Trupul neînsufleţit al umoristului Dan Mihăescu va fi incinerat luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Mihăescu a avut o carieră prodigioasă în Televiziunea Română FOTO Adevărul
Dan Mihăescu a avut o carieră prodigioasă în Televiziunea Română FOTO Adevărul

Trupul neînsufleţit al cunoscutului umorist, scenarist şi regizor Dan Mihăescu va fi depus, pentru un ultim omagiu, sâmbătă, la ora 13.00, la sediul TVR, urmând ca luni să fie incinerat.

Dan Mihăescu a încetat din viaţă joi seara, la vârsta de 79 de ani, din cauza unui cancer, potrivit Mediafax. Umoristul va fi incinerat luni.

„Cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu, o pot face sâmbătă şi duminică, la sediul TVR (la parterul clădirii Studiouri, în holul mare). Accesul publicului se va face prin intrarea Dorobanţi, între orele 10.00 - 20.00“, potrivit unui comunicat TVR.

Realizator de emisiuni de divertisment, umorist şi scenarist, Dan Mihăescu a fost şi autorul unor scenete scrise pentru nume mari ale comediei româneşti, printre care Toma Caragiu, Dem Rădulescu, Nae Lăzărescu şi Vasile Muraru. El a lucrat aproape 30 de ani în Televiziunea Română şi a fost unul dintre cei mai apropiaţi şi constanţi colaboratori în televiziune ai lui Tudor Vornicu.

Între 1965 şi 1988, a realizat, alături de Octavian Sava, Grigore Pop şi Marin Traian, emisiunea de sâmbătă seara de pe TVR 1, „Întâlnire cu satira şi umorul“, şi a semnat peste 20 de ediţii ale revelioanelor TVR.

„S-a dus ultimul mohican, din familia marilor umorişti români. A lucrat cu stele (e adevărat, a avut noroc şi că le-a întâlnit) şi ne-a îmbogăţit cu o arhivă de aur a umorului de calitate, din care fac parte nume cereşti, de la Toma Caragiu până la Dem Rădulescu. A făcut lumea să râdă, de teamă să nu plângă el! Şi a fost optimist până în ceasul din urmă. Pentru Dan Mihăescu, «televiziunea (substantiv feminin) a însemnat o dragoste la prima vedere, lungă cât o viaţă de om, din păcate nu întotdeauna reciproc㻓, se arată într-un comunicat remis Mediafax de apropiaţii lui Dan Mihăescu.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite