Darius Vâlcov, pus sub acuzare într-un nou dosar penal pentru luare de mită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul ministru al Finanţelor, Darius Vâlcov, s-a ales cu un nou dosar penal. Procurorii anticorupţie l-au pus sub acuzare pe Vâlcov pentru două infracţiuni de luare de mită şi trafic de influenţă. Totodată, anchetatorii l-au plasat pe fostul ministru sub control judiciar.

Potrivit ordonanţei întocmite de procurori, în perioada noiembrie-decembrie 2012, Darius Vâlcov, în calitate de primar al municipiului Slatina, a pretins un procentaj de aproximativ 10-15% din sumele încasate de societatea unui om de afaceri (denunţător în cauză) de la Primăria Slatina, în baza unui contract semnat anterior. În perioada 21 ianuarie-13 iunie 2013, Vâlcov a primit, în mai multe tranşe, de la respectiva societate, printr-o firmă intermediară, suma de 2.146.270 lei, astfel încât denunţătorul să nu întâmpine probleme în derularea contractului şi să primească banii la timp pentru lucrările efectuate.

Contractul avea ca obiect elaborarea studiilor de fezabilitate, proiectelor tehnice şi execuţia lucrărilor pentru izolarea termică a faţadelor a 131 de blocuri din municipiul Slatina, fiind în valoare de 24.833.258 lei fără TVA.

În aceeaşi manieră a procedat Darius Vâlcov şi în cazul unui alt contract încheiat de instituţia publică pe care o reprezenta cu o altă societate comercială, privind reabilitarea Centrului istoric al oraşului Slatina, preţul contractului fiind de 7.726.919 lei fără TVA, arată anchetatorii.
Astfel, în luna iunie 2012, Vâlcov a pretins de la administratorul firmei respective, printr-un intermediar, un procent de 10% din valoarea contractului, pentru semnarea respectivului act de către autoritatea contractantă şi efectuarea la timp a plăţilor, iar, ulterior, a primit prin intermediul unor persoane suma totală de 450.000 lei.

La data de 23 iulie 2014, între S.C. Compania de Apă Olt S.A., şi aceeaşi firmă s-a încheiat un contract de lucrări având ca obiect „Continuarea lucrărilor de reabilitare şi extindere a reţelelor de apă şi apă uzată în aglomerările Potcoava şi Scorniceşti”, preţul licitat contractat  fiind de 17.000.000 lei fără TVA.

Ulterior, la data de 27 august 2014, înainte de data emiterii primei facturi către S.C. Compania De Apă Olt S.A., administratorul firmei respective a fost contactat de o persoană din cercul de apropiaţi ai lui Darius Vâlcov, care i-a comunicat că acesta din urmă îi pretinde 10% din valoarea contractului respectiv, pentru „a interveni la conducerea companiei în vederea efectuării la timp a plăţilor aferente contractului”, lucru cu care omul de afaceri a fost de acord.

Suma de 1.700.000 lei (echivalentul unui procent de 10%), pretinsă urma să-i fie remisă edilului după primirea de către societatea respectivă a unui „avans mai mare pentru lucrările efectuate”, acesta urmând să depună diligenţele necesare în acest sens.

Ulterior, în lunile septembrie şi decembrie 2014, Darius Vâlcov a primit, în două tranşe,  de la omul de afaceri, tot prin intermediari, suma de bani pretinsă iniţial.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite