Eveniment

articolul anterior articolul urmator

Dan Barna, acuzat de Ludovic Orban că a fost la protestul din Piaţa Victoriei: „Am trecut prin Piaţa Victoriei în drum spre casă, după întâlnirea cu premierul”

13
12 Jul 2020 23:53:40
Autor: News.ro
Dan Barna a precizat că nu împărtăşeşte convingerile protestatarilor.
Dan Barna a precizat că nu împărtăşeşte convingerile protestatarilor.

Liderul USR, Dan Barna, acuzat de premierul Ludovic Orban că a participat la protestul din Piaţa Victoriei, chiar după ce au avut o întâlnire pentru discuţii despre alegerile din Bucureşti, afirmă că doar a trecut prin piaţă în drumul său spre casă. ”Nu am fost la protestul din Piaţa Victoriei. Nu aveam ce să caut acolo. Nu împărtăşesc în nici un fel convingerile acelor oameni”, a afirmat Barna.

”Nu am participat la protestul din Piaţa Victoriei. Premierul Orban şi publicaţiile care i-au preluat afirmaţiile trebuie să corecteze acest fake news”, a scris Dan Barna, duminică seară, pe Facebook.
 
Acesta a prezentat situaţia ”pe larg”.
 
”În acest weekend am fost la Sibiu, în circumscripţie. Am revenit în Bucuresti cu maşina familiei pentru o întâlnire pe care o aveam programată, alături de Dacian Cioloş, la Guvern, cu premierul Orban pentru a continua discuţiile despre o soluţie pentru Bucureşti prin care Gabriela Firea şi ceilalţi primari PSD de sectoare să se mute din birouri pe pereţii cu tablourile foştilor primari. Soţia m-a lăsat la Guvern, plecând acasă cu maşina. După întâlnire am decis să plec pe jos spre casă în loc să chem un taxi pentru plăcerea unei plimbări şi ocazia de a trece pe la târgul de la Muzeul Ţăranului Român. Am traversat deci prin Piaţa Victoriei, drumul firesc spre casă. M-am oprit câteva minute să răspund unor întrebări ale unor cetăţeni după care mi-am continuat drumul”, a mai scris Barna. 
 
Acesta a explicat că nu împărtăşeşte opiniile celor care au protestat în piaţă.
 
”Nu am fost la protestul din Piaţa Victoriei. Nu aveam ce să caut acolo. Nu împărtăşesc în nici un fel convingerile acelor oameni. Am trecut prin Piaţa Victoriei în drum spre casă după întâlnirea cu premierul de la Palatul Victoria”, a mai scris Barna.
 
Persoane care nu cred în coronavirus şi acuză abuzuri ale autorităţilor au protestat,duminică în Piaţa Victoriei, fără măşti de protecţie şi fără a respecta distanţa fizică. 
 
Premierul Ludovic Orban, a declarat, duminică seară, la B1 TV,  că PNL a pus în prim plan obiectivul de a câştiga alegerile în Bucureşti şi de a scăpa de “domnia incompetenţei şi relei voinţe”, instaurată de PSD în Capitală.
 
”Cred că am arătat că suntem dispuşi la sacrificii şi că suntem dispuşi să renunţăm la o serie de lucruri. Nu putem renunţa la ceea ce ne conferă nouă identitate, nu putem renunţa la nişte lucruri care sunt fundamentale în activitatea noastră politică. Adică există o limită în discuţii şi în negocieri, iar o astfel de chestiune, după ce discuţi cu mine despre posibile înţelegeri pe planl local, să dai tură prin Piaţa Victoriei şi să spui că Guvernul Orban a pierdut de sub control, să spui că planul nostru economic este, de fapt, un plan electoral şi că România are nevoie de un adevărat plan economic, nu este cea mai bună formă de a purta negocieri”, a declarat Orban.
 
El a menţionat că s-a ferit să spună lucruri critice despre potenţialii parteneri.
 
“În discursul meu public, m-am ferit întotdeaun să spun lucruri critice despre cei pe care îi consider potenţiali parteneri şi cei alături de care, ăsta este adevărul, ne-am luptat o bună bucată de vreme împotriva unui PSD periculos pentru România, care dăuna grav României şi nu cred că este momentul ca din motive egoiste sau din dorinţa de a câştiga nişte voturi această formă de colaborare să fie afectată”, a precizat premierul Ludovic Orban.
 
Anterior, liderul USR, Dan Barna, a afirmat, într-o postare pe Facebook, că legea carantinei este necesară, iar ”PSD se joacă cu sănătatea românilor”, amânând adoptarea legii.
 
”Este clar pentru toată lumea că Guvernul Orban a pierdut controlul pandemiei, dar asta nu înseamnă că trebuie să transformăm o situaţie proastă într-o catastrofă sanitară”, a afirmat Dan Barna.
 
Acesta consideră că avem nevoie de măsuri suplimentare de protecţie şi control.
 
”Ne confruntăm cu cea mai gravă criză sanitară din timpul vieţii noastre. Nu suntem pregătiţi pentru valul doi. În acelaşi timp, nu vedem nici un plan concret pentru susţinerea economiei. Mai ales dacă vor fi necesare noi măsuri de izolare pentru valul doi. Avem doar un program electoral al PNL care ar trebui să ţină locul unui plan real de relansare. De aceea, trebuie să ne asumăm cu toţii responsabilitatea. Şi Guvernul şi Parlamentul şi Preşedintele şi oamenii de pe stradă. Nu mai merge ca până acum”, a mai scris Barna.
 
Potrivit acestuia, ”dacă PSD şi PNL se vor comporta şi acum la fel cum s-au comportat vreme de 30 de ani, vom avea cu toţii de suferit”.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

13 Comentarii

Ţepeş
13.07.2020, 06:46:28

Numai președintele Iohannis are voie să participe la mitinguri împotriva Guvernului. Încă nu e cazul. Dar așteptăm.

-8 (12 voturi)
Ionel Marcu
13.07.2020, 08:40:51

E bine că Barna clarifică problema, ca să nu fie considerat cum nici nu este, susținător al celor fără mască. Dar poate, cum spune Orban, criticile lui la adresa guvernului, cu care este în negocieri pentru eliminarea a cât mai multor pesediști din primării, avantajați de legea lor electorală cu alegeri într-un tur, au fost prea dure. Mai ales că din iarnă, foarte probabil vor fi parteneri la guvernare și împreună vor face legea în Parlament. Cum ar spune rabinul: și tu ai dreptate, și tu.

+1 (5 voturi)
LazyBear
13.07.2020, 08:04:09

USR a avut o șansă uriașă, când a fost întrebată dacă intră la guvernare împreună cu PNL, însă din calcul electoral a declinat oferta. Acela a fost momentul când iluziile despre ei s-au evaporat. Poporul ăsta vrea oameni care pun inimă și suflet în ce fac, e sătul de combinatori și lepre.

+5 (11 voturi)
MV R.
13.07.2020, 09:15:59

LazyBear,ați pus punctul pe „i”:de demagogi care-și latră dragul de nație și brazdă din zori pân-n ăilalți zori,suntem sătui! Așa că s-ar putea ca unii să își facă niște calcule extrem de greșite,și să înțeleagă asta la proximele runde electorale.

+3 (5 voturi)
Alecu Alecu
13.07.2020, 09:25:11

Care e problema? Daca stătea la Lagavulin si trabuce, fara masca, impreuna cu alte vreo 10 persoane era mai bine?

-2 (4 voturi)

Vezi toate comentariile (13)