Donaţie germană pentru secţiile ATI Covid din România

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
intubat

Germania a donat României 40 de aparate de ventilaţie pulmonară destinate tratamentului pacienţilor care suferă de forme medii şi grave de COVID-19.

Zece dispozitive medicale de tip Trilogy Evo O2, de la Philips, permit îngrijirea continuă sau intermitentă a pacienţilor şi pot fi utilizate atât pentru ventilaţia invazivă, cât şi pentru cea non-invazivă. Alte 30 de ventilatoare de tip Lumis 150, produse de ResMed, sunt concepute pentru tratarea non-invazivă a pacienţilor care suferă de insuficienţă respiratorie acută.

Valoarea echipamentelor donate, care sunt identice cu cele utilizate şi în Germania pentru tratamentul pacienţilor infectaţi cu virusul corona, este de peste 290 de mii de euro.

Cele 40 de ventilatoare vor ajunge în spitalele care au nevoie de o suplimentare a numărului de echipamente medicale, a precizat ministrul român al Sănătăţii Nelu Tătaru, care a salutat gestul Germaniei. „Anul acesta ne-a demonstrat că solidaritatea este esenţială în lupta împotriva noului coronavirus. Europa se confruntă din nou cu o creştere rapidă a numărului de cazuri, ceea ce pune o presiune puternică asupra sistemelor de sănătate şi a personalului medical. Acest lucru nu a împiedicat însă statele membre să îşi ofere ajutorul unele altora şi să pună în comun resursele de care dispun”, a comentat oficialul român.

image

Cord Meier-Klodt: Pandemia va fi învinsă numai atunci când va fi învinsă de toţi

„Este din nou necesară o solidaritate specială între parteneri - coloana vertebrală a Uniunii noastre Europene comune”, a transmis ambasadorul Germaniei la Bucureşti, Cord Meier-Klodt. Livrarea s-a realizat într-un timp foarte scurt, prin efortul celor două guverne şi al celor două ambasade, de la Bucureşti şi Berlin, a explicat diplomatul german. „Sunt foarte încântat că putem da României o mână de ajutor. Această pandemie va fi învinsă numai atunci când va fi învinsă de toţi”.

La începutul pandemiei, în luna martie, România dispunea de 1361 de ventilatoare mecanice pentru aproximativ 2500 de paturi de terapie intensivă. În prezent sunt, conform unui raport obţinut de ziarul Libertatea, aproape 2300 de paturi dotate cu aparate de ventilaţie mecanică, dintr-un total de aproximativ 4000. În ce priveşte personalul medical, criza nu a putut fi remediată în cele aproape zece luni de pandemie. Numărul medicilor este de aproximativ 1200.

Aeronava care a adus aceste echipamente i-a transportat în ţară şi pe şase militari români care au fost răniţi în Afganistan şi au fost trataţi la Centrul Medical Regional Landstuhl din landul Renania-Palatinat.

Cristian Ştefănescu - Deutsche Welle

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite