Din octombrie, agresorii vor fi monitorizaţi cu brăţări GPS. Cum va funcţiona sistemul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO AFP
FOTO AFP

La peste un an de când avem o lege de monitorizare a agresorilor prin intermediul brăţărilor electronice GPS, Guvernul a emis un act normativ „pentru stabilirea aspectelor tehnice şi organizatorice privind funcţionarea în sistem pilot, precum şi a celor privind operaţionalizarea sistemului informatic de monitorizare electronică (SIME)” de la 1 octombrie, dar Poliţia Română nu are încă oamenii dedicaţi pentru acest serviciu.

În principiu, proiectul va fi dezvoltat în trei faze, prima dintre acestea va fi una pilot şi va fi implementată în perioada 2022-2023, la nivelul municipiului Bucureşti şi al judeţelor Iaşi, Mureş şi Vrancea. Poliţia ar avea nevoie doar în această fază de peste 47 de noi ofiţeri şi încă 604 agenţi, potrivit unui proiect de HG, pentru supravegherea celor cu ordine de protecţie, dar şi a persoanelor aflate sub control judiciar ori în arest la domiciliu. În a doua etapă, care va fi demarată în anul 2024, vor intra sub monitorizare electronică şi agresorii sau titularii unor măsuri restrictive din judeţele Bacău, Braşov, Caraş-Severin, Călăraşi, Cluj, Covasna, Galaţi, Giurgiu, Harghita, Ilfov, Mehedinţi, Neamţ, Prahova, Sibiu, Satu-Mare, Sălaj, Teleorman, Vaslui şi Vâlcea. 

În fine, în a treia etapă, din anul 2025, SIME va fi implementat şi în judeţele Alba, Arad, Argeş, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Buzău, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Maramureş, Olt, Suceava, Timiş şi Tulcea. 

În total, după implementarea sistemului în toată ţara, SIME va avea 497 de posturi de ofiţeri şi 5.637 de posturi de agenţi.

Autorităţile au decis ca în primă fază să fie monitorizaţi cei cu ordine de protecţie. Asta în condiţiile în care doar anul trecut au fost raportate peste 40.000 de fapte de violenţă domestică şi peste 2.000 de încălcări ale ordinelor de protecţie, iar unele dintre ele, din păcate, s-au soldat cu adevărate tragedii.

Documentul guvernamental prevede că Poliţia va cumpăra dispozitivele electronice, iar Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) va cumpăra serviciile de comunicaţii. Dispozitivele electronice de supraveghere se montează persoanei supravegheate, respectiv se predau persoanei protejate în cazul ordinelor de protecţie, ordinelor de protecţie provizorii şi ordinelor europene de protecţie emise începând cu data operaţionalizării SIME. Dispozitivul electronic de supraveghere mobil se montează pe glezna persoanei supravegheate. Prin excepţie, dispozitivul electronic de supraveghere mobil se montează pe braţul persoanei atunci când montarea pe gleznă nu este fizic posibilă sau este contraindicată medical. „Organul de supraveghere şi/sau operatorul tehnic are dreptul şi obligaţia de a verifica inopinat, în orice moment al zilei, periodic ori la sesizare, dispozitivele electronice de supraveghere alocate persoanei supravegheate”, potrivit legii.

Integrat cu Sistemul 112 

SIME va fi dezvoltat astfel încât să permită afişarea în sistemul informatic geografic din cadrul Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 (SNUAU) a datelor de localizare aferente dispozitivului electronic de supraveghere purtat de persoana supravegheată, respectiv ale celui purtat de persoana protejată, în momentul declanşării alertei.

Din punct de vedere tehnic, sistemul informatic trebuie să realizeze monitorizarea în timp real a persoanei supravegheate, dar şi a celei protejate prin ordinul de protecţie şi să afişeze pe harta din dispecerat poziţiile acestora. Apoi, sistemul trebuie să permită formarea unor zone de incluziune (în care persoana supravegheată are permisiunea de a sta) şi zonă de excludere (în care persoana supravegheată nu are permisiunea de a intra). În fine, sistemul trebuie să genereze în mod automat alerte de părăsire a imobilului, de depăşire a perimetrului, dar şi alerte de apropiere, de defecţiune sau de sabotare dispozitiv.

Nu există încă oamenii dedicaţi 

Gabriel Gârniţă, preşedintele Sindicatului Democratic al Poliţiştilor, a declarat pentru „Adevărul” că încă nu se ştie cu ce ofiţeri şi agenţi va funcţiona acest sistem pentru că încă nu s-au făcut angajări pentru aceste posturi vacante şi nici nu s-au realizat demersurile legale pentru a demara acest proces. „Nu ştim cum va fi deplin operaţional acest sistem în Bucureşti şi trei judeţe în luna octombrie, aşa cum spune legea, pentru că nu există agenţi angajaţi. Şi dacă angajam oameni mâine, demers imposibil de realizat în mod practic, tot nu ar putea funcţiona la timp acest serviciu pentru că este necesară o instruire specială. Am înţeles că se intenţionează un soi de rotire a cadrelor. Mai exact, poliţişti cu experienţă să opereze SIME, iar cei proaspăt sosiţi din resurse externe să-i înlocuiască pe primii, dar practic nu ştiu cum se va face acest lucru. Şi asta pentru că noile angajări se fac chiar cu data de 1 octombrie. Cert este că, în principiu, dispeceratul SIME va fi operat de departamente dedicate, independente de serviciile de supraveghere judiciară, care, în prezent, verifică în teren toate persoanele care au restricţii de circulaţie”, a precizat poliţistul. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite