Dosarul „Retrocedări ilegale”. Fostul primar Cristian Poteraş, achitat de magistraţi. Decizia nu este definitivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul primar Cristian Poteraş este acuzat de abuz în serviciu
Fostul primar Cristian Poteraş este acuzat de abuz în serviciu

Fostul primar al Sectorului 6 Cristian Poteraş a fost achitat joi, de Judecătoria Sectorului 6, în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu privind eliberarea unor titluri de proprietate pentru terenuri intravilane. Decizia magistraţilor nu este definitivă.

Alături de Poteraş, au fost achitaţi şi ceilalţi cinci inculpaţi din dosar, potrivit Mediafax.

Totodată, instanţa a dispus ridicarea sechestrului pus asupra bunurilor celor judecaţi.

În martie 2011, Cristian Poteraş, pe atunci primar al Sectorului 6 şi preşedinte al Subcomisiei locale de fond funciar de pe lângă Consiliul Local al Sectorului 6 Bucureşti, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, pentru abuz în serviciu.

Potrivit rechizitoriului, în cursul anului 2006, Cristian Poteraş, Gheorghe Floricică, Dumitru Vultur, Moise Daniel, Boncea Petre, Cristina Popescu şi Dorina Piftor, în calitate de funcţionari publici în cadrul Primăriei Sectorului 6 Bucureşti şi de membri în cadrul Subcomisiei locale de aplicare a Legii fondului funciar Sector 6, nu şi-au respectat atribuţiile de serviciu referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate, ceea ce a condus la eliberarea, cu încălcarea dispoziţiilor legale, a şase titluri de proprietate pentru suprafaţa totală de 119.647,64 mp teren intravilan situat în municipiul Bucureşti, cu o valoare de piaţă, la nivelul anului 2006, de 58.230.034 euro (205.306.570 lei).

În mod identic, a arătat Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), în toate cele şase situaţii, prin modalitatea în care au instrumentat cererile, au formulat propunerile de validare, au procedat la punerea în posesie şi au eliberat titlurile de proprietate, inculpaţii au încălcat dispoziţii legale imperative şi metodologia de soluţionare a cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, astfel că au fost retrocedate terenuri cu o situaţie juridică incertă sau chiar prin încălcarea dreptului de proprietate al altor persoane.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite