Nu este vorba despre o întrebare retorică, ci este vorba despre un eveniment organizat de România Publică, mâine, 14 Decembrie, începând de la 11.30, la Amfitearul Odobescu de la Facultatea de Litere din Bucureşti.
Am scris în trecut despre necesitatea dezbaterilor argumentate pentru consolidarea democraţiei româneşti şi despre lipsa de implicare civică a cetăţenilor. Am dat exemplul Greciei Antice, unde democratia nu era funcţională fără ca cetăţenii să delibereze şi să dezbată responsabilităţiile publice care aveau efect direct asupra lor. Cetăţeni de rând erau aleşi în jurii pentru a decide cu privire la problemele de pe agenda publică. Toate aceste decizii se luau în Agora, locul public unde poporul aclama cu ovaţii, sau, dacă nu era de acord, se exprima prin tăcere. Din păcate în România 2013 aceste lucruri nu se întâmplă, vocea cetăţeanului sau a societăţii civile nefiind ascultată, ceea ce duce la un deficit al democraţiei.
Această dezbatere de mâine, a României Publice, pică exact la momentul oportun, după deciziile de marţi din Parlament., decizii ce pot duce la distrugerea pârghiilor instituţiilor statului de drept şi conferă puterii actuale un control absolut financiar şi legislativ. Evenimentele organizate de România Publică promovează valorile europene, subsidiaritate, democraţie participativă şi ajută la construirea unui dialog argumentat între clasa politică şi societatea civilă.
Dar cine este România Publică şi de ce fac acest lucru? România Publică este un proiect de dezbateri cetăţeneşti care abordează subiecte controversate şi care propune o privire sistematică asupra poziţiilor reprezentanţilor politici. Argumentele celor de la România Publică sunt în număr de 3:
- Spaţiu deschis şi nepartizan - În România Publică se întâlnesc cetăteni si politicieni, având pe masa dezbaterii moţiuni controversate. Agenda subiectelor este una ne-intermediată. Sunt încurajate abordările curajoase şi vocile noi.
- Standarde în dezbateri - Punem preţ pe argumente şi pe prezentarea punctelor de vedere diverse. Avem reguli care nu îngrădesc, ci fac accesibilă informaţia şi facilitează înţelegerea conţinuturilor.
- Privire sistematică a poziţiilor reprezentanţilor - România Publică informează transparent publicul asupra reacţiei, răspunsurilor şi asumărilor de responsabilitate pe care partidele le au pe subiecte de interes public.
Evenimentul de Sâmbătă va fi deschis de filosoful Sorin Cucerai şi consultantul Victor Giosan (autorul raportului despre reforma sistemului politic), urmând ca dezbaterea să continue cu reprezentanţii partidelor politice şi invitaţi ai societăţii civile. Dezbaterea publică va fi moderată de jurnalistul Laurenţiu Diaconu-Colintineanu şi aduce faţă în faţă în acest format experţi, politicieni şi cetăţeni selectaţi dintr-un eşantion reprezentativ (pe criterii de gen, vârstă, educaţie).
"Cetăţenii ar trebui să poată declanşa în circumscripţie proceduri de demitere a parlamentarilor?" România Publică îşi propune o dezbatere reală, intr-un format de forum cetăţenesc care ar trebui să îl vedem mai des în România. Dacă sunteţi interesaţi de dezbatere şi de subiect, evenimentul va avea loc mâine, 14 Decembrie, începând de la 11.30, la Amfitearul Odobescu de la Facultatea de Litere din Bucureşti.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
5 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Uite cum fac elvețienii,ori de câte ori este cazul referendum,fără ipocrita „„e scum un referendum„„ că nu mai crede nimeni.
In prima urgenta trebuie data o lege impotriva traseismului politic , cine pleaca de la partidul care l-a propulsat in Parlament sa-si piarda mandatul de senator sau deputat . Pentru adoptarea acestei legi ONG-urile si societatea civila sa faca presiuni cit mai puternnice . La fel si presa , altfel vorbim niste discutii.
De acord cu aceasta ideie, sa se faca referendum in circumscriptie ptr demiterea parlamentarilor si a celor care isi schimba formatiunea politica. De ce la primari se poate si la parlamentari nu?
Odata parlamentarul , primarul, consilierii...propusi , sau sustiunuti de baronii locali alesi de cetateni...se rupe complet legatura intre alegatori si alesi. Din acel moment fac doar ce le cer interesele lor , sau a celor ce i-au sustinut. ..."vocea cetăţeanului sau a societăţii civile " nu mai conteaza. De aceea ar fi obligatorie o forma de control premanenta a parlamentarilor , alesilor de catre alegatori. Un anumit numar de cetateni dintr-o circumscriptie ar trebui sa initieze retragerea mandatului.
Da... Este una dintre cele mai bune solutii... Sau alegeri anuale...:) oricum ar costa mai putin decat fura ei...