Descinderi de amploare la contrabandiştii de ţigări din Sectorul 4 al Capitalei. Cum se derula „afacerea” Clanului Văncică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un interlop coordona „operaţiunea” dintr-o garsonieră Imagine:  Poliţia Română
Un interlop coordona „operaţiunea” dintr-o garsonieră Imagine:  Poliţia Română

Un număr de 37 de percheziţii la contrabandişti de ţigări din Bucureşti, Ilfov şi Constanţa au loc, miercuri dimineaţă, fiind vizate două grupări care aduceau ţigări din Republica Moldova, apoi le vindeau în Sectorul 4. La sediul DIICOT – Structura Centrală vor fi conduse, în vederea audierii, un număr de 26 persoane.

„În cauză există suspiciunea rezonabilă că în zona Piaţa Reşita din Bucureşti, Sector 4, activează două grupări infracţionale, al căror nucleu este reprezentat de doi  fraţi, care au ca principală preocupare comercializarea de ţigări fără marcaj fiscal, provenite, de regulă, din Republica Moldova, introduse nelegal pe teritoriul României cu sprijinul unor cetăţeni moldoveni şi deţinute cu încălcarea dispoziţiilor legale. 

Activităţile de comercializare a ţigărilor provenite din contrabandă sunt desfăşurate în două „puncte de desfacere”, poziţionate strategic la extremităţile Pieţei Reşiţa.

Afacerea Clanului Văncică

Potrivit unor surse citate de Digi24, liderii celor două grupări ar fi fraţii Dan şi Lică Văncică, capii clanului omonim din Sectorul 4 al Capitalei. 

Procurorii DIICOT precizează în comunicat că unul dintre lideri coordona activitatea infracţională de comercializare a ţigărilor de contrabandă dintr-o garsonieră pe care o deţine la parterul unui bloc din apropierea pieţei, acesta fiind sprijinit de alte persoane care în momentul în care în zonă îşi fac apariţia organele de poliţie, îl anunţă pentru a închide fereastra.

Pe de altă parte, celălalt lider coordonează activitatea infracţională de comercializare a ţigărilor de contrabandă ce se desfăşoară într-un spaţiu comercial aflat pe exteriorul complexului din Piaţa Reşiţa, în care funcţionează aparent un amanet.

Aveau 200 de clienţi pe zi

„Şi la acest punct de desfacere sarcinile membrilor grupării sunt foarte bine stabilite, în sensul că, în timp ce una dintre persoanele menţionate mai sus se află în interiorul amanetului şi vinde ţigări de contrabandă pe fereastra uşii de acces în amanet, ceilalţi stau afară în stradă şi abordează potenţialii clienţi, pe care îi îndrumă să cumpere ţigări.Totodată, cei aflaţi în afara amanetului asigură zona şi îl anunţă de fiecare dată (de cele mai multe ori prin intermediul unei staţii de emise recepţie) pe cel aflat în interior despre eventuala prezenţă în zonă a organelor de poliţie”, se arată în comunicat.

Activitatea de comercializare a ţigaretelor se desfăşura şi aici după un program strict, începând cu ora 08:00 şi până în jurul orei 19:00, existând, de asemenea, o medie de aproximativ 200 de clienţi pe zi, iar preţul unui pachet de ţigarete este de aproximativ 10 lei, mai arată DIICOT.

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale şi Unitatea de Analiza Informaţiilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite