Emoţii electorale basarabene în România
0Sunt un îndrăgostit de Basarabia, am spus-o public de mai multe ori. Şi o voi spune ori de câte ori voi avea chef. De vreo două zile sunt într-o visare continuă, ceea ce mă nelinişteşte. Încerc să mă aşez, să mă decantez, ca vinul bun după învolburarea lui furibundă. E greu.
Am
participat cu gândul şi cu sufletul la ceea ce s-a întâmplat în Basarabia pe 30
Noiembrie 2014, o zi cu adevărat istorică. Ştiam că după aproape 200 de ani de
stăpânire sau influenţă ruseşti, Basarabia este
românească, totuşi, în „cuget şi simţire”, dar în ce procent? Nimeni nu ştia cu
exactitate, cu toate sondajele de opinie făcute, de-a lungul timpului,
influenţate şi ele de cine le punea pe hârtie.
Acum nu mai era cale de întors. Te duceai la o
urnă, introduceai un vot numai de tine ştiut, apoi aşteptai rezultatul final.
Altfel spus, indirect, tu, Basarabie, aflată la o încrucişare parcă blestemată
de drumuri, trebuia să spui pentru totdeauna dacă vrei să mergi mai departe cu
foştii tăi stăpâni care te-au furat din trupul României, sau cu Europa, din
care face parte şi ţara-mamă.
...Şi ai votat. Ţi-am urmărit paşii cu gândul până
la urnă. Uneori te auzeam spunând ceva, bombănind, ba în ruseşte, ba în româneşte. Aş fi vrut ca
toţi să vorbească româneşte, să-şi amintească de Siberia îngheţată, unde „buneii”
şi părinţii basarabenilor au murit cu
sutele de mii, de faptul că vorbim la fel, că dansăm la fel, că gătim la fel,
fie sarmale, fie plăcinte de toate felurile, şi câte altele. Dar nu se
întâmpla deloc aşa. Iar noi stăteam cu sufletul în gât. Până la numărarea
voturilor era încă mult, iar timpul trecea cu viteza melcului.
...Şi au început să se numere voturile. Facebook-ul
funcţiona perfect, dar rezultatele parţiale erau încă în bătaia vântului, se
clătinau când într-o parte, când în alta. Am trăit emoţii mari, ne-a fost greu.
Până într-o clipă, când a început să se contureze o firavă victorie, numită
inspirat „victoria asta ca o aţă” de către scriitoarea Tatiana Ţîbuleac din
Franţa. Totuşi, chiar subţire fiind, tot victorie se numeşte. În sport, pentru
o miime de secundă se câştigă o medalie de aur. Aşa e, mai ales acum, şi în
politică. Un singur vot poate fi decisiv. El te poate urca până în slăvile
gloriei, sau te poate arunca pe un topogan al istoriei fără întoarcere.
Nu a fost numai un vot la urne, ci o bătălie virtuală între
Est şi Vest, pentru un stat mic, dar care, cu oarece strategie, poate fi
voinic. Şi inspirat. Unii analişti sunt
sceptici şi declară că Parlamentul Republicii Moldova nu va rezista încă patru
ani, în noua configuraţie, dacă guvernanţii nu vor strânge rândurile. Poate au
dreptate, dar ar mai trebui luată în calcul şi mintea românului cea de pe urmă.
Este timpul ei, şi am dori să-şi arate chipul. Sunt toate şansele să apară şi
să se manifeste. De ce?
Pentru că, totuşi, ceva s-a mişcat pe ambele maluri
ale Prutului, în aceeaşi lună, pe 16 şi 30 Noiembrie. Spre un bine încă
neconturat clar, dar pe care îl simţim tot mai aproape de noi.
De Ziua voastră Naţională, să spunem aşa: La mulţi ani, Românie, La mulţi ani, Basarabie, mult dragi nouă, amândouă!