Dacia ia Renault la remorcă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prăbuşirea vânzărilor grupului francez Renault, în primele nouă luni ale anului, a fost atenuată de creşterea vânzărilor Dacia, cu unele recorduri de livrări pentru modele ca Duster sau Sandero.

Dacia ar putea fi, pentru grupul Renault, marca ce salvează vânzările gigantului francez în anul 2019. Concret, în primele nouă luni din 2019, vânzările de maşini Renault în Uniunea Europeană plus Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia au scăzut cu 8,8%, la 807.640 de unităţi, de la 885.540 de maşini în acelaşi interval al anului trecut.

În tot acest timp, Dacia a crescut cu 11% în primele nouă luni din 2019 la 449.949 maşini, faţă de 405.268 unităţi, în perioada similară din 2018, peste Seat, Hyundai, KIA sau colegul de alianţă Nissan.

Cum şi un alt brand aflat în curtea grupului francez, Lada, a avut şi el scăderi, dacă nu luam în calcul Alpine, care are cadenţe de vânzări nesemnificative, Dacia este singura marcă de volum a grupului care a avut un avans  al vânzărilor. Astfel, per total, Dacia a atenuat căderea în vânzări a întreg grupului Renault. Astfel, în primele nouă luni ale acestui an, vânzările grupului Renault în UE plus Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia au scăzut cu 2,2%, la 1.265.017 unităţi, faţă de 1.296.322 maşini în primele nouă luni din 2018 conform datelor comunicate de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA). 

De altfel, în luna august 2019, la nivel European, producătorul de la Mioveni a urcat pe locul 2 cu Dacia Duster. Concret, modelul figurează cu 19.451 de autoturisme înmatriculate, cu 10,8% mai multe faţă de august 2018. În plus, Dacia Sandero a urcat pe locul 4 având un volum de 17.764 de unităţi vândute, cu o creştere de 2,5% faţă de anul trecut. În perioada respectivă Dacia a vândut în total 51.692 autoturisme, din care aproximativ 37.000 au fost cele două vedete, Duster şi Sandero.

Au prevăzut un declin de 4 la sută

Grupul francez Renault, acţionar majoritar al Dacia, şi-a înrăutăţit estimările privind vânzările şi profitul în 2019, în condiţiile în care producătorii auto globali sunt afectaţi de cererea mai redusă de pe pieţele majore, cum ar fi China, şi de investiţiile semnificative pentru vehiculele electrice. Renault se aşteaptă la un declin al vânzărilor între 3% şi 4% în acest an. În iulie, compania abandonase deja obiectivul de a obţine în 2019 o creştere a veniturilor înainte de efectele cursului de schimb, anunţând că se aşteaptă ca nivelul vânzărilor să fie similar cu cel înregistrat în anii precedenţi. „Din cauza mediului economic mai puţin favorabil şi a cerinţelor autorităţilor de reglementare, care necesită majorarea costurilor, grupul Renault şi-a revizuit estimările", se arată într-un comunicat al companiei.

Teste care au dat peste cap piaţa auto

Renault se referă la noile stadarde de testare WLTP (Worldwide Harmonized Light Vehicle Test Procedure),care au fost adoptate după scandalul Dieselgate şi care a afectat în general vânzările pe piaţa auto. Conform analiştilor majoritatea mărcilor auto au fost afectate de această nouă procedură de testare. Noul standard este menit să ofere clienţilor de autovehicule informaţii mai aproape de adevăr când vine vorba despre consum, emisii şi eficienţă, lucru care necesită o serie de investiţii suplimentare din partea producătorilor. Standardul WLTP înlocuieşte standardul NEDC (New European Driving Cycle) care data  din anii ’80.

NEDC era un test bazat pe nişte profile de condus teoretice, maşinile fiind omologate rulând în nişte condiţii ideale, care nu aveau legătură cu realitatea. Practic, maşinile erau rulate pe nişte benzi speciale,  în tunele de teste,  nefiind deranjate nici măcar de rezistenţa aerului. Astfel, caracteristicile de consum şi poluare nu aveau legătură cu realitatea. WLTP este considerat mai apropiat de realitate deoarece maşinile sunt testate în condiţii reale, de trafic. Totuşi experţii susţin că şi aceste teste pot fi uşor manipulate maşinile fiind rulate în ţări cu trafic lejer şi climă blândă. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite