Despre speranţă: ritualurile morţii şi statul

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

PSD ştie să facă înmormîntări şi parastase. Trecînd dincolo de glumă, întreaga procesiune funerară a Regelui Mihai a fost impresionantă.

Sunt antimonarhist convins, mă lasă rece „povestea regală", însă fenomenul în sine mă interesează. A crede în „os domnesc” e ca şi cum ai susţine că simpla naştere decide cine e sclav şi cine e rege: e un banal rasism şi o inegalitate feroce pe sistem de caste. Eu cred că toţi ne naştem egali în drepturi: goi venim şi goi plecăm, adică egali.

Despre doliu şi rolul lui în societate am scris aici, nu mai repet: „Doliul şi rolul lui în societate. Lecţia mortului

Dar la cum arată statul român azi, nu am crezut că mai este capabil să organizeze un astfel de eveniment care necesită ceva resurse umane calificate şi o anumită rigoare protocolară, ceea ce un stat foarte slab nu le mai poate avea.

Cum studiez fenomenul morţii cu tot ce ţine de economia lui, pot spune că dacă sîntem capabili să organizăm astfel de evenimente atunci încă nu este totul pierdut. Nu am nervi acum să explic de ce, dar îmi aduc aminte vremea conducerii CDR, care - din lipsă de înţelegere a ceea ce înseamnă stat - aproape că a distrus unul din elementele centrale ale unui stat: sistemul de protocol. Erau vremurile în care nimeni nu mai ştia cum se face un minim ritual politic şi instituţional şi cum trebuie să ajungă un document de la o cancelarie la alta. Ne place sau nu ne place, dar statul se ţine pe protocol (în sensul larg al cuvîntului), hîrtii şi birocraţie. În materie de organizare politică, acest „rău necesar” (statul cu armata de birocraţi – oştaşii de hîrtie) ţine în frîu cît de cît „stihia” şi capacităţile noastre de autodistrugere. Arma e făcută să omoare, hîrtia are altă funcţie. Ostaşii de hîrtie au înlocuit legiunile militare puse mereu pe luptă şi sînge. Dar fiecare armată cu riscurile ei.

Dar să revenim.

Eram convins că dacă acum ar trebui să organizăm un soi de „show popular" de anvergură de tip ceauşist nu am mai fi capabili. Pentru astfel de evenimente e nevoie de o mobilizare enormă şi de oameni foarte bine pregătiţi, de o logistică complicată. Mereu m-am întrebat dacă oamenii aceea, care răspundeau de organizarea acestor imense coregrafii, mai există? Ei chiar ştiu lucruri importante şi au ce povesti.

Eu eram convins că maxim ce putem organiza e o adunare de 1 decembrie la Alba Iulia, care se organizează mult mai uşor, şi de o paradă militară care cumva e organizată de armată, iar armata ar trebui măcar să ştie să mărşăluiască. Prima condiţia a armatei e să poată oferi imaginea de decor pentru că ea trăieşte din „protocol”. La acest capitol mai este BOR, o altfel de armată, care ştie protocol.

Şi atenţie: niciodată, dar niciodată o structură privată nu este capabilă de aşa ceva. Never.

Ce am văzut zilele acestea ne arată că statul român, aşa disfuncţional cum e, atacat din toate poziţiile, încă e capabil să organizeze „showuri populare” de proporţii.

Concluzia? Una populară: dacă mai ştii să-ţi îngropi morţii şi mai eşti capabil să faci parastase, asta înseamnă că încă nu ai murit. Mai sînt speranţe.

Aşteptăm să fim invitaţi la pomană.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite