Dosarul Mediafax. Cum îşi trăgea Adrian Sârbu prime şi bonusuri din evaziune fiscală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătorii Curţii de Apel care l-au arestat pe Adrian Sârbu în dosarul Mediafax au arătat că schema imaginată de omul de afaceri pentru a frauda statul nu avea doar scopul de a eluda plata taxelor, dar şi de a folosi banii astfel rezultaţi la plata unor bonusuri consistente.

Fondatorul trustului Mediapro Adrian Sârbu folosea banii pe care angajaţii săi îi delapidau pentru a-şi da prime şi bonusuri. Cel puţin aşa susţin magistraţii Curţii de Apel în motivarea în care explică de ce au decis să elibereze pe numele omului de afaceri un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Astfel, explică magistraţii, Adrian Sârbu, care controla societăţile din grupul Mediafax (SC Mediafax Group SA, SC Mediafax SA, SC Apropo Media SRL) i-ar fi solicitat Lilianei Şerban, Roxanei Dorina Grigoruţă, Eugeniei Bălan, Sorin Dinu, Danielei Reghina Cozac, Rodicăi Crisbasan, Dragoş Chiş, Dianei Atanasiu şi Dragoş Eremia să pună la punct schema de evaziune fiscală şi de spălare a banilor. Ulterior, banii spălaţi ar fi fost folosiţi la plata unor prime şi bonusuri consistente, dar şi la plata salariilor ”la negru”.

Principalul beneficiar al bonusurilor ar fi fost chiar bossul Mediafax, Adrian Sârbu. ”Totodată, sistemul creat nu ar fi avut ca scop doar sustragerea de la plata către bugetul general consolidat al statului a taxelor şi impozitelor, ci şi utilizarea mai departe a sumelor de bani provenite din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în scopul plăţii de bonusuri pentru funcţiile de top ale societăţilor şi, în special, pentru inculpatul Sârbu Adrian”, se arată în decizia de arestare preventivă a bossului de la Mediafax.

Cum funcţiona schema de evaziune

Procurorii au descris în amănunt modul în care funcţiona circuitul prin care firmele din grupul Mediafax reuşeau nu numai să scape de plata taxelor către buget, dar şi să jumulească statul de deducerea TVA pentru operaţiuni comerciale fictive. 

infografie adrian sarbu evaziune

Primul pas, arată anchetatorii, a fost înfiinţarea firmelor-fantomă pe numele unor persoane cu un nivel educaţional scăzut. Aceste societăţi, care erau schimbate la un an şi jumătate, au fost puse să încheie cu angajaţii Mediafax contracte de cesiune a drepturilor de autor.

În paralel, alte patru firme, controlate de către apropiaţi ai lui Adrian Sârbu, ar fi derulat operaţiuni fictive cu Mediafax.

Firmele-fantomă facturau lunar sume cu TVA reprezentând prestări servicii către societăţile Mediafax Group SA, ”creând aparenţa unor circuite comerciale reale şi posibilitatea acestora din urma, să-şi deducă TVA –ul aferent facturilor emise de acestea”. În acest fel, arată procurorii, societăţile din grupul Mediafax beneficiau de deductibilitatea TVA şi de diminuarea bazei impozabile cu sumele înregistrate ca şi cheltuieli aferente facturilor emise de firmele din suveica evazionistă.

Ulterior, banii erau scoşi din conturile firmelor ”prestatoare” de servicii fictive şi folosiţi la plata primelor şi a bonusurilor.

Dosarul Mediafax

La 4 februarie, Adrian Sârbu a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile, sub acuzaţiile de instigare la evaziune fiscală, spălare de bani şi instigare la delapidare.

Scandalul a explodat în urmă cu două luni, când mai multe persoane cu putere de decizie din cadrul Mediafax Group au fost reţinute şi, ulterior, arestate preventiv, după ce au fost acuzate de spălare de bani sau de evaziune fiscală.

Procurorii au arătat că Mediafax Group folosea terţe firme pentru plata parţială a angajaţilor pe drepturi de autor. Respectivele firme acumulau datorii în cascadă, ajungând în incapacitatea să plătească taxe şi impozite. Trei dintre cei cinci reţinuţi în decembrie au primit mandate de arestare preventivă: Roxana Dorina Grigoruţă, Sorin Dinu şi avocatul Dragoş Chiş.

Potrivit procurorilor, prejudiciul total produs bugetului de stat prin operaţiuni fictive se ridică la circa 3,5 milioane de euro.Pentru recuperarea prejudiciului, ANAF a blocat conturile trustului de presă. Din acest motiv, la sfârşitul lui noiembrie 2014, Mediafax Group şi-a cerut insolvenţa la Tribunalul Bucureşti, solicitarea fiind admisă la începutul anului în curs.

Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

 

11 persoane reţinute în urma percheziţiilor la mai multe firme, printre care şi la studiourile MediaPro din Buftea. Prejudiciul, 1,5 milioane de euro

Procurorii Parchetului Capitalei au reţinut marţi 11 persoane după ce dis-de-dimineaţă, poliţiştii au descins la sediile mai multor firme din Bucureşti şi din Ilfov, vizate de anchetatori fiind şi studiourile MediaPro din Buftea, într-un dosar de evaziune fiscală. Prejudiciul în acest caz se ridică la 1,5 milioane de euro.

Percheziţii în Capitală şi în Ilfov într-un caz de evaziune fiscală şi spălare de bani. PRO TV SA nu este cercetată

Mai multe firme din trustul Media Pro sunt vizate într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani. Procurorii efectuază 28 de percheziţii, marţi, în Bucureşti şi în judeţul Ilfov. Potrivit unor surse judiciare, anchetatorii ridică mai multe documente de la sediul Media Pro.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite