Eveniment

articolul anterior articolul urmator

Dinu Patriciu a murit. Cum îl văd cei care au lucrat cu el la „Adevărul“. Corneţeanu: „Adora să tragă sforile. Lumea era pentru el o mare tablă de şah“

2
19 Aug 2014 21:03:22
Autor: Elena Dumitru, Iulia Roşu
În 2006, după achiziţionarea societăţii Adevărul, cu mulţi bani – prea mulţi, spun unii dintre foştii directori ai lui Patriciu – a prins viaţă Adevărul Holding FOTO Adevărul
În 2006, după achiziţionarea societăţii Adevărul, cu mulţi bani – prea mulţi, spun unii dintre foştii directori ai lui Patriciu – a prins viaţă Adevărul Holding FOTO Adevărul

Dinu Patriciu a murit astăzi, la Londra, la 64 ani de ani. Cu câţiva ani înainte de a se îmbolnăvi, Dinu Patriciu a hotărât că singura încununare demnă pentru imperiul de afaceri pe care l-a ridicat ar fi crearea „celui mai puternic trust de presă din România”. Însă cum îl văd cei alături de care a înfiinţat Adevărul Holding?

Patriciu a făcut cunoştinţă cu presa în iulie 2006, atunci când a cumpărat de la Ana-Maria Tinu, fiica lui Dumitru Tinu, pachetul majoritar de acţiuni al societăţii Adevărul. Folosind sintagme precum „fabrică de conţinut“ şi vorbind despre potenţialul de creştere a online-ului în România, Patriciu a vrut să construiască cel mai puternic trust de presă din România în jurul cotidianului „Adevărul“.
 
Cum îl văd pe Dinu Patriciu acum, după opt ani, oamenii alături de care s-a îmbarcat în proiectul media? Răzvan Corneţeanu, preşedinte şi CEO al Adevărul Holding în perioada 2006-2010, povesteşte cum, pentru Patriciu, „lumea întreagă era o tablă de şah, iar el se pricepea foarte bine să pună piesele la locul lor”. „Minţea mult. Adora să tragă sforile. Era a două lui natură să facă asta”, a povestit Corneţeanu pentru „Adevărul”.
 
„Patru ani am fost unul dintre oamenii care a petrecut cel mai mult timp în preajmă lui. I-am văzut şi admirat calităţile şi am încercat sムţin departe Adevărul Holding şi pe mine personal de părţile lui rele. 
 
Dinu Patriciu a fost un om complicat. Nu a avut niciodată miliardele de care vorbeşte lumea. Totul a fost o minciună. Avea un mare motiv să pară mai bogat: atrăgea mai repede şi mai uşor finanţări şi era păsuit lejer de creditori. De aici şi diferenţă uriaşă când s-a făcut socoteală banilor la divorţ. Unii jurnalişti ştiau adevărul, dar le convenea senzaţionalul minciunii. Era mai „vandabil”. 
Minţea mult. El nu numea asta „minciună”. El „coafa” adevărul. Orice lucru despre care considera că nu sună bine era trecut prin salonul de coafat al realităţii lui.
Adora să tragă sforile. Era a două lui natură să facă asta. Lumea era pentru el o mare tablă de şah şi se pricepea foarte bine să pună piesele la locul lor. Dinu era un vizionar. Avea idei mari, înţelegea proiectele mari şi ştia, ca şi Voiculescu, Sârbu şi Vântu, să îşi aleagă foarte bine oamenii. Minţea mult. El nu numea asta „minciună”. El „coafa” adevărul. Orice lucru despre care considera că nu sună bine era trecut prin salonul de coafat al realităţii lui. Rezultatul era tot acelaşi, dar suna altfel. Noi, ceilalţi, vedeam că e minciună. Şi de obicei îi spuneam. El, tot de obicei, o ţinea pe a lui. Era şarmant. Cel puţin în prima fază convingea pe toată lumea. 
  
La Adevărul, până în 2010, nu a putut să dea ţepe. Deşi adoră modul asta de a-şi crea avantaje financiare. Eu şi echipă mea, nu. De ce nu a putut? Nu controla business-ul, deşi puţini cred asta chiar şi azi. Pur şi simplu, partea lui rea nu se putea manifesta. Nu a existat vreo datorie sau salariu neplătit la timp. După aprilie 2010 s-a dezlănţuit.  
  
L-am întrebat de mai multe ori în aceşti patru ani:€œ „De ce te dai dimineaţă jos din pat dacă ai atâţia bani? De ce faci toate astea, atâta agitaţie şi stres?”. Nu a ştiut niciodată să-mi explice. Era o chestiune de reflex. În plus, lumea lui paralelă nu putea să existe dacă el nu era foarte activ. Şi adora lumea lui paralelă.  
  
