Doliu naţional în România pentru victimele atentatelor din Bruxelles

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul a decis ca joi să fie zi de doliu naţional în România pentru victimele atentatelor din Bruxelles. 32 de persoane au murit marţi în urma mai multor explozii care au avut loc pe Aeroportul Zaventem şi la metroul din capitala belgiană.

„Guvernul a hotărât ca 24 martie să fie declarată zi de doliu naţional pe teritoriul României”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.

Acesta a precizat că drapelul României va fi coborât în bernă, iar posturile de televiziune şi radio îşi vor adapta programul.

Metropola belgiană Bruxelles a fost zguduită, marţi dimineaţă, de atentate teroriste comise de jihadiştii Statului Islamic la aeroportul Zaventem şi la staţia de metrou Maelbeek. În urma atacurilor şi-au pierdut viaţa 31 de persoane, iar alte 205 au fost rănite.

Atentate la Bruxelles. 32 de persoane au murit

Două explozii au avut loc marţi dimineaţa pe Aeroportul Zaventem şi una la staţia de metrou Maelbeek, situată în apropierea Cartierului European. Cel puţin 32 de persoane au fost ucise şi alte aproximativ 260 rănite în cele trei explozii din capitala Belgiei revendicate de organizaţia jihadistă Statul Islamic.

„Luptătorii Statului Islamic au detonat o serie de bombe, centuri şi dispozitive explozive, marţi, la aeroport şi la o staţie de metrou din centrul Bruxelles-ului, capitala Belgiei, ţară care participă la coaliţia internaţională împotriva Statului Islamic“, a precizat Statul Islamic într-un comunicat redat de Amaq News.

„Le promitem ţărilor cruciate care s-au aliat împotriva Statului Islamic zile mai sumbre, ca reacţie la agresiunile contra statului nostru. Cu voia lui Allah, vă aşteaptă ceva mai dur şi mai amar“, a avertizat organizaţia jihadistă.

Exploziile de la Bruxelles au avut loc la patru zile de la capturarea lui Salah Abdeslam, singurul supravieţuitor al comandoului implicat în comiterea atentatelor teroriste de la Paris din 13 noiembrie 2015. Atentatele de la Paris au fost revendicate de asemenea de Statul Islamic.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite