Diferenţe

Teribilul accident din Muntenegru, cu cei 18 morţi ai săi, cu alţi vreo 22 de răniţi, cu toţii greu de identificat fiindcă în căderea autocarul s-a făcut praf, iar actele de identitate ale victimelor s-au pierdut, cu extraordinara lecţie de omenie a muntenegrenilor au impresionat o ţară întreagă. Firesc ar fi fost să impresioneze şi televiziunile. Să le impună decenţă.

Să le facă să uite că cele mai multe sunt intens politizate, ba chiar devenite organisme de propagandă. Să îi determine pe cei ce lucrează acolo să îşi reamintească propria lor meserie. Aceea de jurnalişti. De oameni a căror menire este aceea de a informa, dar asta numai după ce sunt ei înşişi oameni bine informaţi şi nu de a face politica celor care îi plătesc şi îi plătesc din ce în ce mai rar şi mai prost.

Nu a fost să fie. Luni, jocul cu telecomanda, a fost pentru mine ocazia unei vizite în spitalul presei româneşti aflată în stadiul terminal. În pavilioanele ei bolnav polarizate, roase de cancerul neprofesionalismului tarifat. Din care s-au auzit urletele isterice ale pro şi anti-guvernamentalilor. Cei tocmiţi să fie pro au adus imne de slavă guvernului şi lui Victor Ponta, ceilalţi s-au reunit rapid şi dirijaţi de duetul Turcescu - Pora s-au întrecut în invectivele inspiraţiei sleite, răguşite şi transpirate.

Târziu în noapte, pe TVR 1, s-au difuzat Nocturnele Marinei Constantinescu. Invitatul ultimei ediţii din seria consacrată stării presei româneşti s-a întâmplat să fie un jurnalist. Nu unul oarecare. Ci Mircea Carp. Domnul Carp a lucrat ani buni, zeci de ani, în presa occidentală. Dar scrisă şi vorbită în limba română. A lucrat  la Vocea Americii şi la Europa liberă. Ambele posturi de radio finanţate de americani. Ambele însemnând simboluri şi avanposturi ale presei libere. Fiecare având misiunea de a informa complet şi corect.

Vocea Americii este un post de radio guvernamental. Prin statut, acest post trebuie să facă politica Statelor Unite. Ceea ce înseamnă cu totul altceva decât politica partizană. Europa liberă a fost, mai este, un post de radio care încurajează nu doar informaţia, ci şi jurnalismul de atitudine, de opinie. Ceea ce Camus numea jurnalismul critic. Delimitându-l clar de invectivă, de injurie, de blestem.

Domnul Carp a fost angajat la Europa liberă de Noel Bernard. Gazetarul şi directorul care, chiar şi atunci când vorbea despre fărădelegilor lui Nicolae Ceauşescu şi ale regimului său, folosea formula domnul Ceauşescu. Domnul Carp, asemenea tuturor celor care au lucrat sub conducerea lui Noel Bernard, a învăţat de la acesta că nu trebuie nici să înjuri, nici să strigi, nici să baţi cu pumnul în masă, nici să îţi agresezi interlocutorul spre a impune adevărul. Trebuie  doar să ştii să te documentezi, să analizezi, să argumentezi. Să fii riguros, sobru, decent, credibil. Să îţi adecvezi discursul realităţii. Să îl supui rigorii adevărului.

În martie 1977, Noel Bernard a avut de gestionat jurnalistic catastrofa reprezentată de un devastator cutremur. Atunci, ca prin minune, cenzura românească a cedat, Securitatea a devenit pentru câteva zile neputincioasă, românii din România au putut intra în contact cu Radio Europa liberă. Atunci Radio Europa liberă a devenit postul nostru de radio.

La un moment dat, un ascultător a încercat să profite de libertatea live-ului spre a-l injuria pe Nicolae Ceauşescu. Noel Bernard nu i-a îngăduit-o. A făcut-o ferm, dar politicos. A procedat aşa cum au procedat mai toţi cei ce i-au urmat la conducerea Departamentului românesc al Europei libere, indiferent că ei s-au numit Mihai Cismărescu, Vlad Georgescu, Nestor Ratesh, Nicolae Stroescu sau Emil Hurezeanu. A făcut-o aşa cum a făcut-o şi invitatul Marinei Constantinescu, dl. Mircea Carp, din poziţia de director adjunct.

Câtă diferenţă luni seara, şi nu numai luni seara, între eleganţa şi fermitatea nonagenarului care şi-a dedicat viaţa adevăratului jurnalism şi răcnetele asudate ale lui Gâdea, Pora sau Turcescu!  Diferenţa dintre profesionalism şi impostură.