Decembrie ’89: revoluţia ar fi putut începe

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Presa se pare că nu mai are suflu, de la un an la altul, pentru a prezenta noi informaţii, reportaje, documentare, pentru a cerceta cauzele mai profunde şi variate ale revoltelor populare.

În fiecare an, începând cu 16 decembrie, ziua în care, acum treizeci de ani, Timişoara a ieşit în stradă împotriva lui Ceauşescu şi a regimului comunist, pentru ca a doua zi să cadă primele victime, povestim lovitura de stat pregătită şi executată de Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Cico Dumitrescu, Nicolae Militaru, Victor Atanasie Stănculescu, Iosif Rus şi de către mulţi alţii, care au acţionat din umbră iar apoi s-au transformat în oameni fără chip, dar cu afaceri fabuloase, agenţi pe piaţa liberă a corupţiei care fac şi desfac guverne, influenţează alegerea preşedinţilor, modifică pentru propriile interese configuraţia parlamentelor. Mă refer în special la cei care au lucrat în Direcţia de Informaţii Externe, în fosta Securitate sau în Direcţia de Informaţii a Armatei.

Decembrie al acestui an are o particularitate mult aşteptată, şi anume judecarea lotului Iliescu pentru infracţiuni contra umanităţii. La şedinţa din 29 noiembrie, omul care a făcut cel mai mult rău românilor în timpul celor zece ani în care a fost preşedinte, şi nu numai atunci, nu s-a prezentat la procesul ce se judecă la ÎCCJ. Următorul termen de judecată este pe 21 februarie anul viitor. Pe 3 martie, asasinul numărul unu, manipulatorul celei mai mari părţi a populaţiei, care a fost ţinută strategic în toţi aceşti ani în sărăcie şi ignoranţă, are toate şansele să împlinească 90 de ani. Condamnarea lui Iliescu Ion la vîrsta senectuţii, mai exact a acestui mort în viaţă, este aşteptată de treizeci de ani. Dar ruşinea, poate singura de care este în stare, anume aceea de a primi o sentinţă de trimitere la închisoare, s-ar putea să-l ocolească pe asasinul ascuns sub combinezoanele negre ale teroriştilor, avînd în vedere că judecarea cu celeritate a infracţiunilor grave e doar o vorbă în vînt.

Numărătoarea morţilor şi răniţilor

Oare de cîţi morţi şi răniţi au avut nevoie strategii loviturii de stat din decembrie '89 pentru a prelua puterea politică, îmbrăcînd-o astfel în hainele cernite ale unei revoluţii prefabricate? Potrivit datelor furnizate de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor, numărul morţilor prin împuşcare este de 1.142, iar al răniţilor de 3.138. Peste şapte sute de copii au rămas orfani de mamă sau de tată, iar în unele cazuri de amîndoi părinţii. Conform datelor din rechizitoriile întocmite de parchetele militare, între 17 şi 27 decembrie au murit împuşcaţi 260 de militari şi 65 de angajaţi ai Securităţii. Aceleaşi surse arată că după 22 decembrie, odată cu intrarea lui Ion Iliescu în Televiziune, au fost înregistrate de şapte ori mai multe victime decît pînă la acea dată.

Poate că desantul grupului din jurul lui Iliescu nu programase un număr atît de mare de victime, dar, ca la orice conspiraţie, lucrurile au scăpat de sub control. Pe de altă parte, autorii loviturii de stat au dezinformat presa occidentală, anunţînd că numărul victimelor, pînă la fuga lui Nicolae şi a Elenei Ceauşescu, ar fi fost de 60.000. Istoricii apreciază că doar un război civil ar putea face atîtea victime. Românii au fost manipulaţi cu aceleaşi informaţii, în special prin Televiziunea publică aservită cu precizie de ceasornic eşalonului doi al PCR, dar şi prin ziarele de mare tiraj care şi-au schimbat peste noapte numele, dar au devenit portavocea noilor stăpîni.

Ca şi în cazul mineriadei din 13-15 iunie ’90, numărul morţilor şi răniţilor în timpul revoltelor din decembrie ’89 nu este prezentat în spaţiul public cu exactitate. De la un an la altul, de la o publicaţie sau post de televiziune la altul, se aproximează. De multe ori citim sau auzim următoarea informaţie halucinantă: „La Revoluţia din decembrie 1989 au murit peste 1.000 de persoane, în special tineri". Dar cei „peste" nu sînt şi ei morţi? Nu îi plîng şi pe ei părinţii, copiii, fraţii, surorile? Nu sînt şi ei victimele satrapilor care i-au băgat în mormînt pentru a acredita minciuna unei revoluţii populare, care a fost de fapt o conspiraţie de uz intern a grupului din jurul lui Iliescu?

Studiu de caz

În ceea ce priveşte aproximarea numărului răniţilor, mass-media şi chiar organele de anchetă au o urmă de scuză. Dar o scuză bazată tot pe falsificarea realităţii, de data aceasta de către vînătorii certificatelor de revoluţionar care, prin diferite relaţii şi tertipuri, au devenit peste noapte „răniţi în revoluţie“, abonaţi în felul acesta la numeroase privilegii acordate de noua putere politică. Poate că cel mai concludent studiu de caz o are ca subiect pe Margareta Costea, soacra lui Mircea Geoană. După ce a beneficiat cincisprezece ani de privilegiile acordate în baza certificatului de rănit în revoluţie, „victima"a intrat pe mîna procuraturii pentru infracţiunea de fals şi foloase necuvenite. Posesoare a trei vile, două în Primăverii, aproape de casa lui Ceauşescu, iar alta la Snagov, construită după 1990, Margareta Costea a declarat procurorilor că a fost rănită la picior pe 23 decembrie, în timp ce descărca dintr-un camion o ladă cu sticle incendiare. Merită citat un fragment din declaraţia halucinantă dată la procuratură:

„În ziua de 23 am revenit la Televiziune şi am început, la îndemnul unui domn în vârstă de circa 40 de ani, îmbrăcat într-un costum maro, împreună cu mai multe persoane, să punem sticle într-un camion pentru a fi făcute incendiare. Eu puneam straifurile de pânză în sticle, pentru aceasta m-am urcat prin faţa camionului, dar la coborâre, pentru că prin faţă se urcau alţii, am încercat să cobor prin spate, unde însă oblonul nu era prins şi am căzut trăgând după mine şi o ladă cu sticle, care mi-a căzut pe picior. Şocul a fost foarte puternic, piciorul fiind rănit, conform declaraţiilor medicale depuse la dosar." Certificatul medical eliberat atunci de un medic de la Spitalul de Urgenţă atestă că soacra lui Geoană suferea de un traumatism la genunchiul drept. Numai că la un consult ulterior, din 1999, necesar verificării autenticităţii carnetelor de răniţi în revoluţie, medicii au constatat că genunchiul rănit era de fapt cel stîng.

Am insistat asupra acestui caz de înşelătorie strigătoare la cer pentru a ne aminti cu cît cinism şi-au negociat beneficiile o serie de şarlatani, printre care mulţi politicieni, călcînd senini pe cadavre.

Manipularea  

Televiziunea a jucat un rol fundamental în timpul revoltelor sîngeroase din decembrie '89. Doar Teodor Brateş, principalul crainic al TVR în acele zile, a fost pus sub acuzare în lotul Iliescu pentru infracţiuni contra umanităţii. Citez din dosarul starostelui Televiziunii: „Suspectul Brateş Teodor, adjunct al redactorului şef al Redacţiei Actualităţi din TVR, a fost principalul factor de diseminare a ştirilor false, cu caracter diversionist, în acest fel contribuind într-o foarte mare măsură la instalarea psihozei teroriste ce a afectat profund întreaga populaţiei a României (militari şi civili). Mesajele televizate ale suspectului s-au referit la atacuri teroriste asupra obiectivelor militare şi civile, apă otrăvită, clădiri minate, diverse conduite abominabile ale aşa zişilor terorişti, atacuri cu elicoptere, desanturi aeriene, coloane de blindate în deplasare etc. Repetarea acestui gen de dezinformare a făcut ca psihoza teroristă să atingă cote paroxistice şi astfel să constituie principala cauză a numeroaselor pierderi de vieţi omeneşti, vătămări şi distrugeri petrecute în timpul evenimentelor revoluţionare“. 

Presa scrisă, tot mai anemică, precum şi posturile de radio şi televiziune, se pare că nu mai au suflu, de la un an la altul, pentru a prezenta noi informaţii, reportaje, documentare, pentru a cerceta cauzele mai profunde şi variate ale revoltelor populare în funcţie de segmentele socio-umane împlicate, cauze ce au condus la singura descătuşare de sub comunism din tot blocul sovietic.

George Arun - Deutsche Welle

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite