Alina Mungiu-Pippidi: Dna Dr. Dorobăţ: demisia, acum!

Publicat:
Ultima actualizare:
Alina Mungiu-Pippidi
Alina Mungiu-Pippidi

Familia Dorobăţ poate mulţumi instanţei pentru decizia clementă. Au scăpat uşor. Şi cel mai bun fel de a mulţumi este ca dna Dorobăţ să îşi dea demisia de luni dimineaţă, dacă nu a făcut-o deja, fără să aştepte să o demită preşedintele Consiliului Judeţean.

Dna Prof. Univ. Dr. Carmen Dorobăţ a fost o prezenţă constantă în media după declanşarea pandemiei de coronavirus graţie faptului că se află la conducerea celui mai mare spital de boli infecţioase din Moldova – unde am studiat şi eu ca studentă la UMF Iaşi în tinereţe. Nu o cunosc, nu îmi amintesc să o fi avut asistentă. Ca toată lumea am citit însă acum cîţiva ani deja despre flagrantul în care ea şi soţul ei au fost prinşi (banii sub saltea) pentru primirea de şpagă de la 124 de studenţi de la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) Iaşi, pentru a-i promova la examene. Nu cred că vreţi să fiţi trataţi nici măcar de o pneumonie mai banală decît COVID de asemenea studenţi, şi dacă PSD a pierdut la Iaşi alegerile e şi din cauză că a susţinut-o în funcţia de manager pe dna. dr. Dorobăţ pînă la condamnarea definitivă, care s-a petrecut zilele astea.

Ca şi la chirurgul ieşean al cărui pacienţi s-au mobilizat să îl apere (şi care m-a interpelat în cadrul conferinţei mele la UMF acum doi ani să se plîngă de anticorupţia românească) instanţa a decis o condamnare cu suspendare. Instanţele din România au pe bună dreptate reticenţe în a condamna altfel decît simbolic doctori care sunt profesionişti şi de care pacienţii au nevoie. În acest caz condamnarea interzice soţilor Dorobăţ să mai predea (de altfel, fuseseră imediat şi prompt suspendaţi din UMF), dar nu să practice. Ei nu i s-a interzis nici măcar dreptul de a rămîne la conducerea spitalului, care depinde de Consiliul Judeţean. Şi unde este încă manager.

PSD a făcut un lucru bun între timp mărind salariile doctorilor suficient ca nimeni să nu mai poată spune că trebuie să ia şpagă sau altfel sistemul nu ar funcţiona. Şpaga de la studenţi, de altfel, nu e precum cadoul de recunoştinţă al pacientului la doctor (şi acesta a devenit inutil – trimiteţi flori sau donaţii către spital dacă vreţi să vă arătaţi recunoştinţa), e un gest complet corupt, care viciază sistemul de merit, distorsionează calitatea educaţiei şi perverteşte relaţiile dintre educat şi educator. Familia Dorobăţ poate mulţumi instanţei pentru decizia clementă. Au scăpat uşor.

Şi cel mai bun fel de a mulţumi este ca dna Dorobăţ să îşi dea demisia de luni dimineaţă, dacă nu a făcut-o deja, fără să aştepte să o demită preşedintele Consiliului Judeţean.

Puteţi comenta acest articol pe România Curată

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite