Distribuitorii de energie se plâng de drumurile blocate, după ce vicepremierul Liviu Dragnea a cerut verificarea investiţiilor asumate la privatizare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Companiile de distribuţie a energiei dau vina pe căile de acces la reţelele avariate, care au fost de multe ori îngreunate, sau chiar blocate, dar şi pe întinderea geografică a mare a zonelor unde a fost nevoie de intervenţie.

„Eforturile electricienilor au fost în mod constant îngreunate de situaţia drumurilor şi a căilor de acces la instalaţii (drumuri blocate sau nedeszăpezite, interdicţii de circulaţie pe drumurile publice etc.) şi de o serie de factori precum vegetaţia abundentă nedefrişată pe culoarul de siguranţă al liniilor, copaci căzuţi peste liniile electrice care au fost îndepărtaţi tot de echipele de electricieni şi parcurgerea traseului liniilor electrice printr-un strat semnificativ de zăpadă. Aceste situaţii din teren au condus la termene prelungite de remediere faţă de termenele necesare în conditii meteo obişnuite“, potrivit unui comunicat al CEZ,care deţine distribuţia electricităţii în zona Oltenia. 

Potrivit ultimelor informaţii, la ora 16.30 erau afectaţi 5.660 de consumatori din judeţul Vâlcea, din 9 localităţi, ca şi 5.013 din judeţul Argeş, din 11 localităţi.

Enel a reconectat reţelele

Reprezentanţii Enel, companie care alimentează Bucureştiul şi împrejurimile, dar şi Banatul şi Dobrogea, au avut de furcă mai mult în zona Ilfov-Giurgiu. „În prezent în judeţele Ilfov şi Giurgiu situaţia a revenit la normal, fiind realimentate toate localităţile afectate, iar în municipiul Bucureşti nu au fost înregistrate avarii majore, doar deranjamente individuale“, potrivit companiei. În Banat nu au fost înregistrate avarii, notează compania.

Electrica are de furcă în Buzău

Electrica, care deţine distribuţia în Transilvania şi în nordul Munteniei are probleme în special în zona Buzău, unde a fost cod roşu, iar drumurile nu sunt deszăpezite, ne-a declarat Ion Dumbravă, directorul de operaţiuni al companiei. 

Dragnea a cerut să se investigheze investiţiile

Vicepremierul Liviu Dragnea le-a cerut duminică, la comandamentul de iarnă, reprezentanţilor Departamentului pentru Energie ca în cel mai scurt timp să prezinte în Guvern modul în care companiile private din energie şi-au îndeplinit obligaţiile din contractele de privatizare privind modernizarea reţelelor.

El şi-a motivat solicitarea prin faptul că, de fiecare dată când situaţia meteo este dificilă, apar probleme în funcţionarea reţelelor de energie.

Procese la Paris

Zeci de mii de gospodării au rămas fără energie electrică la sfârşitul săptămânii trecute, unele dintre ele nefiind conectate la reţea nici în cursul zilei de azi.  

Aproximativ 4.000 de locuinţe electrice din judeţul Ilfov nu au avut energie electrică vineri seară, începând cu ora 22.00, din cauza căderilor de zăpadă şi a viscolului, cea mai mare parte a defecţiunilor fiind remediate o oră mai târziu, potrivit informaţiilor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Ilfov, citate de Mediafax.

De asemenea, peste 22.000 de consumatori abonaţi ai companiei CEZ din 15 localităţi ale judeţului Argeş nu au avut curent electric, sâmbătă dimineaţă, din cauza viscolului care a avariat zeci de puncte de transformare operate de CEZ. De asemenea, peste 29.000 de consumatori din şapte localităţi ale judeţului Vâlcea nu au avut curent electric, sâmbătă seară, ca urmare a avariilor survenite pe reţeaua de alimentare.

Alte 2.300 de consumatori din mai multe localităţi ale judeţului Dâmboviţa nu au avut alimentare cu energie electrică din cauza avariilor produse pe reţeaua de alimentare. În Buzău, aproape 10.000 de consumatori casnici au rămas fără curent electric, remedierea avariilor fiind de durată din cauza viscolului foarte puternic, a zăpezii şi a drumurilor blocate. Şi în Prahova aproape 2.000 de consumatori din mai multe localităţi ale judeţului nu au fost alimentaţi cu energie electrică, sâmbătă seară.

Electrica se va privatiza pe bursă

Electrica are mai multe procese pe rol la Curtea de arbitraj de la Paris, atât cu Enel, cât şi cu CEZ, dar şi E.ON, care deţine distribuţia în zona Moldovei. 

Electrica urmează să fie listată la bursă în luna iunie, fiind vizată vânzarea a 51% din titluri, atât pe bursa de la Bucureşti, cât şi pe cea de la Londra, pe modelul Romgaz. Înainte de listare, compania va separa pachetele minoritare deţinute la filialele deja privatizate.

Mai puteţi citi:

Cum au scumpit artificial energia electrică CEZ, EON şi Enel

Factura de curent a românilor a fost umflată artificial în urma unei afaceri dubioase între statul român şi companiile CEZ, EON şi Enel. Statul are de recuperat 2 miliarde de dolari de la acestea.

Electrica a pierdut la Curtea de Arbitraj de la Paris un proces cu Enel. Acesta este primul dintre cele patru procese pe care le are cu distribuitorii de energie

Compania Electrica SA, deţinută de statul român, a pierdut primul proces intentat, la Curtea de Arbitraj de la Paris, împotriva companiilor care au cumpărat filialele de distribuţie şi furnizare pe motiv că nu şi-au respectat unele obligaţii din contractele de privatizare.

Electrica şi-a majorat pretenţiile în litigiul cu CEZ, de la 18 milioane euro la 82 milioane euro

Compania de stat Electrica şi-a majorat pretenţiile de la 18 la 82 milioane de euro în litigiul cu CEZ, derulat la Curtea de arbitraj de la Paris, potrivit raportului financiar al grupului ceh.

Electrica SA va fi divizată înainte de privatizare. O nouă firmă va prelua participaţiile minoritare. Ministrul Niţă anunţa încă din vară crearea unui fond

Distribuitorul de energie Electrica SA, controlat de stat, va fi divizat înainte de privatizare, prin separarea unei firme care va prelua toate participaţiile minoritare deţinute la alte societăţi.

Angajaţii Electrica vor putea prelua acţiuni la filialele privatizate până la finele anului 2014. Cum a plimbat statul tranzacţii de 700 de milioane de euro

Angajaţii, conducerea şi pensionarii care au avut ultimul loc de muncă în cadrul Electrica vor putea achiziţiona pachetul de maxim 10% la filialele deja privatizate până la 31 decembrie 2014, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă postat pe site-ul Departamentului pentru Energie.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite