Eveniment

articolul anterior articolul urmator

De astăzi, noi condiţii de intrare în Marea Britanie

0
7 Dec 2021 00:38:47
Autor: Anne-Marie Sandu
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

De marţi, toate persoanele care intră în Marea Britanie, chiar şi cele vaccinate, trebuie să prezinte un test PCR sau antigen negativ făcut cu cel mult 48 de ore înainte.

.Potrivit MAE, începând cu data de 7 decembrie 2021, ora 4:00 GMT (6:00, ora României), toate persoanele, inclusiv persoanele vaccinate cu schemă completă, care intenţionează să călătorească în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, trebuie să prezinte la intrarea pe teritoriul britanic certificatul care atestă rezultatul negativ al unui test COVID-19 (tip PCR sau rapid antigen), efectuat cu cel mult 48 de ore înainte de sosire.
 
Sunt exceptaţi de la obligativitatea prezentării certificatului care atestă rezultatul negativ al unui test COVID-19 copiii în vârstă de până la 11 ani inclusiv.
 
 Suplimentar:
 
- pentru persoanele vaccinate: efectuarea unui test tip PCR în ziua a doua de la sosire şi autoizolarea la domiciliu până la primirea rezultatului testului. În cazul în care testul va fi pozitiv, persoana respectivă va trebui să continue autoizolarea pentru o perioada de 10 zile. În cazul unui rezultat negativ, se încheie perioada de izolare. În categoria persoanelor vaccinate sunt incluse persoanele cărora le-a fost administrată schema completă de vaccinare (două doze - pentru vaccinurile care prevăd administrarea a două doze - sau o singură doză pentru cele care prevăd administrarea unei singure doze - de exemplu Johnson/Janssen) şi în cazul cărora au trecut cel puţin 14 zile de la administrarea ultimei doze. Pentru persoanele cărora le-a fost administrată doza a treia (booster-ul) nu sunt reglementări speciale. Tipul de vaccin administrat trebuie să fie din lista celor recunoscute în Regatul Unit: Oxford/AstraZeneca, Pfizer BioNTech, Moderna, Johnson/Janssen, Sinovac-CoronaVac; Sinopharm Beijing; Covaxin. Detalii despre tipurile de vaccin şi certificatele de vaccinare recunoscute în Regatul Unit sunt disponibile aici: https://www.gov.uk/guidance/countries-with-approved-covid-19-vaccination-programmes-and-proof-of-vaccination
 
- pentru persoanele nevaccinate: rezervarea şi achitarea, anterior sosirii, a efectuării a 2 teste COVID-19 tip PCR (pentru ziua a 2-a ziua a 8-a de la sosire) şi autoizolarea pentru o perioadă de 10 zile la adresa de domiciliu/adresa declarată la sosire”, a transmis MAE, potrivit Mediafax.
 
Ministerul le recomandă românilor să se informeze anterior deplasării în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi să consulte paginile de internet ale autorităţilor cu privire la informaţiile despre regulile de sosire.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările