Darius Vâlcov a lipsit de la proces, invocând că se află la muncă, la Palatul Victoriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consilierul premierului Dăncilă, Darius Vâlcov nu s-a prezentat, marţi, la Tribunalul Gorj, la procesul în care este acuzat de instigare la dare şi luare de mită. Acesta a susţinut că nu se poate prezenta, fiind la locul de muncă, la Guvern.

Fostului ministru al Finanţelor şi senator de Olt, Darius Vâlcov, nu s-a prezentat, marţi, la Tribunalul Gorj, acesta cerând în scris amânarea termenului de judecată, cu precizarea că ”se află în imposibilitatea de a prezenta în faţa instanţei, întrucât se află la locul de muncă, la Guvernul României”.

Ceilalţi trei inculpaţi în dosar, respectiv Mircea Dogaru, fost consilier juridic al Millenium Topgraphica, Elena Calotă, administratorul societăţii, ambii judecaţi pentru dare de mită, dar şi funcţionarul public din cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliare Olt, Eduard Cincu, acuzat de luare de mită, au cerut şi ei amânarea pentru a-şi angaja apărători. În aceste condiţii, magistratul de caz a stabilit ca următoarea înfăţişare să aibă loc pe 6 noiembrie, informează Mediafax.

Consilierul premierului Viorica Dăncilă este acuzat de instigare la dare şi luare de mită, într-o cauză privind un funcţionar de la Oficiul de Cadastru care ar fi primit timp de trei ani mită de la una dintre societăţile înfiinţate la iniţiativa lui Vâlcov şi controlată de acesta. Potrivit procurorilor, Vâlcov a iniţiat constituirea a trei societăţi, care acţionau ca un tot unitar – SC Millenium Topographica SRL, SC Contis Company SRL şi SCA Ciobanu şi Asociaţii.

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, Darius Vâlcov este acuzat că a iniţiat constituirea unui număr de trei societăţi care acţionau ca un tot unitar, respectiv SC Millenium Topographica SRL, SC Contis Company SRL şi SCA Ciobanu şi Asociaţii. Ulterior, fostul ministru al Finanţelor Publice a decis să-l coopteze, în cadrul uneia dintre acestea, pe Eduard Cincu, funcţionar al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliare(OCPI) Olt, care să verifice în prealabil documentaţia întocmită de către angajaţii SC Millenium Topographica SRL - având ca activitate cadastru - astfel încât să nu fie înregistrate multe respingeri de la OCPI.

Pe lângă Darius Vâlcov, au fost trimişi în judecată şi Mircea Dogaru, fost consilier juridic al Millenium Topgraphica şi Elena Calotă, administratorul societăţii, ambii pentru dare de mită, dar şi funcţionarul public din cadrul OCPI Olt, Eduard Cincu, pentru luare de mită.

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, Mircea Dogaru a fost cel care, în perioada ianuarie - aprilie 2012, i-a remis lui Eduard Cincu, funcţionar public din cadrul OCPI Olt, suma de 1.000 lei lunar, el fiind acuzat de dare de mită în formă continuată.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite