Euro 2016. Cum se vede România şi fabule europene sub turnul Eiffel

Nu te poţi pune cu fotbalul. Parisul e de nestăpînit, murdar şi vesel ca un copil excitat, pe care adulţii îl lasă să-şi trăiască pasiunea, să-şi facă de cap cîtva timp. Cu ceva frisoane pe şira spinării.

Peluza Champ-de-Mars de sub Turnul Eiffel e o aglomerare de corturi (hidoase), nu mai vezi turnul, nu mai vezi frunzele, nu mai vezi cerul, e un ţarc imens de standuri, garduri, ziduri efemere, care arată măiestria (savoir faire) incredibilă la care s-a ajuns în schimbarea piesajului unui oraş când cauza o cere. Terasele braseriilor, cafenelelor, invadate monocolor de gaşca de suporteri naţionali ai vreunei echipe, sunt electrice. Feţele au o strălucire dementă, e o surescitare animală, organică, în gesturi, şuvoiul lingvistic este exploziv. Parisul e un Turn Babel, gălăgios, pestriţ, vesel, şi, în sfîrşit pe faţă, cosmopolit.

Euro 2016 e un splendid revelator cultural. Euro 2016, cu un meci de deschidere între Franţa – România, e un fel de hîrtie de turnesol. Am scos la înaintare turnurile Eiffel şi coloanele lui Brâncuşi (câţi au donat pentru el??), am scos steagurile, ne-am mai născut o dată, cu patimă, români sau francezi. Pasăm şi driblăm clişee, scoatem de pe băncile de rezervă toate atuurile, suntem la patru ace, tricolori sau cu ii de borangic, direct  în ochii lumii, în presă, sub reflectoare bune.

Ştirile de pe France 2 difuzează, pe fondul grevelor de tot felul - în transport, în aeroporturi, în salubritate, în muzee şi obiective turistice - ce spune un suporter - român, slobod la gură: „Francezii zic că românii sunt murdari? Ia uite ce găsim la Paris: munţi de gunoaie nestrînse.” O publicaţie din Belgia reciclează gluma cu mingea oficială a partidei de inaugurare furată de ţiganii români.

Voci nonşalante şi maliţioase, precum cea a directorului de redacţie al publicaţiei Marianne, Joseph Macé-Scaron, afişează pe pagina de FB: „Habar n-am cum se numesc jucătorii din echipa Franţei pentru că mă lasă complet rece.” Anecdota cea mai savuroasă din peisaj e însă următoarea. Pe 13 iunie, 130 de candidaţi la jurnalism au avut drept probă de examen la admiterea la Institutul Francez de Presă -Universite Paris II , înfiinţat în 1937, acest subiect: „Suntem pe 11 iulie 2016, echipa României tocmai a câştigat Euro 2016. Aveţi o oră la dispoziţie ca să găsiţi numărul de mobil al al ambasadorului României la Paris pentru a obţine o reacţie de la el. Nu aveţi voie să sunaţi la numerele de telefon ale ambasadei pentru a-l obţine, încercaţi prin alte mijloace”.

Toţi politicienii se improvizează microbişti, unii chiar sunt pe bune şi cu har. La Ambasada României din Paris s-a lansat Casa fotbalului împreună cu Federaţia Română de Fotbal şi fan zone. „Mishto, ca veut dire youpiii en roumain”, a făcut mishto în seara meciului de deschidere savurosul animator TV JB Goupil şi chiar i-a ieşit foarte bine show-ul.

În mai toată presa Franţei, oficialii români se bucură de un teren de joc imens, stadionul şi galeria sunt, pour une fois, doar pentru ei. Primul ministru al României, Dacian Cioloş, luat la întrebări de Arlette Chabot la televiziunea LCI sau de Philippe Ricard şi Marc Semo pentru Le Monde a driblat eficace, într-o franceză perfectă, inclusiv subiectele grave naţionale, europene sau de geopolitică pe agenda momentului. Dacian Cioloş are simţul formulei diplomatice cu miez:

Grevele: „Nu ne surprinde, pentru că greva face parte din cultura socială a Franţei. Dar Franţa n-ar trebui să se intereseze de ce zic europenii despre grevele lor, ar trebui să-şi rezolve problemele”;

Imigraţia: „I-am spus lui David Cameron că trebuie ţinut seama de diferenţa între cetăţenii europeni care migrează în interiorul UE şi cetăţenii din exteriorul UE care migrează în Europa.”;

Brexit: „Indiferent de rezultatul referendumului din Marea Britanie, Europa are nevoie să-şi rediscute  mecanismele de funcţionare”;

Pronostic: „România n-are o echipă de vedete sau de personalităţi, dar România este o echipă”.

Pentru Ambasadorul Luca Niculescu, care în toamnă îl va însoţi pe preşedintele François Hollande în prima sa vizită în România, Euro 2016 e un moment sportiv şi diplomatic în aceeaşi măsură: „Profităm de acest eveniment pentru a semna o nouă foaie de parcurs în parteneriatul strategic româno-francez”, a anunţat ambasadorul într-un dialog cu Marianne Rigaux pentru slate.fr. Cum vine din presă, Luca Niculescu ştie cât de important este să ocupi terenul mediatic în momente de mare vizibilitate. „Trebuie să fii prezent peste tot, să vorbeşti despre ţara ta, să dai interviuri, să lupţi împotriva clişeelor”. Cu un firesc de invidiat, fostul jurnalist jubilează să afirme că ambasadori România are mai mulţi: filmul românesc, sportul, medicii români, asociaţiile culturale. De multă vreme România n-a avut, în Franţa, un obraz european atît de senin.    

Euforia cauzată de Campionatul de fotbal Euro 2016, să nu ne lăsăm amăgiţi, e o pojghiţă. Parisul, Franţa, vibrează, în aceste zile, anxiogen. După imaginea trăgătorilor de elită plasaţi pe acoperişul de la Stade de France (alertă maximă pentru risc terorist), a suporterilor-fiare care s-au căsăpit la Marsilia (unii sunt expulzaţi acum în ţările de origine) şi mai ales după atacul teroristului islamist care a ucis cu bestialitate o familie de politişti la Magnanville, lângă Paris, în noaptea de 13 iunie, sărbătoarea Franţei cosmopolite e o frumoasă iluzie. Parisul o să se trezească din beţia Euro 2016, o să strîngă corturile inestetice şi festive, o să recicleze munţii de canete de bere, o să-şi stingă grevele prin abile compromisuri sociale, o să-şi numere banii din afacerea Euro 2016.

Dar tot n-o să-şi poată trimite poliţiştii acasă. Un pronostic: meciul acesta e prea inegal.

Surescitarea de carnaval de la poalele Turnului Eiffel are, în aceste zile, ceva din fervoarea orgiastică a unei petreceri de sfârşit de lume.