De ce românii mor de Covid când alte naţii supravieţuiesc?

Harta răspândirii covid în judeţe. Mărimea indică numărul de cazuri, culoare arată rata de mortalitate

Lucian Davidescu: În care judeţe mori cu zile şi în care scapi cu viaţă? Cum de a scăzut mortalitatea de 20 de ori în Vest iar la noi aproape deloc? Cine-i de vină - poporul, politicienii sau cârciumarii?

Greu să dai iar vina pe popor pentru pandemie după ce l-ai chemat la vot „în număr cât mai mare” şi tocmai te pregăteşti să-l chemi din nou. Aşa că se caută urgent un noi suspecţi de serviciu să plătească pentru incompetenţa administrativă: chelneri, cârciumari, artişti... orice, numai să nu zică lumea că nu luăm chiar nici o măsură.

Dar totuşi... chiar nu merge aşa! Adică tot în punctul zero suntem?

În primăvară, poporul a acceptat tot felul de restricţii, majoritatea bezmetice, în ideea că sistemul sanitar se va pregăti. Probabil singura care a avut şi efecte, evacuarea bolnavilor ne-critici din spitale ca să nu se îmbolnăvească acolo, a asigurat câteva luni de acalmie. Timp în care trebuia să cumpărăm ce-i de cumpărat şi să învăţăm ce-i de învăţat - fie din experienţa proprie fie din a altora care au trecut prin asta puţin înaintea noastră.

Acum, aflăm că paturile ATI tot nu sunt destule şi vedem că mortalitatea a scăzut mult mai lent decât în alte părţi şi a ajuns astfel aproape pe primul loc în Europa.

Mai aflăm (din date care au început să fie publicate abia în urmă cu trei săptămâni) ce era uşor de intuit de la început - că majoritatea focarelor sunt în „centre rezidenţiale pentru copii sau vârstnici” (49 de focare cu 1200 de cazuri confirmate doar în ultimele două săptămâni) şi în „unităţi medico-sanitare” (46 de focare cu aproape 500 de cazuri confirmate).

Chiar şi între judeţe, diferenţele sunt uriaşe. Avem 5000 de decese din 137 de mii de cazuri depistate, ceea ce înseamnă o mortalitate de 3,7%. Însă la Cluj cifra coboară la 1,3% pe când la Bistriţa ea ajunge la 6,8%.

Ceva nu e în regulă! Sunt locuri unde lucrurile merg rău sau foarte rău şi nici cârciumile închise, nici măştile purtate în aer liber, nici dojana permanentă la adresa unor oameni care chiar fac ce li se spune - nimic din toate ăstea nu rezolvă problema. Ne aflăm aici: tot mai mulţi infectaţi... ...şi tot mai multe decese.

Ce ne propunem mai departe? Ce au obţinut (că şi-au propus sau nu) alţii? Pentru început, performanţa dubioasă a Chinei, pe care nimeni n-a reuşit să o replice, de a eradica virusul... 

Graficul cu decesele nici măcar nu e disponibil, se presupune că e pe zero... dacă n-o fi de-a dreptul pe minus... Să trecem mai departe, că aici nu prea există concluzii sănătoase la cap. Cazul Ungariei arată exact reversul. Au scăpat de primul val însă l-au luat în plin pe al doilea.

Totuşi, decesele nu sunt mai multe decât au fost în primăvară. Ceea ce înseamnă o rată de mortalitate mult mai mică. 

Iar din punctul ăsta de vedere, Ungaria nu mai e vreo excepţie. În majoritatea ţărilor Europei de Vest care au fost lovite primele, a venit şi valul 2. Doar că lucrurile arată cu totul altfel de data asta. În Franţa, cu un număr dublu de cazuri faţă de astă primăvară...  
...decesele sunt de 10 ori mai puţine. 

Adică o mortalitate de 20 de ori mai mică. La fel în Marea Britanie...

...virusul este de nerecunoscut! La fel în Spania, Italia, Germania, Olanda, Belgia, Norvegia, Finlanda, Danemarca... Există un al doilea val de infectări, da, dar nu neapărat şi de decese. În Suedia e altfel. După un prim val violent, pe care ei îl pun pe seama deficienţelor din sistemul de îngrijire al vârstnicilor iar alţii îl pun pe seama lipsei lockdown-ului, al doilea val pare că nu a venit încă. Decesele zilnice sunt aproape de zero. Dar se ştie că suedezii sunt disciplinaţi şi reci şi păstrează în mod natural distanţă atât de mare că nici măcar de măşti nu mai au nevoie...

  Alt loc unde graficele arată un val doi foarte modest este Belarus. Desigur, datele furnizate nu sunt de încredere şi sunt probabil falsificate masiv. Totuşi, ţara merită probabil ceva mai multă atenţie ştiinţifică decât i se acordă. Prognozele pe baza cărora s-a făcut lock-down în toată lumea prevedeau, în scenariul cel mai pesimist, că în lipsa oricăror măsuri va fi infectată 80% din populaţie iar decesele pot ajunge la 1%. Bieloruşii nu sunt nici disciplinaţi ca suedezii, n-au nici sistem medical performant şi cu acces la resurse ca în Vest, doar un dictator care i-a supus unui experiment sinistru de supravieţuire şi i-a transformat, fără să vrea, în grup de control. Deci câte cadavre a ascuns Lukashenko? În lipsa datelor oficiale, s-ar putea face măcar estimări: fotografii din satelit cu gropile comune săpate, cantitatea de fum ieşită din crematoriile care ard zi şi noapte, opozanţi seceraţi din picioare la mitingurile de protest, mortalitate în exces în statistici pusă pe seama altor cauze... au totuşi internet acolo, nu-i chiar Coreea de Nord. Estimările din primăvară sugerează că ar trebui să se îndrepte către 100.000 de decese. Unde au ajuns până acum? Cele mai recente ştiri despre subraportările din Belarus sunt tocmai din aprilie. E adevărat că în Belarus populaţia vârstnică e mai redusă. Dar tineri mulţi sunt şi în Iran... Unde sunt decese multe, confirmate şi de pozele din satelit şi de raportările lor oficiale.

Practic, doar cu ţări ca Iranul se compară România de la egal la egal când e vorba de mortalitatea la zi.

Ce concluzii se pot trage din comparaţiile de mai sus?

Unele lucruri probabil că nu se vor putea lămuri convingător prea curând. Altele încep să se limpezească.

Omenirea a fost luată pe nepregătite de o viroză nouă, atipică şi care omora în feluri noi. Dintre epidemiologi, unii s-au repezit cu prognoze catastrofale, ca să fie acoperiţi pentru orice scenariu (să ne amintim cum şi la noi dr. Streinu-Cercel prognoza până la două milioane de români morţi de gripă aviară sau cel puţin „un mizilic” de 20.000 de morţi de gripă porcină). Dintre medici, unii şi-au folosit tot arsenalul logistic fără discriminare, ajungând adesea să facă mai mult rău - cum a fost cazul cu ventilaţia mecanică, un malpraxis la scară mare (iatrogenie în termeni riguroşi). Politicienii cuprinşi de panică au deschis manualul de comunicare de criză la capitolul „dă vina pe popor”.

În timp, însă, lucrurile au început să se aşeze. Au fost izolate persoanele vulnerabile din centrele de îngrijire. Medicii au învăţat din experienţa proprie şi a altora, au îmbunătăţit protocoalele de tratament, au cerut şi primit ce le trebuia. Politicienii au citit şi notele de subsol din manualul de spin-doctoring, unde scrie clar că tacticile de eschivare funcţionează doar pe termen foarte scurt după care trebuie să-ţi asumi responsabilitatea şi să asiguri resursele necesare rezolvării problemei. S-ar fi putut mai bine, mai repede, dar până la urmă s-a rezolvat cumva.

Pe când ai noştri... „s-ar putea să fim rugaţi să luăm măsuri mai dure”

Când tot ce ai e un ciocan, vezi peste tot numai cuie!

România Curată