A făcut enorm de multe lucruri bune umbrite - pentru mulţi, dar nu şi pentru mine - de multe lucruri rele. Pentru cei patru ani în care s-a comportat exemplar, pentru faptul că a susţinut şi încurajat un proiect fabulos şi unic - Adevărul, pentru incredibilă cantitate de cultură vândută în profit, dar în care a înţeles să investească, pentru atitudinea de bătrân sfătos şi înţelept al echipei Adevărul, pentru momentele profesionale de excepţie pe care le-am trăit împreună, pentru serile în care ne povestea cu har în incredibilul fum al nesuferitului trabuc, pentru toate acestea îi transmit cu emoţie şi regret, păstrându-i amintiri frumoase: Adio, Dinu! Odihneşte-te în pacea pe care ţi-ai refuzat-o pe această lume!”
Cu toate bubele sale, nu era din acelaşi film cu Vântu şi Voiculescu.
pagina sa de Facebook, la câteva minute de la aflarea veştii că Dinu Patriciu a încetat din viaţă:  
 
„L-am cunoscut pe Dinu Patriciu, am lucrat patru ani cu el la „Adevărul Holding“, ca redactor-şef al ziarului Adevărul şi apoi că director editorial la Adevărul şi Adevărul de seară. Dumnezeu să-l ierte! A făcut bani mulţi graţie cumetriei cu lumea politică şi folosindu-se de corupţia politicienilor cu care a intrat în contact.
 
Putea face bani şi din presă, dacă îi respecta pe jurnalişti până la capăt. A făcut-o patru ani, cât timp produsele Adevărul Holding au devenit lideri de piaţă (Adevărul, Adevărul de seară, Click, Historia, Forbes, FP, colecţia 100 de cărţi, alte colecţii de cărţi, distribuite de presă, tipografii etc.), după care n-a mai rezistat presiunii prietenilor şi soţiei şi a dorit să preia controlul editorial pentru a-şi folosi trustul media că măciucă de tip Voiculescu. Era în 2010, 1 aprilie. Am demisionat atunci împreună cu alţi colegi, iar ce a urmat a fost un dezastru pe toate planurile: editorial, financiar, imagine. Tot ce construise cu investiţii mari şi ce dăduse rezultate spectaculoase s-a prăbuşit în doar doi ani. Patriciu avea, că şi Vântu şi Voiculescu, o obsesie: Traian Băsescu. Nu suporta ideea că un „neica nimeni“ se ţine tare. La final, şi-a mai schimbat opinia, dar era prea târziu. 
 
Cu toate bubele sale, nu era din acelaşi film cu Vântu şi Voiculescu. Avea patima educaţiei şi o umbră de bun-simţ pe care Vântu şi Voiculescu n-o deţin nici azi. Era poate chiar prea influenţabil atunci când era vorba de prieteni şi de familie. Anturajul i-a distrus cam tot. Şi familia, şi afacerile. S-a stins singur, răpus de propriile slăbiciuni, de gloria pierdută şi de cei care au văzut în el doar o vacă de muls...“, scrie Laurenţiu Ciocăzanu, editorialist Reporter Virtual. 
 
Ovidiu Nahoi îşi aminteşte că perioada de sub conducerea lui Dinu Patriciu a fost una dntre cele mai fertile şi provocatoare din cariera sa în jurnalism. 
 
„El este fondatorul „Adevărului“ modern, contemporan şi, chiar dacă proiectul nu a arătat până la urmă aşa cum şi l-a imaginat la început, din multe motive, ceea ce reprezintă „Adevărul“ acum, – iar „Adevărul“ este un element important în presa românească – se datorează viziunii sale de atunci. 
 
Pentru mine a fost una dintre cele mai fertile şi provocatoare perioade profesionale atunci când am colaborat cu el, eu îi păstrez o amintire frumoasă. Dumnezeu sa-l ierte!“, a spus Nahoi pentru „Adevărul“.  
 
extravaganţele şi greşelile omului de afaceri.
 
 El îşi aminteşte despre un team-building organizat în Australia. 

Eram în avion spre Australia. Zburam o oră până la Atena, patru ore de acolo până în Dubai, şi din Dubai 16 ore cu un avion din ăla, cât stadionul de mare, până la Sydney, pe partea ailaltă a Australiei. În avion am întrebat şi eu pe cineva din executiv, nu-i dau numele, cât costă un bilet dus-întors la business class. „Vreo 10.000 de euro”, îmi zice. „Dar la economic class, cam cât ar fi costat?”. „Până-n 3.000 de euro”, zice. „Şi de ce n-am luat acolo?”, am întrebat. La care a venit răspunsul: „Hai, domnule, avem şi noi un rang, un statut, oamenii au nevoie de un moral cât mai bun”. Eu am spus aşa, şi i-am zis şi lui Patriciu treaba asta: „Ce bine m-aş fi simţit eu, ce moral, dacă mi-aţi fi luat bilet la «economic», zece metri mai în spate, după perdeluţa aia, şi v-ar fi costat 3.000 de euro. Îmi mai dădeaţi mie 2.000 de euro ca bonus şi aş fi avut moralul mult mai bun”. Dar marele câştig era al ziarului: ar fi economisit 5.000 de euro pentru fiecare bilet. Şi eram vreo 15 inşi în avion... Personal, mă simţeam bine şi dacă mergeam la Buşteni, iar din cheltuiala asta enormă foloseam 10% pentru bonificaţii în redacţie sau pentru alte nevoi ale ziarului. Ori dacă făceam economii, pur şi simplu. Nu stricau nişte bani albi pentru zile negre. De exemplu, pentru zilele când nu mai aveam hârtie pe care să tipărim ziarul.
 
Cum a preluat Dinu Patriciu „Adevărul”
 
Valoarea tranzacţiei realizată prin Rompetrol Holding, prin care Patriciu a preluat „Adevărul”, nu a fost dezvăluită niciodată. La fel cum nu se cunoaştee nici valoarea tranzacţiei prin care, în toamna lui 2012, Dinu Patriciu i-a vândut omului de afaceri Cristian Burci trustul de presă.
 
În 2006, după achiziţionarea societăţii Adevărul, cu mulţi bani – prea mulţi, spun unii dintre foştii directori ai lui Patriciu – a prins viaţă Adevărul Holding, care, pe lângă publicaţiile din România, includea, la un moment dat, un cotidian tabloid în Ucraina şi revistele-satelit ale acestuia (TV, sănătate, femei, gătit) şi o divizie TV, un post de radio, patru tipografii, propria agenţie de publicitate, un magazin online şi un serviciu de mică publicitate. 
 
Trustul mai include în prezent titlurile „Adevărul“, „Adevărul Moldova“, „Click“, „Historia“, „Foreign Policy“, „Forbes“, „OK“, „Tango“, „Click TV“, „Click Sănătate“, „Click Poftă Bună“, „Ştiinţă şi tehnică“, „Dilema veche“ şi „Dilemateca“. 
 
În februarie 2011, Patriciu a vândut cotidianul „Blick“ şi celelalte publicaţii din Ucraina. Proiectul „Adevărul de Seară“ a fost transformat în săptămânalul local „ADS“, la care conducerea Adevărul Holding a renunţat în octombrie 2011. 
 
Patriciu ar fi investit 30 de milioane de euro pentru înfiinţarea şi echiparea diviziei TV. Conducerea trustului a anunţat, în februarie 2012, că renunţă la acest proiect. Ulterior, în primavară, s-a încheiat un acord cu Arpad Paszkany, patronul trustului de presă Transilvania Media Group, care va folosi infrastructura diviziei. 
 
Expansiunea a cotinuat, deşi problemele de lichiditate începuseră deja şi apăreau tot mai multe poveşti despre datorii. În august 2011, trustul a preluat postul de radio City FM, rebranduit în Click FM.
 
Însă din septembrie 2006 şi până în martie 2012, omul de afaceri ar fi investit 200 de milioane de dolari pentru ridicarea grupului de presă. Potrivit datelor disponibile la Registrul Comerţului, trustul şi companiile conexe au datorii care depăşesc 30 de milioane de euro.  

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

miron miron
19.08.2014, 23:31:20

Despre morti numai de bine. Dupa revolutie Dinu Patriciu a fost un om de afaceri, asa ca majoritatea bogatilor din Romania, a fost un hot, a furat statul cu complicitatea politicienilor si functionarilor corupti. A fost un liberal , i-a placut liberalismul, dar cu ochiul la Nastase si Geoana ca numai asa se putea fura. O singura consolare la moartea lui Dinu Patriciu, n-a luat nimic cu el in mormant, milioanele le vor papa alti, dar cinstea si onoarea nu ti-o poate lua nimeni, chiar si atunci cand mergi in eternitate...

+1 (1 vot)
STEFAN MATEI
20.08.2014, 06:51:15

miron,acest asa zis stat roman acum este un stat de tip mafiot bazat pe rude si prietenii si tovarasi de furat romanii si de aici se creaza insule de bogatie in dauna cetateanului care este aiurit cu pomenile seniorilor mafioti,marea realizare a lui dinu este rompetrol,a creat o mare companie europeana.a fost luata cum se stie dar si altii au luat la fel si au dus companiile la fier veki,a rulat si el banii securitatii

+1 (1 vot)
Modifică Setările