De miercuri încep ploile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Infografie: Adevărul
Infografie: Adevărul

Meteorologii au prelungit avertizarea cod portocaliu de ninsori şi viscol până în această seară, la ora 20.00, pentru judeţele Giurgiu, Prahova, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Galaţi, Vrancea, Ilfov, dar şi pentru Capitală. În partea de sud-est a ţării va ninge abundent şi va fi viscol puternic ce va troieni zăpada, vizibilitatea fiind semnificativ scăzută. 

Totodată, avertizarea cod galben a fost prelungită până diseară pentru 15 judeţe din sudul, estul şi sud-estul teritoriului. Aici va ninge viscolit, cu excepţia judeţelor Tulcea şi Constanţa, unde precipitaţiile vor fi mixte, favorizând producerea poleiului.

Mâine ninge doar la munte

Astăzi, în estul şi în sud-estul ţării va ninge viscolit, îndeosebi ziua. Vântul va avea viteze mari în Dobrogea, Bărăgan şi sudul Moldovei, unde, local, zăpada va fi troienită. În restul teritoriului, cerul va fi temporar noros, va ninge pe arii mai restrânse, iar vântul va sufla slab. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -7 şi 3 grade, cu cele mai ridicate valori în Câmpia de Vest şi în Transilvania.

Mâine, ninsorile se mai domolesc şi va mai ninge izolat doar în nordul Moldovei şi la munte. Temperaturile vor fi comparabile cu cele din ziua precedentă, dar miercuri dimineaţă, minimele vor ajunge şi la -13 grade.

Miercuri vor cădea în continuare precipitaţii, de această dată sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare, începând din sud-vestul ţării şi extinzându-se treptat în toată ţara.

De joi vin ploile şi temperaturile cresc. Vremea va fi închisă, dar valorile termice vor urca până la 9 grade Celsius.

Iarnă ca-n '85

Fenomenele specifice iernii ne-au lovit anul acesta de mai multe ori, începând cu sfârşitul lunii decembrie şi până acum. România a fost paralizată de nămeţi şi a avut de înfruntat avertizări meteo cod portocaliu de zăpadă şi de viscol, dar şi de temperaturi extrem de scăzute. Nu numai în România a îngheţat mercurul din termometre.

Toată Europa a fost nevoită să suporte condiţii meteo nefavorabile care au dus la blocaje rutiere, feroviare sau aeriene.

Meteorologii români compară iarna de anul acesta cu cele din anii '63 sau '85, când, au fost, de asemenea, căderi abundente de zăpadă şi mai multe valuri de frig. În 1985, din cauza condiţiilor meteo, traficul rutier a fost restricţionat. Doar mijloacele de transport în comun şi taxiurile aveau voie să circule.

.
Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite