DNA a clasat o parte din acuzaţiile aduse Elenei Udrea în Dosarul Microsoft. Crin Bologa: „Este vorba de o infracţiune de trafic de influenţă şi una de fals”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine: Mediafax
Imagine: Mediafax

Fostul ministru al Dezvoltării, Elena Udrea, a scăpat de trei acuzaţii din Dosarul Microsoft, nu de întreaga anchetă, a precizat şeful DNA Crin Bologa, întrebat de jurnalişti în legătură cu informaţiile apărute în spaţiul public legate de clasarea dispusă de procurori pe numele acesteia.

Dosarul Microsoft este în continuare în cercetare la DNA, în legătură cu achiziţiile ilegale de licenţe de software. Cu privire la Elena Udrea, şeful DNA Crin Bologa a afirmat că în trei din cele patru dosare disjunse din cauza Microsoft pe numele acesteia procurorii au dat soluţia de clasare.

„Nu este o clasare în dosarul Microsoft. Este o clasare data faţă de unul dintre inculpaţii de atunci, pentru o infracţiune de trafic de influenţă. Dosare cu Microsoft au fost trimise în judecată şi din câte ştiu mai sunt în cercetare încă. Nu s-a dat în toate cele patru clasare, din câte ştiu eu s-a dat în cele trei, dar nu au legătură toate cu Microsoft, deci numai cu persoana în cauză (n.r. – Elena Udrea, aşa cum au întrebat jurnaliştii). De exemplu, una dintre clasări se referă la o declaraţie de avere. Deci este vorba de un fals, cercetat acolo. Un trafic de influenţă şi un fals. Dar încă nu s-a dat soluţie în toate dosarele care au legătură cu Microsoft”, a declarat procurorul-şef al DNA Crin Bologa.

Clasarea a venit ca urmare a deciziei noului procuror de caz din Dosarul Microsoft, după plecarea din DNA a Mihaielei Moraru-Iorga, cea care l-a instrumentat de la început. Iorga a fost şi cea care a cerut şi a obţinut în instanţă arestarea Elenei Udrea pentru respectivele acuzaţii.

Cine a instrumentat iniţial Dosarul Microsoft

„Dosarul Microsoft a fost instrumentat începând din 2015 până în urmă cu un an sau doi de un alt procuror (n.r. – Mihaiela Moraru-Iorga) care este în prezent plecat din DNA. Dosarul a fost repartizat la un alt procuror, care în perioada de la preluarea acestui dosar până în momentul dării acestei soluţii de clasare a studiat toate volumele existente în aceastăă cauză, astfel încât să îşi facă o imagine clară asupra faptelor reţinute, asupra probelor existente cu privire la aceste fapte şi s-a ajuns la concluzia că în cee ace priveşte o faptă de trafic de influenţă, una singură în dosarul respectiv în care s-a pronunţat clasarea la care faceţi trimitere, nu poate fi probată. Şi atunci, procurorul şi-a asumat acestă soluţie, în legătură cu probele existente, soluţie pe care şi-a însuşit-o şi procurorul ierarhic superior. (…) Nu voi comenta dosarul cu privire la care fosta noastră colegă a propus anumite măsuri (n.r. – preventive), dar pot să affirm că soluţia de clasare a fost verificată şi de procurorul ierarhic superior procurorului de caz, iar procurorul de caz a argumentat convingător soluţia de clasare”, a declarat Crin Bologa.

Elena Udrea a fost arestată preventiv în 2015

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor conexe celor de corupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 10 februarie 2015, a inculpatei Elena Gabriela Udrea, pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:

- trafic de influenţă (fapte în legătură cu încheierea şi derularea acordului cadru de licenţiere Microsoft din anul 2009, a contractelor subsecvente şi a actelor adiţionale la acestea);

- trafic de influenţă (fapte în legătură cu derularea contractului e-România);

- trafic de influenţă (fapte în legătură cu pretinderea şi primirea a 500.000 de euro);

- spălare de bani.

Inculpatei Elena Gabriela Udrea i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentată, la data de 11 februarie 2015, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile", notau anchetatorii DNA pe pagina de interenet a instituţie în 10 februarie 2015.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite