Dacă Guvernul ar vrea, România ar putea avea spitale moderne finanţate din bani europeni

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spitalele insalubre cu tencuieli scorojite şi dotări medicale învechite ar putea deveni amintire dacă Guvernul Ponta ar trata domeniul medical ca pe o prioritate de finanţare din fonduri europene în perioada 2014-2020.

Guvernul nu mai poate întoarce spatele bolnavilor din România. Uniunea Europeană ne dă bani pentru modernizarea şi dotarea spitalelor. În loc să ne plângem că nu există resurse la buget, Guvernul ar trebui să elaboreze un plan concret de accesare a fondurilor europene, care ar putea îmbunătăţi substanţial nivelul serviciilor de sănătate din România.

Fondurile alocate pentru infrastructura de sănătate în cadrul documentului consultativ al Programului Operaţional Regional 2014-2020 sunt insuficiente. Cele 400 de milioane de EUR bugetate pentru infrastructura de sănătate şi socială sunt insuficiente pentru nevoile actuale ale celor peste 400 de spitale din România. Adică, mai puţin de 1 milion de EUR pentru fiecare spital, bani care nu pot acoperi nici măcar lucrările de reabilitare, darămite dotarea cu echipamente medicale moderne.

În plus, subiectul infrastructurii medicale este tratat superficial în Acordul de Parteneriat şi în documentul consultativ al Programului Operaţional Regional. Lipsesc cifre concrete despre numărul de spitale ce se doresc a fi reabilitate şi dotate cu aparatură modernă. Dacă Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Fondurilor Europene nu acţionează rapid în acest sens, infrastructura medicală va fi din nou ignorată, iar bolnavii care nu îşi permit servicii medicale private vor fi în continuare trataţi în condiţii mizere.

De aceea, consider că Guvernul Ponta trebuie să vină rapid cu un plan concret de accesare a fondurilor europene pentru sectorul medical, să încurajeze şi să îndrume autorităţile locale să aplice pentru finanţare.
 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite