Ministrul Elena Udrea, afaceri ilegale cu oameni-paravan: Dan Andronic şi Tudor Breazu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elena Udrea FOTO inquamphotos.com
Elena Udrea FOTO inquamphotos.com

Deputata Elena Udrea (42 de ani) este în centrul unui nou scandal de corupţie. Procurorul-şef al DNA, Laura- Codruţa Kövesi, a cerut marţi avize de la Camera Deputaţilor pentru începerea urmăririi penale şi încuviinţarea reţinerii şi a arestării preventive. Cererea va fi discutată astăzi în şedinţa Biroului Permanent al forului legislativ.

Principalele acuzaţii în cazul Elenei Udrea: luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani, toate în formă continuată. Faptele ar fi fost făcute în perioada decembrie 2008 - februarie 2012, atunci când Udrea a ocupat fotoliile de ministru al Turismului, ministru interimar al Mediului şi ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului. În esenţă, potrivit DNA, dosarul priveşte o mită de 5.000.000 de dolari, care ar fi fost primită de la milionarul Bogdan Buzăianu şi modul în care Elena Udrea ar fi achiziţionat de la o firmă de stat, la preţ subevaluat, vila Săbărel din Eforie Sud.

DNA: Şpagă de 5 milioane de dolari

Potrivit referatului DNA, totul începe în anul 2010, când fostul ministru i-ar fi cerut lui Buzăianu, proprietarul Energy Holding, suma de 5.000.000 de dolari. Milionarul are cetăţenie elveţiană şi este finul fostului ministru al Economiei, Dan Ioan Popescu. El este unul dintre „băieţii deştepţi” din energie, expresie lansată de Traian Băsescu, care îi definea astfel pe cei care cumpărau energie de la stat la preţuri subevaluate pentru a o revinde tot statului cu câştiguri mari.

Acordul cu Energy Holding a adus Hidroelectrica cele mai mari pierderi dintre toate contractele cu „băieţii deştepţi” - 1,4 miliarde de lei pentru perioada 2006-2012. În schimbul banilor, Udrea l-ar fi asigurat că aceste  contracte vor fi derulate în continuare. Ea şi-ar fi folosit influenţa de ministru şi de lider PDL la şefii din Hidroelectrica şi Ministerul Economiei. Udrea ar fi primit, printr-un intermediar, 3.800.000 de dolari şi o creanţă de 900.000 de euro la una dintre firmele controlate de Buzăianu.

Afacerile din mass-media

În modul în care au fost spălaţi o parte din aceşti bani, surse judiciare au declarat că au fost implicaţi, ca persoane paravan în beneficial Elenei Udrea, doi patroni de presă. Cei doi ar fi încheiat mai multe tranzacţii financiare, în 2011,  în numele Elenei Udrea, în urma cărora Elena Udrea ar fi devenit patronul de facto al „Evenimentul zilei“ şi „Capital“.

Jurnalistul Dan Andronic a reacţionat ieri şi a arătat că: „«Evenimentul Zilei» este implicat în «jefuirea» Hidroelectrica la fel de mult cât este «România liberă» implicată în «jefuirea» Astra, Realitatea TV - în «jefuirea» Petromservice şi a bugetului de stat, Hotnews – în «jefuirea» banilor de la Siveco şi Pro TV – în «contractarea» a 5 milioane de euro de la Ministerul Dezvoltării”.

Vila de la Eforie Sud

În cazul achiziţionării „Vilei Săbărel” din Eforie Sud, Udrea ar fi folosit societatea Romlit Spectrum, deţinută de Tudor Breazu - administratorul moşiei de la Nana şi complice în dosarul „Gala Bute”. Firma a cumpărat imobilul, suprafaţă utilă de 700 metri pătraţi, de la o societate de stat, prin metoda negocierii directe, pentru suma de 56.425 de euro. Fostul ministru ar fi făcut presiuni la directorul societăţii de stat pentru trecerea în proprietate a imobilului, deşi nu se efectuase plata banilor, şi la primarul oraşului Eforie Sud, pentru a cumpăra la jumătate de preţ terenul aferent vilei, 386 de metri pătraţi. Potrivit DNA, vila ar fi fost renovată de un afacerist care era abonat la contracte cu Compania Naţională de Investiţii (CNI). Lucrările, în valoare de circa 520.000 de lei, sunt considerate mită.

Atac la Kövesi

Elena Udrea a negat marţi  acuzaţiile DNA şi declarat că acest nou dosar este bazat pe denunţurile Anei Maria Topoliceanu, fostă şefă a CNI şi complice în „Gala Bute”. Ea a adăugat că noile dosare sunt rezultatul „diviziei Udrea” din DNA şi a acuzat-o din nou pe şefa instituţiei, Laura-Codruţa Kövesi, că face tot posibilul să-i deschidă noi dosare. „E clar că acolo există o divizie Elena Udrea. Sunt o ţintă a dnei Kövesi şi a lui Coldea (adjunctul şefului SRI, n.r.),”, a spus ea la Digi 24. În ceea ce priveşte acuzaţia legată de intermedierea contractului cu Hidroelectrica, Udrea a spus că acesta a fost încheiat, de fapt, prin intermediul lui Topoliceanu, şi că aceasta ar fi folosit şi cele cinci milioane de dolari.

Udrea este trimisă în judecată pentru mai multe fapte de corupţie în dosarul „Gala Bute”. Ea mai este cercetată la DNA în cazul  „Microsoft”. Udrea a fost arestată preventiv, la începutul acestui an, 72 de zile. ;

Elena Udrea, implicată în alte trei dosare penale

Fostul ministru Elena Udrea are probleme cu legea încă de la începutul anului 2015. Aceasta mai este cercetată în alte trei dosare penale. Primul este dosarul „Microsoft” în care aceasta este acuzată de trafic de influenţă, în legătură cu încheierea şi derularea acordului cadru de licenţiere Microsoft din anul 2009, a contractelor subsecvente şi a actelor adiţionale la acestea, trafic de influenţă, în legătură cu derularea contractului e-România, trafic de influenţă, în legătură cu pretinderea şi primirea a 500.000 de euro şi spălare de bani. În acest dosar, Elena Udrea a fost arestată preventiv pe 11 februarie.

Ulterior, pe pe 21 aprilie, procurorii anticorupţie au trimis-o în judecată pe Udrea în dosarul „Gala Bute” în care este acuzată de abuz în serviciu în legătură cu organizarea evenimentului omonim de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi, respectiv, de luare de mită în legătură cu finanţarea de către acelaşi minister a mai multor contracte. Procurorii au decis desjungerea cauzei pentru infracţiunile de spălare de bani şi folosirea influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite, reţinute în sarcina Elenei Udrea, pentru aceste infracţiuni fiind continuate cercetările într-un alt dosar penal. În acest moment, Elena Udrea este cercetată sub control judiciar.

Fostul ministru a stat în arest la domiciliu de pe 7 mai până pe 16 iunie. De pe 11 februarie şi până pe 17 februarie, aceasta a stat în arest preventiv, loc în care s-a întors în perioada 25 februarie - 30 aprilie, Udrea fiind încarcerată în Arestul central al Poliţiei Capitalei, apoi transferată la Penitenciarul Târgşor.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite