Direcţia Permise: Sistemul informatic s-a blocat, în ce zi se reprogramează examenele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Direcţia Regim Permise nu a putut onora cererile celor care aveau de primit permisul sau de dat examen.(Foto:Adevărul)
Direcţia Regim Permise nu a putut onora cererile celor care aveau de primit permisul sau de dat examen.(Foto:Adevărul)

Direcţia de Regim Permise avea sistemul informatic blocat azi-dimineaţă, examinarea şi eliberarea carnetelor de conducere fiind imposibilă.

Şeful instituţiei, Florin Cătană, a precizat faptul că cei care aveau programate examene marţi vor fi reprogramaţi pentru sâmbătă dacă totul va fi în ordine.

”A fost o mică problemă la zona de climatizare pe sistemul server, a fost o problemă tehnică.Există nişte proceduri care trebuie repectate şi durează, trebuie ca până la ora 10.30 să remediem situaţia dar s-ar putea să mai dureze”, a spus Cătană

”Pe cei care nu vor putea da examenul astăzi îi vom reprograma pentru sâmbătă”, a continuat şeful Direcţiei Permise.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite