrom împotriva evreilor din Iaşi, capitala regională a Moldovei. Poliţia română a împuşcat sute de evrei în curtea clădirii sediu central al poliţiei. Alte sute au fost ucişi pe străzi sau în casele lor. Cel puţin 4.000 de evrei au fost ucişi în timpul pogromului de la Iaşi. Alte mii de persoane au fost arestate, urcate în camioane de transport de marfă şi apoi deportate la Călăraşi sau Podul Iloaiei la sud vest de Iaşi. Mulţi dintre cei deportaţi au murit pe drum de sete sau de foame.
După invadarea URSS, România a reanexat Basarabia şi nordul Bucovinei, cele care fuseseră luate de către sovietici cu un an înainte. După ce trupe germane şi române au cucerit Ucraina în iulie şi august 1941, României i-a fost dat un teritoriu între Nipru şi Bug. Autorităţile române au instituit acolo o administraţie militară şi au numit teritoriul respectiv «Transnistria».
Atât cu sprijinul unităţilor germane SS şi de poliţie, dar şi din proprie iniţiativă, Armata Română şi jandarmeria au masacrat mii de evrei în Basarabia. Unităţi române şi germane au început să împuşte în mod sistematic evreii locuitori ai Chişinăului. Supravieţuitorii acestor masacre, aproximativ 11.000 de persoane, au fost înghesuiţi într-un ghettou şi obligaţi la muncă în condiţii grele. În octombrie, cei care supravieţuiseră au fost deportaţi în lagăre şi ghettouri în Transnistria, împreună cu mulţi dintre evrei supravieţuitori din Basarabia şi Bucovina de nord. Mulţi dintre evrei au murit din cuza foamei sau bolilor în timpul transportului în Transnistria sau după sosirea acolo. Alţii au fost ucişi de unităţile germane sau române, fie în Transnistria sau după ce fuseseră duşi de-alungul Bugului în Ucraina ocupată de germani.
Foto: conducătorii comunităii evreieşti din Bălţi în faţa plutonului de execuţie format din sodaţi germani, 15 iulie 1941 (foto Mattias Carp, Cartea Neagră- Bucureşti 1947, vol.III).
Autorităţile române au construit în Transnistria mai multe ghettouri de facto şi lagăre de concentrare. Printre cele mai cunoscute (românii le numesc «colonii») a fost Bogdanovka, pe malul stâng al Bugului, acolo unde au fost trimişi mii de evrei. În decembrie 1941, trupele armatei române, împreună cu trupe auxiliare ucrainiene, au masacrat aproape toţi evreii din Bogdanovka, iar execuţiile prin împuşcare au continuat mai mult de o săptămână. Românii au mai masacrat evrei şi în taberele de la Domanevka şi Ahmetchha. Autorităţile române au deschis lagăre de concentrare la Peciora şi Vipniarka în iarna 1941-1942.Cel de-al doilea lagăr a fost rezervat pentru prizonierii politici evrei deportaţi din România. Din cele câteva mii de prizonieri, foarte puţini au reuşit să supravieţuiască.
Armata sovietică a cucerit Transnistria în vara anului 1944. Basarabia a fost cucerită în primele săptămâni ale ofensivei în Transnistria, în primele săptămâni ale ofensivei de vară. În timp ce trupele sovietice erau masate pe Prut, un grup de politicieni din opoziţie, sprijiniţi de Regele Mihai, îl răstoarnă de la putere pe Antonescu şi semnează un armistiţiu cu URSS pe 23 august 1944. Trupele române au luptat alături de cele sovietice , trecând prin Ungaria până în Germania.
Între 1941-1944, autorităţile române şi germane au ucis sau au cauzat moartea unui număr între 150.000 şi 250.000 de evrei români şi ucrainieni în Transnistria. În timpul Holocaustului au fost ucişi sau au murit de pe urma relelor tratamente aproximativ 259.000 de evrei, inclusiv cel puţin 90.000 din nordul Transilvaniei deportaţi la Auschwitz. Antonescu şi alţi câţiva oficiali ai României din perioada războiului au fost judecaţi după război. Antonescu a fost condamnat şi executat. Cu toate aceste, câţiva dintre responsabilii români pentru faptele respective nu au fost niciodată aduşi în faţa justiţiei“.
Dacă asta ne este cu adevărat istoria perioadei respective, atunci să nu mai facem pe miraţii şi indignaţii că asta a rămas imaginea profundă cun care s-a intrat în negocierile de pace, de atunci şi până acum, din păcate. Dar dacă nu este aşa, ce împiedică oare conducătorii politici ai României să nu înveţe ceva, cât de puţin, din modul în care polonezii se bat împotriva acuzaţiei că poporul polonez ar fi colaborat la Holocaust, de curând penalizând această afirmaţie inclusiv cu închisoare în termenii unei legi extrem de dure.
Până vom avea un răspuns, rămânem privind precum curca în lemnele tradiţiei noastre. Să ne rugăm măcar să nu vină cineva să întreba dacă au fost tăiate legal sau nu. Aveţi ceva împotriva curcii în sine?
Se încarcă comentariile...
