Eveniment

articolul anterior articolul urmator

Este oficial! Poliţistul care a ucis-o pe Raisa pe trecerea de pietoni nu avea nicio urgenţă. Ce spune avocatul familiei îndoliate

14
18 Jan 2022 06:14:14
Autor: Valentin Bolocan, Mălina Gîndu
După accidentul în care a fost ucisă Raisa la faţa locului au sosit importante forţe de poliţie
După accidentul în care a fost ucisă Raisa la faţa locului au sosit importante forţe de poliţie

Accidentul provocat de poliţistul de proximitate din Bucureşti, în urma căruia o fetiţă şi-a pierdut viaţa, iar o alta a ajuns în stare gravă la spital, a fost anunţat chiar de autor. Agentul a sunat de mai multe ori la numărul de urgenţă 112 şi a cerut ajutor. Şefii acestuia spun însă că, în ziua accidentului, singura „misiune” a poliţistului fusese să verifice respectarea măsurilor anti-COVID.

Poliţistul de 30 de ani care săptămâna trecută a spulberat două fetiţe pe trecerea de pietoni a sunat imediat după accident la 112 să anunţe incidentul şi i-a spus imediat operatorului că este agent de poliţie, aflat în timpul serviciului, şi că a lovit mortal un copil pe trecerea de pietoni. El a cerut sfaturi unuia dintre dispecerii cu care a vorbit pentru a o ajuta pe fetiţă şi a rugat de mai multe ori să fie trimisă mai repede o ambulanţă la faţa locului. 

În înregistrarea apărută în presă se aude cum bărbatul anunţă că a lovit pe cineva „mortal, cred”, cu maşina, oferind adresa unde a avut loc accidentul. În total, bărbatul a vorbit cu şase dispeceri în patru minute, repetând de fiecare dată aceleaşi informaţii, în timp ce devenea din ce în ce mai agitat pentru că fetiţa lovită de maşina poliţiei pierdea tot mai mult sânge. În stare de şoc, agentul nu menţionează nimic despre a doua fetiţă pe care a lovit-o. Bărbatul pare să nu conştientizeze că neglijenţa lui a făcut două victime, nu doar una. 
 

Filmul apelului la 112: „Ce să-i fac, ce să-i fac? E plină de sânge…” 

După discuţia cu primul dispecer, apelul este transferat către un altul, căruia poliţistul îi repetă informaţiile, precizând că a „lovit pe cineva mortal pe trecerea de pietoni” şi că se afla în timpul serviciului. Întrebat dacă era în drum spre o intervenţie, poliţistul răspunde: „Da, da, da”. Apoi, acesta vorbeşte cu un alt dispecer, căruia îi spune că a mai sunat o dată şi îl roagă să „urgenteze ambulanţa”. Dispecerul îi spune că SMURD-ul e pe drum. În acel moment, pe înregistrare se aude cum poliţistul le strigă celor veniţi la locul accidentului: „Nu am voie să o mut de aici”, iar cineva spune: „E fetiţa mea”.
 
Unul dintre dispeceri îi spune că s-au trimis mai multe ambulanţe şi îi cere din nou poliţistului să îi spună ce s-a întâmplat. „Am lovit-o, am lovit-o pe trecerea de pietoni, mi-a sărit în faţă. Un copil, un copil, un copil”, spune poliţistul. El vorbeşte în acelaşi timp şi cu dispecerul, şi cu oamenii adunaţi la locul accidentului. 

„Ce să-i fac, ce să-i fac? Ce să-i... e plină de sânge, e plină de sânge, a pierdut foarte mult sânge! Dar se mişcă, ce să-i fac? Spuneţi-mi ce să-i fac!”, îi cere el disperat dispecerului. Acesta îl sfătuieşte ca victima să rămână jos, eventual să o aşeze în poziţia de siguranţă, dar fără să o mişte mult. La faţa locului au fost direcţionate trei ambulanţe SMURD. Pentru Raisa au fost aplicate manevre de resuscitare, însă fetiţa nu a mai putut fi salvată. A doua victimă în vârstă de 11 ani a suferit numeroase traumatisme şi a fost transportată la Spitalul „Grigore Alexandrescu”.
 

Ameninţat cu moartea  

Accidentul a şocat o ţară întreagă. Deşi procurorii au anunţat că au deschis un dosar şi că autorul accidentului este cercetat sub control judiciar, la trei zile distanţă de la tragicul incident, în seara de 16 ianuarie 2022 un bărbat a sunat la numărul de urgenţă 112 şi a anunţat că dacă nu va fi arestat poliţistul implicat în accidentul rutier, va face el dreptate, menţionând că va folosi armă de foc. 
 
A doua zi, luni, a făcut primele declaraţii despre acest caz şi ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode. După ce a afirmat că regretă enorm tragedia şi că „vorbim de o faptă ireparabilă”, ministrul a anunţat că va fi revizuită procedura de selecţie a personalului din sursă externă, dat fiind că poliţistul care a produs accidentul fusese recrutat astfel. 

„Am decis să reanalizăm la nivelul ministerului procesul de recrutare din sursă externă, pe cât de necesar, pe atât de riscant în unele situaţii”, a afirmat Bode, ieri.
 
În plus, acesta a precizat că poliţistul se afla în „exercitarea atribuţiilor de serviciu, respectiv misiuni poliţieneşti, la solicitarea structurii de evidenţă a populaţiei”, dar nu executa o „misiune cu caracter de urgenţă”. 

„Dacă te deplasezi în misiune poliţienească sau în misiune de urgenţă, cel care conduce o maşină a poliţiei are obligaţia să circule cu prudenţă şi este scutit doar de partea contravenţională, nu şi de răspunderea penală”, a adăugat ministrul. 
 
Potrivit Poliţiei Capitalei, „din verificările efectuate de structura de control intern, a reieşit că pe parcursul zilei de 13 ianuarie, când a avut loc accidentul, poliţistul, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a participat, conform unui plan de acţiune, la verificări privind modul în care sunt respectate prevederile privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, verificări ce au avut loc la patru unităţi de învăţământ. Ulterior, poliţistul s-a deplasat pentru soluţionarea unor lucrări, verificări solicitate de către structura de evidenţă a populaţiei”, au anunţat ieri reprezentanţii Poliţiei.
 

Cum poate fi rezolvată problema deficitului de oameni 

În ceea ce priveşte anunţul ministrului Bode de a reanaliza procesul de recrutare din sursă externă, poliţiştii cu vechime în sistem spun că problema deficitului de oameni trebuie rezolvată urgent şi nu prin astfel de angajări. „Ministrul Bode trebuie să înţeleagă că nu va reuşi să reducă deficitul de personal şi să ocupe funcţiile vacante prin încadrări din sursă externă. Astfel de angajări, cu o sumară pregătire, vor transforma Poliţia Naţională într-o altă poliţie locală. Aşadar, pe termen scurt, trebuie să pună şefi capabili care cunosc meserie şi au autoritate asupra poliţiştilor. 
 
Vom pune accent în continuare pe recrutarea de specialişti în cadrul MAI, în acţiunile de recrutare din sursă externă.
Lucian Bode
Ministru de Interne
 
Aceştia pot coordona eficient o structură cu deficit de personal printr-o mai bună repartizare a activităţilor pe om. Cei care nu-şi cunosc profesia nu ştiu ce trebuie să le ceară subordonaţilor şi vor produce mai mult rău prin ordine stupide. De asemenea, este necesar să se pună accent pe pregătirea profesională a poliţiştilor urmărind cu precădere modul de intervenţie şi de soluţionare a unor speţe de genul celor cu care se confruntă în activitatea zilnică”, explică un fost şef de Poliţie.
 
Adrian Cuculis, avocatul familiei Raisei, a declarat că observaţiile ministrului Bode sunt tardive şi că, cel mai probabil, Poliţia Română şi mai ales Poliţia Capitalei vor răspunde în instanţă în urma acestei tragedii. 

„Bine era dacă această reevaluare sau mai degrabă reanalizare a procedurii şi a procesului de selecţie a personalului din sursă externă s-ar fi făcut înainte că această tragedie să lovească după părerea mea întreaga Românie. Nu trebuie uitat că am fi putut să fim oricare dintre noi în situaţia acestor familii. Prin urmare ministrul Afacerilor Interne recunoaşte că instituţia are o procedură slabă de selecţie prin care poliţiştii ajung să fie încadraţi după doar câteva luni de pregătire. Deci o autoritate publică primeşte pistol şi maşină în dotare fără să aibă prea mult habar de cum funcţionează acestea”, a precizat Adrian Cuculis pentru „Adevărul”.  
 
Gabriel Gîrniţă, preşedintele Sindicatului Democratic al Poliţiştilor Sidepol susţine că o revizuire a procedurii de selecţie a personalului din sursă externă era de mult necesară. „Noi am cerut de ceva vreme o astfel de schimbare pentru că, în prezent, practic nu se fac prea mari verificări ale candidaţilor. Concret, din cauza lipsei de personal în departamentele asimilate HR candidaţii nu mai sunt verificaţi cum trebuie în teren, la vecini, în comunitate în general, din punct de vedere al caracterului, lucru pe care în considerăm extrem de nociv. Pe vremuri mergeau ofiţeri fizic în comunitatea din care provenea fiecare candidat şi verifica modul în care acesta este privit în societate. Puteai avea un soi de oglindă a caracterului fiecărui angajat”, a precizat Gabriel Gîrniţă.  
 

Accidentul

Reamintim că teribilul accident a avut loc joi, 13 ianuarie, pe strada Laminorului din sectorul 1. Agentul de proximitate Constantin Popescu, aflat singur în maşină, a accidentat două fete care traversau pe la trecerea de pietoni o stradă din Sectorul 1 al Capitalei. În urma impactului, una dintre copile, Raisa, în vârstă de 13 ani, a murit. Cealaltă victimă, de 11 ani, a fost transportată la spital. Agentul este cercetat pentru ucidere din culpă, iar procurorii l-au plasat sub control judiciar, cu interdicţia de a conduce, după ce au stabilit că nu avea nicio misiune urgentă, deşi circula prin oraş cu peste 80 de kilometri pe oră şi cu semnalele luminoase pornite. Constantin Popescu lucrează în Poliţie din 2017. E poliţist de proximitate la Secţia 5 din Bucureşti. Nu a făcut o şcoală de specialitate, pentru că a fost angajat din sursă externă, ceea ce înseamnă că a avut o pregătire iniţială de cel mult şase luni înainte de a începe munca. Era singur în maşină în momentul accidentului.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

14 Comentarii

Adrian Foanɡă
18.01.2022, 08:01:52

Urgenta lui era sa ajunga mai repede la shaormerie. Dar gusatii din politie au incercat in fel si chip sa-l puna "in misiune".

-28 (40 voturi)
Minus
18.01.2022, 08:02:21

parca era 100 la ora, maine o sa zica ca mergea cu 65 km/h

-15 (17 voturi)
Ludwig
18.01.2022, 08:03:38

Nu cred ca va pati mare lucru...Expertiza o fac colergii lui de la circulatie si se va spune ca trecerea nu era semnalizata corespunzator. Totusi, de ce mergea cu 80 km/h? ..o sa se musamalizeze

+2 (4 voturi)
jean valjean din salajean
18.01.2022, 08:26:19

Nu prea inteleg cu resuscitarile astea...cand un om e lovit puternic tu-i apesi sternu? Il misti? Nu stii ce are inauntru ce e rupt poti sa faci mai rau nu mai zic ca-i poti provoca dureri imense. Poti sa-l omori si nu stiu cati n-or fi murit din manevrele astea. Ca nu prea am incredere. Tragedia e tragedie si din pacate vor mai fi ca nu-ti trebuie decat 1 secunda de neatentie. Pe stradutele dintre blocuri merg unii cu 80 la ora si au noroc ca nu le iese nimic in fata. Si putea sa i se intample oricarui politist din sursa externa sau nu.

-3 (7 voturi)
imacandi
18.01.2022, 08:27:39

expertiza tehnica o face un auditor/expert independent iar partea vatamata poate cere una noua daca rezultatul primeia li se pare incorecta. Ceea ce e sigur e ca a decedat un copil iar vinovatul nu era intr-o misiune urgenta. Se vor gasi circumstante atenuante pentru ca si copii au partea lor de vina.se vede pe inregistrare ca se asigura un moment ,fac doi pasi pe trecere dupa care o iau la fuga..stim cu toti ca este interzis sa alergi pe trecerea de pietoni. cum am mentionat si ieri intr-un comentariu,Adrian Cuculis a preluat cazul si dupa cum declara in mai multe randuri,fiind vorba de jurisdictie in Bucuresti,va merge in instanta si va obtine de la asigurator cca 180.000-200.000 de euro . cat despre cel vinovat,cred ca va fi condamnat 2 ani data fiind presiunea publica

0 (4 voturi)

Vezi toate comentariile (14)

Modifică Setările