Daniel Horodniceanu crede că ar trebui să rămână la DIICOT „pentru continuitate”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful DIICOT Daniel Horodniceanu a declarat, vineri, la sosirea la Ministerul Justiţiei, unde se defăşoară interviul pentru desemnarea unui nou şef al instituţiei, în condiţiile în care i se ncheie mandatul, că în opinia sa, ar trebui să rămână "pentru continuitate" şi pentru că încă are proiecte în derulare, el apreciind că a reuşit să schimbe mentalităţi la DIICOT.

Întrebat de ce crede că ar trebui ca ministrul Justiţiei să îl propună pe el la DIICOT, Horodniceanu a răspuns; "În primul rând pentru continuitate, cred că am făcut o treabă bună în cei trei ani de mandat şi au rămas proiecte în desfăşurare care trebuie încheiate".

În ceea ce priveşte argumentele pe care le va oferi la inteviu în favoarea nominalizării sale pentur un nou mandat, Daniel Horodniceanu a precizat că este vorba în primul rând despre  activităţile manageriale pe care le-a întreprins în structură, proiectele de bilanţ în care a arătat ce a făcut în cei trei ani de mandat, referindu-se inclusiv la controale, dar şi la faptul că a modificat legea de organizare a DIICOT.

Referidor la proiectele şi la dosarele nefinalizate, şeful DIICOT a precizat: "Dosare sunt, sunt proiecte manageriale pe termen scurt, mediu şi lung. Sigur, lucrurile acestea se vor putea rezolva mai târziu şi printr-o legislaţie adecvată".

El consideră că a schimbat mentalităţi la DIICOT, apropiind astfel instituţia de "mentalitatea vestică".

"Cred că am schimbat deja câteva mentalităţi, cred că am încadrat mult mai bine structura în mentalitatea judiciară vestică. Cred că am încercat şi ne-am creat unele instrumente mai bune, atât manageriale, cât şi de execuţiE", a susţinut Daniel Horodniceanu.

Cei doi candidaţi care s-au înscris pentru postul de procuror-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Daniel Horodniceanu, actualul şef al instituţiei, şi Felix Bănilă, procuror la Parchetul Tribunalului Bacău - susţin vineri interviul pentru ocuparea acestei funcţii, la sediul Ministerului Justiţiei. Rezultatul va fi anunţat în 14 mai, în condiţiile în care mandatul lui Daniel Horodniceanu expiră în 19 mai.

Potrivit Ministerului Justiţiei, interviul constă în susţinerea proiectului privind exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere, verificarea aptitudinilor manageriale şi de comunicare, prezentarea viziunii asupra modului în care înţelege să organizeze instituţia în vederea îndeplinirii atribuţiilor constituţionale de promovare a  intereselor generale ale societăţii şi apărării ordinii de drept, precum şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, prezentarea viziunii cu privire la atribuţiile funcţiei pentru care participă la selecţie în ceea ce priveşte coordonarea activităţilor de prevenire şi combatere a criminalităţii în general şi a unor fenomene specifice: criminalitate organizată, corupţie, evaziune fiscală, verificarea cunoştinţelor specifice funcţiei pentru care se efectuează selecţia şi aspecte legate de motivaţia, conduita, integritatea şi deontologia profesională, precum şi alte împrejurări rezultate din analiza înscrisurilor depuse de procurorii participanţi la selecţie. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite