FOTO Dosarul „Microsoft”. Creierul afacerii, Claudiu Florică: „Şpaga de 16 milioane de euro mi s-a părut rezonabilă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gheorghe Ştefan a fost trimis în judecată în dosarul „Microsoft”
Gheorghe Ştefan a fost trimis în judecată în dosarul „Microsoft”

Curtea Supremă a judecat miercuri un nou termen în dosarul „Microsoft” în care au fost trimişi în judecată fostul ministru Gabriel Sandu, fostul primar Gheorghe Ştefan şi afaceriştii Dorin Cocoş şi Dumitru Nicolae. În sala de judecată a dat declaraţii creierul afacerii, dar şi denunţătorul Claudiu Florică. El a povestit cum decurgeau întâlnirile pe care le avea cu ceilalţi inculpaţi, dar şi cum au ajuns la Gheorghe Ştefan 4 milioane de euro.

UPDATE La finalul şedinţei de judecată de miercuri, magistraţii au stabilit ca următorul termen să aibă loc 19 decembrie.

De asemenea, la ieşirea din sala de judecată, avocatul lui Dorin Cocoş a precizat că a depus o adresă la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) în care arată că omul de afaceri a depus un denunţ, care s-a confirmat, şi vrea să beneficieze de prevederile legale privind reducerea pedepsei.

La termenul de miercuri al procesului „Microsoft” a fost audiat Claudiu Florica pe care instanţa l-a informat că declaraţia sa trebuie să îl vizeze doar pe Gheorghe Ştefan deoarece fostul ministru Gabriel Sandu şi afaceriştii Dorin Cocoş şi Dumitru Nicolae au recunoscut acuzaţiile.

Astfel, Florică a precizat că îşi menţine declaraţia dată în faţa procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), El a povestit ulterior cum i-a cunoscut pe Ştefan, Sandu şi Cocoş.

„Aşa cum am arătat, au fost mai multe întâlniri în 2009 cu Gheorghe Ştefan, cu Gabriel Sandu şi Dorin Cocoş privind achiziţia licenţelor Microsoft. O primă întâlnire cu toţi trei a avut loc la sfârşitul lui ianuarie - început de februarie 2009, dată la care i-am şi cunoscut pe cei trei inculpaţi”, a spus Florică. 

Acesta a precizat că partenerul său de afaceri în achiziţia de licenţe Microsoft a fost Dinu Pescariu. Mai mult, el a adăugat că ştia că o expire licenţele Microsoft în vara anului 2009 şi că era obligatoriu ca ele să fie reînnoite. 

„Precizez că prima discuţie pe care am purtat-o cu cei trei inculpaţi s-a axat în principal pe proceduri generale ce vizau demararea unui astfel de proiect. Am decis să port o discuţie privată cu aceştia deoarece decizia de continuare a licenţierii Microsoft era o decizie pur politică. Întâlnirile cu cei trei inculpaţi au continuat, iar în momentul în care această decizie, în ceea ce priveşte licenţele Microsoft, a fost luată la nivelul ministerului şi că s-a făcut o estimare a necesarului de licenţe, am ştiut şi care este volumul în bani al acestui proiect”, a povestit Claudiu Florică.

Afaceristul le-a spus judecătorilor că discuţiile cu cei trei, care au avut loc în mai – iunie 2009, s-au axat pe sumele de bani ce urmau să fie date lor, „mai exact sumele de bani pe care aceştia urmau să le primească pentru încheierea acestui contract”. 

„În momentul în care am aflat volumul aproximativ al licenţelor Microsoft, în jur de 90 de milioane de euro, eu am avansat către cei trei inculpaţi propunerea ca aceştia să primească 16 - 17 milioane de euro, sumă pe care eu am considerat-o ca fiind rezonabilă pentru acest proiect şi acea perioadă”, le-a mai spus Florică magistraţilor. 

Întrebat de unul dintre judecătorii de complet care a fost răspunsul celor trei, Claudiu Florică a răspuns că după prima întâlnire pe care au avut-o, au urmat mai multe întâlnire la care fie participau toţi trei, fie doi, fiecare venea câte unul, iar toate erau despre banii pentru licenţe, despre comision şi despre banii pe care urmau să-i primească.

El a precizat însă că nu s-a întâlnit niciodată doar cu Gheorghe Ştefan, ci întâlnire cu acesta erau şi cu Dorin Cocoş sau cu martorul Decebal Draghiş.

4 milioane de euro pentru Gheorghe Ştefan

De asemenea, Florică le-a povestit magistraţilor cum a fost împărţit comisionul, precizând că fostul prima Gheorghe Ştefan a primit 4 milioane de euro. 

„Aşa cum am precizat, era vorba de un comision de 16 - 17 milioane de euro. După prima întâlnire m-am întâlnit cu Dorin Cocoş care mi-a prezentat trei sume de bani care trebuiau să fie transferate. Două către intermediari ai lui Gabriel Sandu şi Gheorghe Ştefan, iar a treia sumă să rămână la dispoziţia acestuia. Suma ce urma să o remit lui Ştefan Gheorghe era de 4 milioane de euro, iar aceasta urma să ajungă la inculpat prin intermediul unei firme controlate de Decebal Draghişi. Pe acesta din urmă îl ştiam de mai multă vreme deoarece l-am văzut de mai multe ori în preajma lui Ştefan Gheorghe”, a explicat martorul.

În privinţa discuţiilor cu fostul primar Gheorghe Ştefan, Florică a povestit că acestea erau „mai mult procedurale”. 

„Nu m-a interesat niciun moment cum îşi împărţeau banii”

„Cu Gheorghe Ştefan cred că am purtat discuţii mai mult procedurale despre modul în care se desfăşura acest contract. Arăt încă o dată că pentru mine relaţia celor trei (a lui Dorin Cocoş, Gabriel Sandu şi Gheorghe Ştefan – n.r.) era suficientă şi-mi asigura garanţia şi faptul că intermediarul era Decebal Draghici pe care-l ştiam. Pe mine nu m-a interesat niciun moment cum îşi împărţeau banii”, a explicat omul de afaceri.

De asemenea, el a mai povestit că ştia că Gheorghe Ştefan l-a numit în funcţia de ministru pe Gabriel Sandu şi era în sfera de influenţă politică, fiindu-i şef de partid. 

Cu privire la întâlnirile cu Decebal Dragici, Claudiu Florică le-a spus magistraţilor că au fost mai multe, acestea vizând modul în care urma să-i dau comisionul care-i revenea lui Gheorghe Ştefan. 

„Am avut uneori şi discuţii mai aprinse privind plata unor bani. Draghici mi-a spus să fac unele plăţi către o televiziune. Direct nu am auzit niciodată dacă banii pe care urma să-i primească Ştefan Gheorghe serveau la finanţarea campaniei PDL, dar sigur în acea perioadă s-au făcut discuţii pe care le auzeam în treacăt, nefiind participant direct”, le-a mai spus Cătălin Florică magistraţilor. 

Dosarul „Microsoft”, trimis în instanţă din martie 2015

Dorin Cocoş şi Dumitru Nicolae, precum şi primarul suspendat Gheorghe Ştefan şi fostul ministru Gabriel Sandu au fost trimişi în judecată, pe 23 martie, în dosarul „Microsoft”.

Anchetatorii au disjuns urmărirea penală faţă de cei patru, stabilind că probele pe care le au sunt suficiente pentru trimiterea lor în faţa instanţei.

În dosarul „Microsoft”, oamenii de afaceri Dorin Cocoş şi Nicolae Dumitru şi primarul suspendat al municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, sunt acuzaţi de trafic de influenţă şi spălare de bani, iar Gabriel Sandu, ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în perioada decembrie 2008 - septembrie 2010, de luare de mită şi spălare de bani.

Potrivit procurorilor, Dorin Cocoş ar fi pretins şi primit 9 milioane de euro de la Claudiu Florică şi Dinu Pescariu, pentru ca, prin intermediul Elenei Udrea, la acea vreme ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului şi vicepreşedinte PDL, să asigure firmelor susţinute de Florică încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft cu Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.

Totodată, potrivit procurorilor, Dorin Cocoş ar fi cerut 17,5 milioane de euro pentru el, Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu, pentru a interveni în achiziţionarea dreptului de utilizare a licenţelor Microsoft, din care 15,7 milioane de euro ar fi ajuns în contul unor firme controlate de cei trei, direct sau prin intermediari.

Alţi opt miniştri vizaţi în acest dosar

În acest dosar sunt vizaţi şi alţi opt foşti miniştri: senatorii Şerban Mihăilescu şi Ecaterina Andronescu, deputatul Valerian Vreme, europarlamentarul Dan Nica, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu şi Adriana Ţicău.

Cocoş, Sandu, Nicolae şi Ştefan au fost arestaţi preventiv în acest dosar pe 29 octombrie 2014. Gabriel Sandu şi Dumitru Nicolae au stat în arest preventiv până pe 25 ianuarie, când au fost plasaţi în arest la domiciliu, în urma deciziei Curţii Supreme, după ce ar fi făcut denunţuri în dosar.

Gheorghe Ştefan este în continuare în arest preventiv, după ce instanţa i-a respins cererea de înlocuire a măsurii cu arest la domiciliu sau control judiciar, el fiind singurul pe numele căruia mai există un mandat de arestare preventivă în acest dosar.

În cazul lui Dorin Cocoş, instanţa a dispus, pe 23 februarie, înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu, la propunerea procurorilor DNA, după ce fostul soţ al Elenei Udrea ar fi făcut un denunţ în dosarul „Microsoft”.

Dorin Cocoş a rămas însă în arestul Poliţiei Capitalei, întrucât pe numele său mai este emis un mandat de arestare preventivă, în dosarul Alinei Bica disjuns din cel privind despăgubirea ilegală de la ANRP.

Elena Udrea a fost şi ea în arest preventiv în acest dosar, în perioada 11 - 17 februarie, ulterior fiind plasată în arest la domiciliu. Pe 25 februarie, Elena Udrea a fost arestată preventiv în dosarul „Gala Bute”.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite