Enigmele Revoluţiei. Procurorii care au redeschis ancheta susţin că Ion Iliescu a exercitat puterea în stat din 22 decembrie 1989

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parchetul General a publicat ordonanţa prin care a redeschis ancheta în dosarul „Revoluţiei”. Potrivit actului, se aduc în discuţie aspecte inedite: problema unei diversiuni radio-electronice, cine a transmis mesajele mincinoase la radio-tv, cum s-a prăbuşit elicopterul generalului Nuţă, sau ridică întrebări esenţiale: cine conducea după 22 decembroe 1989 Armata şi serviiciile secrete în România?

Dosarul „Revoluţiei” va fi redeschis, a anunţat, marţi, procurorul general interimar al României, Bogdan Licu. Magistratul a arătat că mai multe aspecte din anchetă au zădărnicit aflarea adevărului şi „identificarea tuturor făptuitorilor, precum şi a făptuitorilor din spatele făptuitorilor”.

Bogdan Licu a arătat că ancheta în dosarul „Revoluţiei” a fost una haotică şi defectuoasă. „Am apreciat în aceste condiţii că modul în care s-a desfăşurat ancheta nu corespunde exigenţelor CEDO în ceea ce priveşte obligaţia statului de a efectua o anchetă efectivă”, a susţiut magistratul.

„Adevărul” publică cele mai interesante pasaje, intertilurile aparţin redacţiei. Potrivit procurorilor o interpretare corectă a materialului probator administrat în cauză poate conduce la cu totul altă concluzie, astfel cum vom arăta în cele ce urmează.

Cine a exercitat comanda Armatei Române?

„Ancheta nu stabileşte şi nici nu şi‐a propus să stabilească cine anume trebuia să exercite comanda armatei şi cine a exercitat‐o efectiv, luând în considerare numirea generalului Victor Stanculescu în funcţia de ministru al Apărării Naţionale, revenirea generalului Ştefan Guşă, şeful Marelui Stat Major al Armatei de la Timişoara în ziua de 22 decembrie, demisia guvernului Dăscălescu, difuzarea informaţiei potrivit căreia generalul Nicolae Militaru a preluat comanda armatei.

Dacă până la demisia guvernului Dăscălescu am putea accepta faptul că generalul Victor Stănculescu a exercitat legal funcţia de ministru al Apărării Naţionale, după acest moment conducerea armatei trebuia preluată de prim‐adjunctul ministrului Apărării Naţionale şi şeful Marelui Stat Major, generalul Ştefan Guşă. De altfel acesta, împreună cu generalul Iulian Vlad, după instituirea Comandamentului militar unic, au încercat să asigure conducerea opraţiilor militare din sediul Comitetului Central. (…)

Ancheta nu stabileşte momentul în care generalul Nicolae Militaru preia în fapt conducerea armatei şi în ce temei. După cum am expus anterior, anunţul referitor la preluarea conducerii armatei de către acesta fusese făcut încă de la ora 14,45 la Televiziune”

Cum au fost numiţi ofiţerii în rezervă în funcţii?

„Niciuna din persoanele din comanda armatei nu a fost audiată cu privire la aceste aspecte, iar la dosar nu există nici un document al Ministerului Apărării Naţionale, incluzând aici Marele Stat Major al Armatei care să confirme susţinerile procurorilor militari.
E adevărat că ordinele au fost transmise în cea mai mare parte telefonic, dar în cadrul fiecărei unităţi militare, inclusiv Ministerul Apărării Naţionale, era obligatorie întocmirea registrului notelor telefonice, registru în care se consemna atât conţinutul ordinului, cât şi numele şi funcţia celui care l‐a emis, numele şi funcţia celui care l‐a transmis.
Pe de altă parte ancheta nu stabileşte în ce condiţii preluarea comenzii armatei a fost făcută de ofiţeri în rezervă, câţi ofiţeri în rezervă au fost numiţi la conducerea armatei, iar aceştia nu au fost identificaţi.
De asemenea, ancheta nu stabileşte dacă prin încercarea de izolare a generalilor Guşă şi Vlad la sediul Comitetului Central s‐a urmărit divizarea comenzii Ministerului Apărării Naţionale”.

La ordinele cui operau ofiţerii de infomaţii?

„În egală măsură, ancheta nu şi‐a propus să stabilească şi nu a urmărit în ce măsură a existat o preocupare pentru asigurarea culegerii informaţiilor şi obţinerea unor date reale cu privire la situaţia din acele momente, în condiţiile în care Departamentul Securităţii Statului fusese destructurat, încetându‐şi activitatea, iar unităţile de contrainformaţii militare fuseseră trecute în subordinea Ministerului Apărării Naţionale.

Unele unităţi militare, precum şi Marile Unităţi ale armatei aveau în structura lor subunităţi sau grupe de cercetare în adâncime şi diversiune, care puteau să efectueze prin oameni special antrenaţi diverse acţiuni de informare, necesare pentru elaborarea planului de acţiune”.

Cine a pus la cale diversiunea radio‐electronică?

„Deşi ordonanţa reţine existenţa războiului radio‐electronic, ea se rezumă la a menţiona faptul că acesta a „amplificat starea de psihoză şi incertitudine creată în rândul militarilor şi populaţiei civile”, dar nu răspunde unor întrebări fireşti privind scopul acestui război, necesitatea declanşării acestuia, scopul urmărit, şi nu au fost identificaţi cei care l‐au dispus şi pus în executare.

Astfel, în seara zilei de 22 decembrie, după anunţarea constituirii noii puteri politice (CFSN) a fost declanşată diversiunea radio‐electronică, simultan cu declanşarea acţiunii terorist diversioniste terestre. Aceste acţiuni s‐au desfăşurat simultan şi au avut intensitatea maximă până pe 25 decembrie 1989, data la care a fost executat Nicoae Ceauşescu”.
 

Despre războiul psihologic

„Având în vedere cele expuse anterior devine de necontestat faptul că începând cu data de 17 decembrie 1989 şi până la retragerea trupelor armatei în cazărmi, România s‐a aflat în fapt în stare de război, pentru toate instituţiile cu atribuţii în privinţa asigurării ordinii publice şi siguranţei naţionale existând reprezentarea că ne aflam în pragul unei iminente invazii cu trupe terestre şi desant aerian şi naval.
Este de notorietate faptul că războiul psihologic este un însoţitor permanent al oricărui tip de război. Nu există un război psihologic în sine, el este o componentă a războiului în general, a confruntării, iar efectele lui vizează slăbirea capacităţii de acţiune şi de reacţie a inamicului, zdruncinarea moralului şi a convingerilor sale, creşterea vulnerabilităţii sale şi, pe această cale, facilitatea acţiunilor îndreptate împotriva lui”.

Cine a transmis mesajele mincinoase la radio şi TV?

„Războiul mediatic este în general principalul mijloc al războiului psihologic, în special televiziunea. În cauză există indicii cu privire la faptul că acţiunile aeriene, navale şi terestre au fost precedate şi s‐au desfăşurat pe fondul unui intens război psihologic cu o persistentă diversiune informaţională în care mijloacele mass media, radio şi TV au avut un rol deosebit de activ.

Or, ancheta nu stabileşte ‐ nici nu şi‐a propus acest lucru – dacă există o legătură între evenimentele care s‐au soldat cu pierderi de vieţi omeneşti, mai ales din rândurile trupelor de securitate şi mesajele care au fost difuzate la Televiziune şi Radio.

Spre exemplu, în noaptea de 22/23 decembrie, pe postul naţional de televiziune s‐a transmis în mod repetat că o coloană de camioane cu terorişti se întreaptă spre Aeroportul Otopeni, urmarea fiind aceea că cele două camioane în care se aflau subunităţi de securitate de la Câmpina au fost întâmpinate cu foc de dispozitivul de apărare al aeroportului, 50 de militari fiind ucişi, 13 răniţi.

Un alt exemplu priveşte anunţurile făcute de persoane neidentificate, care dublau anunţurile lui Teodor Brateş, legate de generalii Constantin Nuţă şi Mihalea Velicu, precum şi de trupele USLA. În ambele situaţii numele persoanelor/Unităţii Speciale de Luptă Antiteroristă sunt rostite de personaje care nu apar pe ecran, dar întăresc cele spuse de crainic”.

Cine sunt teroriştii?

„În seara zilei următoare, elicopterul în care se afla generalul Constantin Nuţă se prăbuşeşte în mod misterios în apropiere de Alba Iulia, iar trupele USLA devin ţinţele unor atacuri sălbatice. Una din regulile de bază în caz de conflict armat este aceea a introducerii cenzurii în ceea ce priveşte informaţiile difuzate pe canalele media. (….)

Ancheta nu a reuşit şi nici nu şi‐a propus să identifice persoanele din cadrul comandamentului militar, nu a stabilit ce atribuţii aveau acestea, dacă printre aceste atribuţii se regăseau şi cele legate de instituirea cenzurii; nu s‐a stabilit identitatea persoanei/persoanelor care au decis înfiinţarea acestui comandament; nu s‐a stabilit cine erau cei care furnizau informaţiile celor care ulterior le transmiteau pe post; cum se primeau aceste informaţii, dacă erau verificate/cine le verifica şi cum, în cazul în care nu erau verificate, de ce, în condiţiile în care liniile telefonice şi comunicaţiile în general funcţionau perfect

Incidentele care au început în jurul orei 18,00 în ziua de 22 decembrie şi care s‐au desfăşurat cu intensitate maximă în nopţile de 22/23 şi 23/24 decembrie, s‐au concentrat atât în Bucureşti cât şi în alte localităţi în jurul unor obiective de importanţă deosebită. În cele mai multe cazuri, incidentele au fost precedate de anunţuri făcute la Televiziune sau Radio referitoare la atacuri „teroriste”.”

“S-a încercat aparenţa unui război civil!”

“Din cele expuse anterior rezultă indicii în sensul unei versiuni de anchetă pe care în mod nejustificat procurorii militari nu au avut‐o în vedere şi anume aceea potrivit căreia în mod deliberat, persoane rămase neindentificate, au încercat astfel dezorganizarea conducerii militare la toate nivelurile prin intermediul unor ordine, rapoarte şi informaţii false, prin răspândirea unor zvonuri privind interpretarea mişcării unor forţe ca fiind teroriste, care să ducă la conflicte reciproce urmând să aibă ca rezultat foarte multe victime, morţi şi răniţi (M.Ap.N.‐ USLA, Aeroportul Otopeni, Sibiu etc.), precum şi răspândirea unor zvonuri care să creeze confuzie şi panică în rândurile populaţiei.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă indicii în sensul că s‐a încercat crearea aparenţei unui război civil, în condiţiile în care mijloacele mass‐media vehiculau, la acea dată numărul de 60.000 morţi”.

Despre vidul de putere

“În acest context, stabilirea existenţei sau inexistenţei unei structuri/unui organism care a exercitat puterea de stat, fie numai şi prin exercitarea unui control efectiv al agenţilor statului implicaţi în moartea manifestaţilor în această perioadă este necesară pentru a se putea identifica persoanele responsabile pentru atingerea adusă valorilor protejate de legea penală.

Procurorii militari afirmă cu valoare de adevăr faptul că în perioada 22‐27 decembrie nu a existat un organism/o structură care să exercite puterea de stat întrucât numai în ziua de 27 decembrie a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, Decretul‐lege nr.2 al CFSN privind constituirea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi a consiliilor teritoriale ale Frontului Salvării Naţionale.

După cum rezultă din scurta cronologie a evenimentelor pe care am prezentat‐o, în ziua de 22 decembrie 1989, undeva în jurul orei 17,00, s‐a constituit Consiliul Frontului Salvării Naţionale, care a preluat puterea de stat începând chiar din acel moment, sub protecţia armatei şi a exercitat‐o continuu, în toată perioada până la constituirea formală a acestui organism, în data de 27 decembrie şi după aceea, până la organizarea alegerilor din mai 1990, alegeri pe care această formaţiune politică le‐a şi câştigat”.

Cele de mai sus rezultă din următoarele:

a) Comunicatul către ţară al Consiliului Frontului Salvării Naţionale din seara zilei de 22 decembrie, în care se precizează clar că din acel moment se dizolvă toate structurile de putere ale regimului Ceauşescu, guvernul este demis (deşi Guvernul Dăscălescu demisionase deja, prin declaraţia făcută de Constantin Dăscălescu în balconul clădirii Comitetului Central) şi întreaga putere de stat este preluată de Consiliul Frontului Salvării Naţionale.

Acest comunicat a fost publicat chiar în ziua de 22 decembrie 1989 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1.
În cuprinsul său se precizează expres faptul că „acest comunicat este o primă formă de platformă‐program a noului organism al puterii de stat din România.”

b) Numirea, de către preşedintele CFSN, Ion Iliescu, la data de 23 decembrie, în calitate de ministru al Apărării Naţionale a generalului colonel Nicolae Militaru şi înlocuirea, la data de 24 decembrie, a generalului maior Ştefan Guşă de la comanda Marelui Stat Major al Armatei, cu generalul Vasile Ionel.

Numirea generalului Militaru la conducerea Ministerului Apărării Naţionale a fost comunicată Marelui Stat Major al Forţelor Armate ale URSS şi comandantului Forţelor Armate Unite al Tratatului de la Varşovia, de unde rezultă că această structură de putere fusese recunoscută oficial ca noua putere din România cel puţin în ţările membre ale Tratatului de Varşovia”.

Procuror: “Ion Iliescu, lider din 22 decembrie 1989”

“Trebuie remarcat faptul că în perioada 22‐27 decembrie în Monitorul Oficial al României, Partea I, au fost publicate comunicate ale noii structuri de putere din România. Partea I a Monitorului Oficial este consacrată actelor emise de puterea de stat sau de organele abilitate de puterea de stat să asigure executarea unor legi.

În aceste condiţii apreciez că, deşi formal, Consiliul Frontului Salvării Naţionale a exercitat puterea începând cu data de 27 decembrie, în fapt, această structură, al cărei lider a fost recunoscut ca fiind Ion Iliescu încă din primele momente ale evenimentelor din ziua de 22 decembrie 1989, a exercitat puterea de stat în România din chiar momentul constituirii sale, în ziua de 22 decembrie 1989.

Există în dosarul de urmărire penală mărturii, cât şi rapoarte ale cadrelor Ministerului de Interne din care rezultă că încă din ziua de 22 decembrie, începând cu ora 16,00, s‐au constituit structuri teritoriale ale Frontului Salvării Naţionale care au preluat puterea la nivel local, subordonându‐se celei de la nivel central”.

Ordonanţa poate fi accesată integral pe site-ul Ministerului Public

Ce s-a întâmplat pe 22 decembrie

Ziua de 22 decembrie 1989 a fost marcată de fuga lui Nicolae Ceauşescu şi a soţiei sale Elena cu un elicopter şi victoria revoluţionarilor.Din seara zilei de 22 decembrie, starea de euforie generală a fost înlocuită de haos, odată cu atacarea cu focuri de armă a unor instituţii publice de către indivizi necunoscuţi, numiţi generic "terorişti".

În Bucureşti, de la izbucnirea protestelor, s-au tras focuri de armă în Piaţa Universităţii, la sediul CC şi la sediul Televiziunii, dar şi în alte zone ale oraşului. În acele zile erau frecvente informaţiile privind atacuri asupra unor instituţii importante. Psihoza creată a dus şi la situaţii în care cei care aveau armă au deschis focul tocmai asupra celor veniţi să-i ajute. Potrivit statisticilor oficiale, la Revoluţie, 1.142 de persoane şi-au pierdut viaţa, 3.138 au fost rănite, iar 760 de oameni au fost reţinuţi.
 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite