Despre smerenie, intoleranţă şi  minciună

Plătesc regulat pe factura de curent atât taxa radio, cât şi cea de televiziune. Mă uit, după cum lesne s-a putut observa, frecvent la TVR, dar nu ascult acasă niciodată nici unul dintre posturile Societăţii de Radiodifuziune. Dar nici alte posturi. Din lipsă de timp.

Nu am automobil proprietate personală aşa că, şi din acest punct de vedere relaţia mea, odinioară foarte apropiată cu invenţia lui Marconi, e compromisă. Doar când nu am ce face şi nu am alternativă, recurg la transportul auto cu microbuze şi acolo mi se întâmplă să mai prind, din când în când, câte un fragment de emisiune radiofonică. Ba de la Radio România Actualităţi, ba de la Europa FM, ba de la Digi FM.

Dar chiar şi aşa, impresia mea e că formaţia TAXI, al cărei fan nu am fost niciodată, a intrat de ceva vreme într-un con de umbră. Din care a ieşit brusc zilele trecute, imediat după lansarea unei piese-manifest în care nu doar Dan Teodorescu, ci şi alte multe vedete, din diferite domenii - teatru, literatură, muzică, social-media etc. - ne împărtăşesc ceea ce cred, ori se presupune că ar crede respectivii, despre preferinţele lui Dumnezeu legate de lemn şi spaţiile mici.

Fireşte, am înţeles foarte bine că acel cântecel e o imensă metaforă, dar şi un mega-mesaj legat de utilitatea / inutilitatea construirii Catedralei Mântuirii Neamului. Cele 30 şi mai bine de persoane care se presupune că, de bună voie şi nesilite de nimeni, au acceptat să apară în videoclip nutresc convingerea că nu avem nevoie de o astfel de construcţie. Ne-o împărtăşesc folosind verbul a crede, fără a pretinde măcar un singur moment că au ajuns la această concluzie datorită relaţiei lor speciale cu Dumnezeu. Cu toate că, în diverse alte ocazii, au mărturisit că sunt credincioşi. Nu mă îndoiesc de adevărul spuselor lor. De altminteri, nimeni, nici unul dintre treizeci şi trei de protagonişti ai videoclipului devenit viral pe internet, nu s-a declarat nici în videoclip, nici în altă parte, ateu, nu a dat cu piatra, nu s-a dezis nici de Dumnezeu, nici de ortodoxie, ci doar şi-a expus o părere despre o dorinţă a înalţilor ierarhi ai BOR. Dorinţă ce ne priveşte pe toţi. Şi despre care cred că avem cu toţii îngăduinţa de a ne pronunţa. Fără a fi puşi la stâlpul infamiei, fără a fi supuşi la înfierări publice.

După părerea mea, e dreptul oricui să spună ce crede şi când crede despre orice. Chiar şi despre controversata problemă a ridicării Catedralei despre care se tot vorbeşte de ani buni încoace. O chestiune în care s-a implicat şi din punct de vedere financiar Guvernul României. Dirijând în consecinţă fonduri publice. Oricine, chiar şi o vedetă, e îndreptăţit să se pronunţe în problemă, folosindu-şi în acest scop talentul. Poate chiar şi popularitatea, şi notorietatea, şi influenţa. Fără a fi controlat la conturi şi la veniturile din salarii, fără a i se reproşa că ar pretinde onorarii şi drepturi de autor ridicate - de fapt, le poate pretinde şi le obţine doar cine le merită -, fără a i se reaminti, bătându-i-se obrazul, unde s-a căsătorit, în ce lăcaş de cult anume şi câţi preoţi au oficiat ceremonia cu pricina. Şi fără a-i fi agresat contul de socializare. În urmă cu câteva zile, când cu falsul scandal Garcia s-au făcut de minune românaşii verzi, acum se dau în spectacol fundamentaliştii ortodocşi. Sau ortodocşii de paradă.

Cine nu e de acord cu ce susţine vedeta cutare, fie că e Mircea Cărtărescu, Andreea Esca, Oana Pellea, Victor Rebengiuc sau Monica Anghel, dar şi ceilalţi în sus-menţionatul videoclip nu are decât să nu se mai uite la filmuleţ ori să nu mai facă parte dintre fanii protagoniştilor acestuia. Cu siguranţă, scăderea traficului va avea urmări şi asupra încasărilor celor ce l-au produs fiindcă pentru producători e vorba, între altele, şi despre o afacere. Detaşarea de opinia exprimată în videoclip se poate face simplu, fără să-l transforme dintr-o formă artistică de exprimare a unei opinii într-un videoclip al intoleranţei şi al refuzului dialogului. Mai ales că e vorba despre un dialog pe un subiect controversat. Întru elucidarea căruia e nevoie de dialog

Speriat de furia neaşteptată stârnită pe internet de clipul cu pricina, dl. Grigore Leşe vrea să se dezică urgent de el şi de conţinutul lui. Foarte bine. Are dreptul să o facă. Fiind onest şi cu noi, şi cu domnia-sa. Explicându-ne, de pildă, că din ziua filmării şi până azi şi-a schimbat opinia. Îl vom înţelege cu atât mai mult cu cât că ştim foarte bine că răzgândeala e la mare preţ, e bun naţional în România.

Mi se pare însă că dl. Leşe vrea să iasă din „afacere”, încercând să ne ducă de nas, să ne ducă cu fofârlica, pretinzând că a fost indus în eroare, că nu a ştiut că este „folosit”. Pozând în victimă. S.a.m.d. S.a.m.d.

Nu fac parte dintre admiratorii d-lui Leşe. Nu cred în autenticitatea apariţiilor sale. Cum nu cred nici în apariţiile mistice, cu coloratură de almanah sătesc, ale lui Dan Puric. Mi se pare că prea adesea în apariţiile sale dl. Grigore Leşe vrea să ne ia ochii. Ori să ne bage degetele în ochi. Să îşi facă chip cioplit. După părerea mea, Grigore Leşe are o cochetărie, un orgoliu care îl scot din cadrele smereniei. Când are ocazia, ne atrage atenţia că nu e rapsod popular, ci că e un om cu carte, că are studii, că e profesor. Nu ştiu dacă nu cumva posedă şi un doctorat.

Dincolo de toate acestea şi de ceea ce cred eu despre dl. Leşe, îmi e însă cât se poate de limpede că nu trebuie să ai nici prea multe studii, nici să fii profesor, cu atât mai puţin profesor doctor, nici să ştii prea multă hermeneutică, nici să primeşti prea multe explicaţii din partea producătorilor spre a înţelege care e ideea, care e mesajul, care e metafora din aserţiunea Eu cred că Dumnezeu preferă lemnul şi spaţiile mici. Unde bate filmuleţul. Care e scopul lui. Cine îl va accepta si cine i se va opune.

Sincer, eu unul nu ştiu care sunt preferinţele lui Dumnezeu. Nu m-am gândit niciodată prea mult la asta. Ştiu doar că sunt reticent în privinţa utilităţii construirii faraonicei Catedrale, tot la fel cum nu aplaud deloc construirea unei megamoschei în Capitala României.

Mai ştiu cu certitudine că una dintre poruncile biblice sună cam aşa: Să nu minţi! M-ar interesa sincer reflecţiile d-lui Grigore Leşe pe această temă.