DNA cumpără un sistem multifuncţional de interceptare, care include şi un SUV 4x4, de la o firmă cu asociaţi israelieni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Decizia Curţii Constituţionale din 2016, care a interzis SRI să mai efectueze interceptări în anchetele procurorilor anticorupţie, a determinat DNA să achiziţioneze un sistem multifuncţional de interceptare, inclusiv un SUV 4x4.

Potrivit informaţiilor obţinute de profit.ro, sistemul multifuncţional de interceptare va fi livrat DNA de către Cellphone Group Impex, pentru suma de 2,8 milioane de lei, fără TVA, de la un estimat de 3,11 milioane de lei, fără TVA. 

Sistemul, care include şi un autoturism SUV 4X4, plus servicii de instalare şi configurare, va fi livrat până la finele lunii ianuarie 2021. 

Cellphone Group Impex a fost înfiinţată în anul 1997, are ca obiect de activitate "alte activităţi de servicii informaţionale" şi a consemnat în 2019 o cifră de afaceri de 50.000 lei. Asociaţii firmei sunt doi cetăţeni israelieni, Beizer Arie şi Cooper Gil Yossef, fiecare cu 50% din capitalul social, conform termene.ro. 

La licitaţie s-au înscris şi Felix Telecom şi Magus Protect Technologies. 

Înfiinţată în 2002, DNA desfăşoară urmărirea penală pentru infracţiuni de corupţie şi asimilate cu acestea, investigând şi infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene precum şi anumite categorii de infracţiuni grave de criminalitate economico-financiară. 

CCR a interzis SRI să mai facă interceptări pentru DNA

În martie 2016, CCR a motivat decizia ca SRI să nu mai efectueze interceptările din anchetele procurorilor, precizând că decizia se aplică dosarelor aflate pe rolul instanţelor, dar nu şi celor în care decizia a fost deja luată. 

"Cu privire la efectele prezentei decizii, Curtea reaminteşte caracterul erga omnes şi pentru viitor al deciziilor sale (...). Aceasta înseamnă că, pe toată perioada de activitate a unui act normativ, acesta se bucură de prezumţia de constituţionalitate, astfel încât decizia nu se va aplica în privinţa cauzelor definitiv soluţionate până la data publicării sale, aplicându-se, însă, în mod corespunzător, în cauzele aflate pe rolul instanţelor de judecată. În ceea ce priveşte hotărârile definitive, această decizie poate servi ca temei de revizuire, în baza art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, în această cauză, precum şi în cauzele în care au fost ridicate excepţii de neconstituţionalitate similare, înaintea datei publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I", se arată în motivarea deciziei CCR de a declara ca neconstituţională sintagma "alte organe specializate ale statului" din articolul care reglementează efectuarea interceptărilor.

Decizia CCR, privind interceptările

Plenul CCR a admis pe 16 februarie, cu majoritate de voturi, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor din Codul de procedură penală care prevăd că supravegherea tehnică dispusă de procuror poate fi efectuată nu doar de "organul de cercetare penală sau de lucrători specializaţi din cadrul poliţiei", ci şi de "alte organe specializate ale statului".

"În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma 'ori de alte organe specializate ale statului' din cuprinsul dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală este neconstituţională. Curtea a constatat că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3), conform cărora România este stat de drept, în care drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor sunt garantate", se preciza într-un comunicat al CCR.

Curtea a constatat, totodată, că sintagma supusă controlului nu respectă condiţiile de calitate ale unei norme legale sub aspectul clarităţii, preciziei şi predictibilităţii, întrucât 'nu permite subiecţilor de drept să determine care sunt organele specializate ale statului abilitate să realizeze măsurile dispuse prin mandatul de supraveghere tehnică, măsuri cu un grad ridicat de intruziune în viaţa privată a persoanelor'.

Alineatul din Codul de procedură penală supus controlului de constituţionalitate prevede că "procurorul pune în executare supravegherea tehnică ori poate dispune ca aceasta să fie efectuată de organul de cercetare penală sau de lucrători specializaţi din cadrul poliţiei ori de alte organe specializate ale statului". 

Decizia Curţii Constituţionale din anul 2016 a avut ca efect faptul că procurorii nu au mai putut apela la SRI sau la alte servicii de informaţii pentru interceptări de comunicaţii, ceea ce  a afectat operativitatea soluţionării dosarelor aflate în lucru la Direcţia Naţională Anticorupţie. Astfel, DNA a fost nevoită să suplimenteze numărul de poliţişti şi să redirecţioneze lucrători de la activităţile de cercetare penală.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite