Diplomaţia României la Londra

Artistul Adrian Ghenie

Ultimele zile şi săptămâni au fost deosebit de active în ceea ce priveşte relaţia dintre Marea Britanie şi România. Discuţiile care au apărut au fost legate de problema locurilor muncă pe care românii le-ar putea avea în Regatul Unit, iar, în ultima săptămână, carnea de cal şi lasagna au ţinut capul de afiş.

Oricum ar fi, atenţia publicului român a fost atrasă mai ales de primul subiect, care are parte de multe referinţe, datorită implicaţiilor adânci pe care-l are, deoarece „votul cu picioarele” este o soluţie mereu folosită de cetăţenii nemulţumiţi de propria putere politică. Astfel, dacă sunt libere graniţele – mai ales – părăsirea ţării este rapidă şi de multe ori fără regrete.

Însă aceste două subiecte ne-au obligat să ne gândim mai mult la capacităţile diplomaţiei româneşti în Marea Britanie, ca de altfel în orice alt stat cu influenţă. Ar trebui de fapt să avem un ciclu de articole, în realitate, asupra capacităţilor diplomaţiei româneşti în ţările G 20, dar mai ales în ţările cu influenţă continentală sau mondială, de la S.U.A. şi China, la Rusia, Germania, Brazilia şi Turcia, iar lista nu este închisă. De fapt, relaţiile româno – ruse şi româno – chineze merită o analiză specială, ceea ce nu vom ezita să facem, iar corolarul este legat de diplomaţia acestor două ţări la Bucureşti, de o calitate impecabilă, şi de la care avem mereu să învăţăm.

Diplomaţia astăzi nu mai este doar formalismul secolului XIX, în care ambasadorii erau o castă nu doar închisă, ci şi intangibilă; ea constă azi într-o diversitate de operaţiuni, de natură politică, administrativă, economică şi culturală, care au ca rol fundamental creşterea sau protejarea imaginii unui stat, pe de-o parte, precum şi dezvoltarea şi diversificarea contactelor între persoane fizice sau juridice dintre state.

Chiar dacă această definiţie poate părea generală şi didactică, ea exprimă un adevăr trist: imaginea unei ţări se construieşte greu, se pierde uşor şi din motive uneori minore, iar în lipsa acordurilor de cooperare dintre persoane ce aparţin statelor diferite este foarte greu ca un stat să îşi protejeze interesele.

Revenind la Marea Britanie, România are o relaţie veche cu această mare putere, care ne-a fost de multă vreme un partener economic – exporturile de produse britanice fiind apreciate încă din sec. XIX, Sheffield-ul fiind recunoscut în multe părţi ale ţării – dar şi cultural şi politic.

Interesele Marii Britanii nu au coincis întotdeauna cu cele ale noastre – şi este firesc să fie aşa – dar nu putem contesta că de multe ori liderii politici români au înţeles Marea Britanie ca element mai de încredere şi siguranţă decât Franţa, însă faptul că Londra avea un anumit tip de viziune asupra acestei părţi a Europei a împiedicat dezvoltarea relaţiilor la nivelul dorit de Bucureşti.

Totuşi, influenţa britanică a fost puternică, iar cel mai important personaj filo-englez al istoriei noastre a fost mareşalul Ion Antonescu, care o perioadă a funcţionat ca diplomat la ambasada noastră de pe malul Tamisei.

Sub aspectul imaginii însă, România a fost deficitară multă vreme în Marea Britanie, mai întâi în contextul dur dus de Ungaria hortistă pentru a lua Transilvania. Astfel, aceştia l-au cooptat prin promisiuni fanteziste de a-l face regent al Ungariei pe lordul Rothermere, patronul a 71 de publicaţii din Marea Britanie, SUA; şi Canada – el  fiind atunci cel mai mare patron de presă, doar Daily Mail, ziarul lui numărul 1 având atunci un tiraj zilnic de 2 mil. exemplare. Imaginea ţării noastre a avut foarte mult de suferit din această situaţie, şi nu a putut fi reparată integral niciodată.

În acelaşi timp, Londra s-a opus – atât cât a putut – tentativelor lui Carol II de a reveni în ţară în 1928, acesta încercând orice metodă posibilă şi cerând şi acceptând ajutor din orice direcţie, inclusiv din partea Ungariei. Ceea ce nu s-a putut atunci, s-a reuşit cu ajutorul lui Maniu mai târziu, dar aceasta este o altă poveste.

După instaurarea comunismului, marea problemă s-a numit „deceniul 9”, în care imaginea României s-a prăbuşit din nou. Nu comentam resorturile acesteia, doar că urmările ei s-au extins, sub influenţa neîncrederii britanicilor în prezentarea publică a evenimentelor din decembrie 1989, coroborate cu faptele anului 1990 – în special.

După ce România începe să îşi revină la normalitate – fără a o realiza pe deplin însă – se obţine dreptul de a călători fără vize în Uniunea Europeană, implicit în Regatul Unit. Aici, România mai suferă o lovitură, pe care o aplică ţiganii care aleg Marea Britanie ca bază a acţiunilor lor, de multe ori presa londoneză arătând cum aceştia au înşelat organele administrative pentru obţinerea de bani, cum au făcut trafic de orice bunuri, cum şi-au vândut copiii în schimbul unui preţ bun ş.a. Mai mult, faptul că mulţi dintre ei sunt certaţi pe viaţă cu săpunul, precum şi stilul agresiv de cerşetorie practicat nu ne-a îmbunătăţit imaginea – iar aceste ultime două caracteristici le-am observat personal din Varşovia până în Manchester, ca să mă refer doar la două laturi geografice.

Este adevărat că şi alţi etnici români au realizat fapte reprobabile, dar de altă factură, fiind recunoscut – în rapoartele diferitelor poliţii – că românii caută în general să treacă neobservaţi, ceea ce înseamnă că se conştientizează foarte bine problema de imagine pe care o au „la firul ierbii”.

În acelaşi timp, mulţi români muncesc cinstit în Regatul Unit, iar eforturile lor sunt apreciate de către angajatori, în mai multe domenii – de la construcţii şi agricultură la IT şi inginerie. De aceea, trebuie să observăm că seriozitatea lor constituie un pilon important al diplomaţiei române de tip modern, ea contribuind – uşor şi nu printr-un efort coordonat de la Bucureşti – la îmbunătăţirea imaginii ţării noastre.

Marea Britanie a înregistrat temeinic toate acestea, diplomaţia sa fiind una profesionistă şi recunoscută ca cea mai bună din lume de peste 200 de ani. De aceea, pentru orice istoric cunoaşterea rapoartelor pe care ambasadorii acestei ţări le trimit acasă sunt surse preţioase şi multe cărţi de valoare au avut la bază aceste materiale,

Două mari evenimente: plagiatul lui Ponta şi carnea de cal

România după 2007 a încercat din ce în ce mai mult să realizeze o apropiere de valoarea supremă a Europei – respectul faţă de lege, rule of law sau la supremacie de droit. Aici, unul dintre profesori a început să fie – pe filieră indirectă – Marea Britanie.

Acest rol s-a dezvoltat din ce în ce mai mult în temeiul a două evenimente din ultimul an. Primul este complexul de evenimente din vară, dintre care primul a fost descoperirea plagiatului lui Victor Viorel Ponta. Fără îndoială că efectul publicării în revista Nature a dezvăluirii a fost apreciată cum se cuvine la Londra, iar faptul că acesta nu a demonstrat demnitate a tras o linie generală privind clasa politică românească – cartonaş aproape roşu.

Politicul s-a umplut de noroi, dar oamenii normali nu

Al doilea eveniment este cel al cărnii de cal. Faptul că România nu a greşit cu nimic şi a fost capabilă să-şi dovedească nevinovăţia, iar autorii fraudei fiind găsiţi în altă parte a fost din nou reţinut la Londra. Practic, oamenii de afaceri români au câştigat – sau nu au pierdut, ceea ce, în contextul economic de astăzi, este un rezultat excelent. Nu cred că cineva din guvernul român şi-ar fi imaginat proporţiile catastrofei, în cazul în care abatoarele noastre ar fi fost prinse cu încălcări ale legii – nici cel mai mare diplomat al lumii trimis la Londra nu ar mai fi putut repara ceva în următorii ani.

În concluzie, politicul s-a umplut de noroi, dar oamenii normali nu – ceea ce înseamnă că sunt premise normale pentru a avea o relaţie calmă şi decentă cu Marea Britanie. Ca de atâtea ori în istoria noastră, când mediul politic a fost de slabă calitate, oamenii neimplicaţi au realizat mai mult decât politrucii.

Marea Britanie mai are însă un rol fundamental pentru România secolului XXI, iar aici diplomaţia României activează, dar printr-un alt mod, mai elegant şi mai eficace.

Elitele româneşti din Marea Britanie

În primul rând, tinerii români vin în fiecare an să studieze în universităţile britanice, cu rezultate bune şi foarte bune. Numărul lor creşte de la an la an, ceea ce înseamnă că prestigiul educaţiei de acolo este mare în România. Acum sunt puţin peste 5000, ceea ce înseamnă 10% din numărul studenţilor români din străinătate. De aceea, galele Ligii Studenţilor Români din Străinătate au premiat de multe ori cu titlul de „studentul român al anului în Europa” tineri din aceste universităţi. Încet – încet, Marea Britanie joacă în acest moment rolul pe care Franţa l-a avut în sec XIX; iar efectele pe termen mediu şi lung vor începe să se vadă destul de curând – o nouă elită apare, elita oamenilor bine pregătiţi, care au performat într-o ţară recunoscută pentru competiţiile sale şi spiritul lor.

În al doilea rând, arta şi cultura, unde sunt mulţi români care excelează. Astfel, vom regăsi nume mari la nivel mondial, şi nu doar naţional: Anamaria Marinca (actriţă), Nelly Miricioiu (soprană), Eugen Sârbu (violonist), Alina Cojocaru (balerină), Corina Belcea (violonistă), Alexander Bălănescu (violonist), Remus Azoiţei (violonist), Vlad Maistorovici (compozitor şi violonist), Diana Ionescu (pianistă), Adrian Ghenie (pictor), Şerban Cantacuzino (arhitect), Mircea Roman (sculptor).

De curând, un tablou al lui Adrian Ghenie s-a vândut cu peste 140.000 euro la casa de licitaţii Sotheby's, ca să menţionăm doar un succes recent; despre calitatea prestaţiilor Alinei Cojocaru nu mai este cazul să menţionăm nimic noi, o face mai bine presa de specialitate.

Mai mare încredere am în aceşti oameni de cultură, în studenţii români din Marea Britanie, precum şi în oamenii obişnuiţi care muncesc din greu zi de zi decât în politicienii de la Bucureşti.

Toţi aceşti oameni, simpli muncitori, studenţi şi artişti de marcă contribuie la efortul colectiv – nu încă foarte bine articulat – de schimbare a percepţiei asupra României. Cu precizarea că studenţii şi oamenii de cultură aduc o valoare mai mare prin prestaţiile lor.

Doresc să şi exemplific, deoarece „o imagine valorează mai mult decât 10.000 de cuvinte”, după cum spunea Confucius. Astfel, am ales un tânăr de valoare, pianist, Sergiu Tuhuţiu. Absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, cu studii masterale la Hochschule Fur Musik und Darstellende Kunst din Stuttgart, urmează acum un program post-universitar la Royal College of Music în Londra. A concertat în Anglia, Germania, Franţa, Elveţia, Italia, Canada, Brazilia.

Cu siguranţă, diplomaţia României la Londra nu este constituită doar din ambasada noastră şi personalul ei. Mai mare încredere am în aceşti oameni de cultură, în studenţii români din Marea Britanie, precum şi în oamenii obişnuiţi care muncesc din greu zi de zi decât în politicienii de la Bucureşti.

În acelaşi timp, să ne bucurăm că astăzi diplomaţia nu mai este domeniul rigid de altă dată. Totuşi, nu trebuie să ne culcăm pe o ureche – în clubul celor din lumea bună se ajunge greu, cu multă muncă, iar locul se menţine doar prin seriozitate şi efort.

Peste ani, dacă vom creşte gradul de profesionalism, ne vom felicita. Şi în lista ţărilor cărora le va trebui să le mulţumim, vom include pe un loc fruntaş Marea Britanie.