Dacia pregăteşte modele noi. Unul ar putea fi Triber

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacia pregăteşte noi modele, a declarat Christophe Dridi, director general al Automobile Dacia şi al Groupe Renault România, care a adăugat că din septembrie 2020 va majora producţia fabricii la 400.000 de maşini, printr-o investiţie de 100 de milioane de euro.

Dridi se declară totodată foarte mândru de ceea ce numeşte „copilul nostru, mândria noastră”, care este noul Duster. „Îl vindem în 44 de ţări, este cel mai vândut SUV în Europa. Credem că Duster este ca un ambasador pentru România”, a precizat Dridi, care a amintit că şi Papa Francisc, în cadrul vizitei în România, s-a deplasat cu un papamobil Dacia Duster la Şumuleu Ciuc. „Provocarea noastră este să continuăm succesul Dacia, iar <<copilul>> nostru să aibă nişte surori”, a precizat reprezentantul Groupe Renault România. 

Unele surse din piaţă susţin că nu este exclusă posibilitatea ca la baza unuia dintre noile modele ale Dacia să stea Renault Triber, un autoturism de mici dimensiuni, cu o arhitectură monovolum, aspect de SUV şi construit pe platforma modulară CMF-A. Scos la lumină cu două zile în urmă, Triber a fost creat pentru piaţa din India, dar Renault confirmă vânzarea sa şi pe alte pieţe. 

Cu toate că are numai 4 metri, Triber pune la dispoziţie şapte locuri şi un portbagaj destul de voluminos pentru segmentul din care face parte. „Obiectivul nostru cu Triber a fost acela de a proiecta o maşină care să se transforme în funcţie de numeroasele nevoi ale clienţilor. Indiferent de stilul de viaţă al clientului, Renault Triber ar trebui să se adapteze. Oferă un design atrăgător, robust şi compact şi este miracol în 4 metri!”, a declarat Laurens van den Acker, Corporate Design, Groupe Renault. 

Creşte producţia de la Mioveni

Pe de altă parte, Christophe Dridi, director general al Groupe Renault România a dezvăluit intenţia Renault de a creşte capacitatea fabricii de la Mioveni. „În prezent, aceasta este de 350.000 autovehicule pe an, iar din septembrie 2020, vom avea o capacitate de 400.000 maşini pe an”, a spus pentru news.ro, Christophe Dridi. „Noi investim 75 milioane euro, iar subvenţia din partea Guvernului este de 25 milioane euro. Ne va permite să producem cu 50.000 mai multe maşini pe an şi vom angaja 300 de persoane”, a adăugat el.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite