Doi cetăţeni români au fost inculpaţi în Ungaria pentru că au lăsat 100 de migranţi încuiaţi în remorca acoperită a unui camion

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Csongrad, procurorii maghiari au pus vineri sub acuzare doi cetăţeni români pentru trafic de migranţi, după ce aceştia ar fi încercat să traverserze ilegal, în iunie 2015, frontiera austriacă cu mai mult de 100 de migranţi, pe care i-au lăsat ulterior încuiaţi în remorca acoperită şi încinsă a unui camion, scrie Reuters.

De asemenea, unul dintre suspecţi a fost inculpat şi pentru tentativă de omor şi cruzime excesivă la adresa mai multor persoane, printre care se numără copii.

Cei doi români ar fi îngrămădit cel puţin 106 migranţi în remorca unui camion, care era parcat în apropiere de satul maghiar Morahalom, situat lângă frontiera sârbă.

Migranţii au fost îngrămădiţi într-un spaţiu de zece metri pătraţi, fără niciun aparat de ventilaţie. După doar câteva minute, migranţii au început să bată în uşile încuiate ale remorcii.

Între timp, suspecţii români au decis să părăsească camionul la marginea drumului şi i-au lăsat pe migranţi în remorca încuiată. Migranţii au reuşit să scape din capcană, doar după ce au forţat uşile.

Autorităţile maghiare au reuşit să-i captureze pe suspecţi, care au plecat cu o altă maşină spre România. Cei doi cetăţeni români sunt arestaţi preventiv la Szeged.

„Erau copii şi bebeluşi în remorca camionului, migranţii puteau să moară în 20-25 de minute în acea îngrămădeală. Uşile nu puteau să fie deschise din interior, iar mai multe persoane au leşinat sau au ajuns într-o stare critică din cauza lipsei de oxigen“, au declarat procurorii maghiari.

În august 2015, 71 de migranţi au fost descoperiţi morţi în remorca unui camion frigorific, care a fost abandonat la marginea unui drum austriac. Migranţii au murit sufocaţi în spaţiul insuficient din remorca camionului.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite