Elena Udrea şi sistemul
0
Invitarea Elenei Udrea, demnitar român, la DNA pentru a da declaraţii în dosarul Microsoft, apoi în dosarul galei Bute, a declanşat ulterior o avalanşă de declaraţii media din partea acesteia (interviul acordat Hotnews, Gândul live şi conferinţa de presă susţinută de Elena Udrea), în care oferă diverse detalii despre felul în care lucrează serviciile secrete (SRI) cu oamenii de afaceri, cu politicienii şi cu presa.
Încrengătura de conexiuni prezentată este halucinantă, iar modul de operare a acestui sistem sofisticat, în care foştii contra-candidaţi la prezidenţiale şi adversari politici Elena Udrea şi Victor Ponta se întâlneau în locuinţa ultimului pentru a decide soarta DNA şi a celui/celei care va conduce această instituţie vitală pentru lupta anti-corupţie, ca şi cum ar fi cel mai normal lucru din lume ne-a arătat o arhitectură a corupţiei pe care doar o bănuiam.
S-a scris mult şi se va mai scrie despre acest cutremur de proporţii în viaţa politică românească, dar eu vreau să remarc câteva aspecte care mie mi s-au părut esenţiale:
1. nonşalanţa cu care un demnitar al statului român vorbeşte despre o oligarhie care domină România, din care a făcut parte;
2. seninătatea (sau cinismul) cu care afirmă că aşa merg lucrurile, că aşa este sistemul;
3. narcisismul sau auto-iluzionarea cu care afirmă că ea a fost anti-sistem şi s-a folosit de sistem (înţelegem că în scopuri de corupţie) pentru a-l cunoaşte şi a-l mina din interior (nimeni nu a înţeles cum);
4. vanitatea infinită de a se auto-recomanda ca ”sursă alternativă de informaţii” pentru un preşedinte care, în virtutea funcţiei sale supreme în stat, este constant şi permanent dezinformat şi are nevoie obligatoriu de o ”sursă alternativă”;
5. importanţa pe care şi-o acordă ameninţând cu ”scheletele din dulap” ale celorlalţi.
Să le luăm pe rând. Fac precizarea că nu mă amuză deloc să mă înscriu în corul celor care o atacă pe Elena Udrea zilele acestea, dar sunt uimită de ceea ce spun dezvăluirile sale, şi anume: posibilitatea deplorabilă ca lupta anti-corupţie asumată de fostul preşedinte Traian Băsescu să fi fost doar o faţadă, o imensă impostură, ceea ce îi plasează pe toţi cei care l-au susţinut pe fostul preşedinte în demersul de a consolida un stat de drept puternic într-o postură ridicolă, de naivi sau de manipulaţi. Aceasta este umbra pe care o aruncă Elena Udrea peste 10 ani de mandat Traian Băsescu.
Ce reiese din încrengătura de relaţii despre care ne povesteşte cu nonşalanţă Elena Udrea?
1. că România nu are o clasă politică divergentă, construită pe ideologii diferite şi politici publice diferite şi viziuni diferite pentru un proiect de ţară, ci o masă amorfă de politicieni-reptile, prieteni între ei, care beau cafele pe sofale şi pun sau iau capete de lideri ai unor instituţii cheie;
2. mai reiese că, într-adevăr, printre politicienii invitaţi acum la DNA, unde merg ca la Nufărul cu haina pe mâini să nu le vedem cătuşele, exact aşa mergeau lucrurile, într-un sistem fără culoare politică, în care un soţ (absent, înţelegem, despre care soţia lui nu ştia mai nimic) pleca de acasă cu geamantane cu jumătăţi de milion de euro să le împartă prin oraş;
3. de asemenea, înţelegem că servicii ale statului şi trusturi media deţinute de privaţi numiţi moguli (pentru că au prostul obicei să spele bani, să facă trafic de influenţă şi evaziune fiscală) sunt implicate în poveştile cu sponsorizări ilegale, spălări de bani şi aranjamente în stilul mafia, în care apar şi procurori şefi anti-terorism şi crimă organizată care cereau şi intermediau aranjamente şi dosare, oameni de legătură din consilii locale şi ministere, interpuşi, magnaţi, prim-miniştri;
4. aflăm stupefiaţi că preşedintele României era un biet manipulat, dezinformat de tot sistemul ăsta, inclusiv de SRI, de rapoartele strict secrete pe care orice preşedinte le primeşte din n surse (ambasadori, societate civilă, miniştri, SRI, SIE, organisme internaţionale, alţi lideri europeni), un om care în disperare de cauză a contat doar pe o ”sursă alternativă de informaţii”, demnitarul Elena Udrea, fost ministru, fost candidat, fost lider de partid;
5. validarea corupţiei prin insinuarea că toţi ceilalţi sunt la fel, au ”schelete în dulap”, aşa este sistemul.
Pe scurt, Elena Udrea spune: justiţia în România se face pe simpatii, antipatii şi lupte politice de conjunctură în care vechii aliaţi se măcelăresc ulterior.
Aşadar, demnitarul Elena Udrea, omul loial preşedintelui, omul care ni s-a impus ca fiind ”moştenitoarea” valorilor lui Traian Băsescu – stat de drept, justiţie, anti-corupţie, orientare pro-occidentală, NATO şi UE, parteneriat american puternic – vine senină într-o seară de vineri şi ne spune că ea era, de facto, un nod al unei reţele transpartinice. Senin, fără vinovăţie, fără conştiinţa enormităţilor pe care le afirmă, victimă a unei conspiraţii sofisticate între şeful interimar al SRI, şefa DNA şi alţii, duşmani duşmănoşi care au ceva cu mincinoşii, impostorii şi corupţii. Elena Udrea crede că toate aceste afirmaţii sunt o probă de curaj; admit că aşa este, dar sunt şi o probă de narcisism, vanitate feroce şi iresponsabilitate infinită. La câteva zile după ce Comisia Europeană aprecia mai mult decât pozitiv activitatea DNA în ultimul raport MCV, vine doamna Udrea, deputat al statului român, ales convenabil cu un alt scandal la vremea sa, fost ministru, fostă ”sursă alternativă” să ne explice că nu e adevărat, că ea vine din sistem fiind anti-sistem şi ne spune tuturor că procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi nu este ceea ce pare, iar ea este o victimă a dosarelor politice şi că oricine poate fi oricând în situaţia ei. Pe scurt, Elena Udrea spune: justiţia în România se face pe simpatii, antipatii şi lupte politice de conjunctură în care vechii aliaţi se măcelăresc ulterior. Toate aceste lucruri nu se întâmplă într-un stat de drept, ci undeva la marginea lumii.
Lecţia pe care ar trebui să o reţinem este că puterea poate corupe, toţi politicienii greşesc, iar opinia publică, presa şi societatea civilă, cetăţenii trebuie să se transforme în forţe active de monitorizare, evaluare şi sancţionare a clasei politice şi birocraţiei administrative. Uităm tot timpul că aceşti oameni, potenţaţi în fruntea statului sau în sistemul statului, sunt angajaţii noştri, ai cetăţenilor şi ca angajatori trebuie să le cerem socoteală. Numai aşa vom putea construi un sistem care să lucreze pentru cetăţean, cu o clasă politică educată, minimală şi responsabilă. Să considerăm că toţi avem de lucru, în fiecare zi, dacă vrem să evităm reconstituirea unui sistem subteran similar, care se auto-reproduce datorită pasivităţii noastre, cu alţi domni şi doamne Udrea, într-un sistem care ne exclude pe toţi ceilalţi.
Se încarcă comentariile...
